Header image

Sfânta Iuliana din Lazarevo, ocrotitoarea celor căsătoriţi

23:15, miercuri, 14 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Vieţuitoare în Rusia, secolul al XVI-lea

“Bucură-te, dreptar al vieţuirii creştine în familie »

« Bucură-te, ocrotitoare a orfanilor şi a copiilor lipsiţi de dragostea părintească » « Bucură-te, că ai arătat că familia e drum spre rai »

« Bucură-te, că în lume ai trăit ca şi cum nu ai fost din lume »

      

       Tatăl Sfintei Iuliana, Iustin, este descris de fiul său ca un „bărbat credincios şi milostiv de la curtea împărătească” – făcând parte din mica boierime. Mama sa, Ştefania este şi ea descrisă ca „iubitoare de Dumnezeu şi de săraci”. Au avut mai mulţi copii şi erau destul de înstăriţi, însă aceasta nu-i făcea să se abată de la singurul lucru care trebuie – căci trăiau în mare virtute.

Insă când Iuliana avea 6 ani, mama ei a murit, iar ea s-a dus să locuiască la bunica ei. Acolo, vreme de 6 ani, a fost crescută în credinţă şi virtute. Murind şi bunica, ea s-a dus la mătuşa ei, care fusese însărcinată de bunica să o crească pe Iuliana cum se cuvine şi întru evlavie. Mătuşa avea şi ea 8 fiice şi un fiu, deci Iuliana a ajuns din nou într-o familie numeroasă.

Incă de mică, Sfânta Iuliana era foarte credincioasă, îndrăgind rugăciunea şi liniştea. Se pare că mătuşa ei, deşi era o femeie de treabă, nu era la fel de credincioasă ca mama şi bunica sa. De pildă, obişnuia să o dojenească pe Iuliana pentru postul ei, căci fata nu voia să mănânce dimineaţa. Şi verii ei râeau de ea.

Ca fire, Iuliana era foarte blândă linişită şi smerită. Totuşi, încă de la vârsta de 12 ani arăta o mare tărie lăuntrică, urmându-şi viaţa de rugăciune şi post chiar cand i se  puneau oprelişti şi era luată în râs. Era foarte pricepută la croitorie şi broderie şi îşi petrecea multe ceasuri cu cusutul pentru orfani, văduve şi bolnavii din sat. Fiul ei spune că „toţi erau uimiti de înţelegerea  şi credinţa sa; şi frica lui Dumnezeu începu a se sălăşlui în ea”.

Matuşa ei locuia destul de departe de biserică, astfel că Iuliana avea puţine prilejuri să audă cuvântul lui Dumnezeu ori învăţăturile despre mântuire. Fiul ei ne spune că ea a învăţat cele ale credinţei urmând cu sârguinţă poruncile Evangheliei. A ajuns înţeleaptă prin virtute, chiar dacă nu avea carte.

La 16 ani s-a căsătorit cu Gheorghe Osorin, un boier bogat din judeţul Murom. Fiul ei ne spune că au fost cununaţi în satul soţului, de către preotul Patapie – care pentru virtutea sa a fost mai târziu făcut arhimandrit într-o mănăstire din împrejurimi. Acest preot virtuos i-a învăţat despre credinţă – învăţăturile Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi. El i-a învăţat cum trebuie să vieţuiască soţii creştini – cu post, cu rugăciune, milostenie şi orice fapte bune. Sfânta Iuliana nu numai că a ascultat cu băgare de seama, ci a încercat şi să înfaptuiască cele învăţate.

Ea şi soţul ei trăiau împreună cu socrii ei, aşa cum era obiceiul, căci nu aveau decât un fiu şi două fiice. Când socrii au vazut multele însuşiri bune ale Iulianei, „s-au  bucurat de ea şi au lăudat pe Dumnezeu, dându-i în grijă gospodăria”. Intrucât aveau multe slugi şi multă avere, aceasta era o sarcină foarte anevoioasă, cu multe răspunderi. Chivernisirea uriaşei gospodării cuprindea şi împărţirea sarcinilor fiecărui slujitor. Fiul ei ne spune că de multe ori avea grija să dea fiecarei slugi o sarcină „după puterea sa” .

Iuliana îşi cinstea cu deosebire socrii şi se silea să împlinească tot ce îi cereau fără să murmure – în aşa măsură că ei „se minunau şi mult o cinsteau pentru aceasta”. Din nou fiul ei spune că deşi nu avusese parte de învăţătură, toţi „se minunau de bunul ei simţ”, căci era în stare să răspundă cum se cuvine la toate întrebările lor.         

Iată cum descrie fiul ei viaţa de rugăciune a mamei sale din acea vreme: „din copilarie fericita Iuliana fusese obişnuită să se roage lui Dumnezeu vreme îndelungată în fiecare seară şi să facă o sută de metanii sau mai mult, şi apoi îşi îngăduia să doarmă; tot aşa, sculându-se din somn, în fiecare dimineaţă se ruga mult lui Dumnezeu; şi îi arăta şi soţului ei cum să facă la fel, căci zice Apostolul Pavel: Ce ştii femeie, de îţi vei mântui bărbatul? (I Cor. 7,16); şi acelaşi lucru îl zicea şi ea bărbatului.”

Apoi fiul ei citează pe larg dintr-o carte foarte populară în acea vreme în Rusia, numită Smaraldul – pe care e limpede că Sfânta Iuliana o cunoştea foarte bine. Era o culegere de citate din sfinţi, adunate spre a arata mirenilor că omul poate fi sfânt şi să trăiască în lume, şi fără a fi nevoie să meargă la mănăstire. Iată, de pilda, un citat dat de fiul ei din aceasta carte:

„Viaţa oamenilor se împarte în două stări: cea monahicească şi cea de obşte. Celor din viaţa de obşte le este îngăduit a se căsători şi a mânca carne, însă celelalte porunci ale lui Hristos trebuie să le împlinească la fel ca şi călugării.”

Sau altul:

„Nu tot care e tuns [în monahism] se mântuieşte, ci cel care face cele vrednice de monah.”

Uneori de-a lungul îndelungatei lor caăsnicii, soţul ei era plecat câte 2-3 ani în slujba ţarului. In acele răstimpuri, Iuliana îşi sporea nevoinţele ascetice. Se ruga mai mult şi îşi petrecea nopţile brodând pe ascuns lucruri ce urmau a fi vândute spre a-i ajuta pe săraci ori în folosul bisericilor. In acest chip, era în stare să facă milostenie fără ca socrii ei ori altcineva să aibă cunoştinţă, afară de o slujnică ce împărţea milosteniile.

Iată cum descrie fiul ei viaţa de zi cu zi:

„In timpul zilei chivernisea cu osârdie gospodaria şi se îngrijea de văduve şi de orfani ca o adevarată mama. Ii spala cu mâinile ei, îi îmbrăca, le dădea de mâncare şi de băut… Ura mândria şi trufia şi niciodată nu-şi striga slugile cu porecle, necerând nimănui să-i aducă apa să se spele pe mâini sau să-i scoată ciubotele din picioare; toate acestea le făcea singură. Numai când era nevoie, dacă veneau oaspeţi, atunci slujitorii o ajutau şi o slujeau cum se cuvine. Dar de îndată ce oaspeţii plecau, ea se schimba cu totul mustrându-se necontenit şi cu umilinţă, zicea: cine sunt eu, o biata femeie, să fiu slujită de aceşti oameni, făpturile lui Dumnezeu? Şi lăudând pe Dumnezeu pentru aceasta, era în toate icoana virtuţii. Unele slugi însă erau nechibzuite, neascultatoare şi trândave la lucru; altele îi întorceau vorba, dar ea toate le îndura cu smerenie.”

Dacă vreo slugă nu-şi făcea treaba sau o făcea de mântuială, ea repara totul singură, zicând:

„Eu însămi păcătuiesc mereu înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu mă rabdă, aşadar ce să cer de la ei, care sunt făpturi omeneşti ca şi mine; deşi Dumnezeu ni i-a încredinţat să ne slujească, sufletele lor înfloresc mai bine decât ale noastre.”

Ea îşi aducea aminte şi de cuvintele Mântuitorului nostru: „Căutaţi să nu defăimaţi pe vreunul dintr-aceşti mai mici; că zic vouă că îngerii lor în ceruri pururea văd faţa Tatălui meu care este în ceruri” (Mat.18,10).

Nu ocăra niciodat slugile obraznice, şi pentru aceasta era adeseori mustrată de socrul, soacra sau soţul ei. Insă nimic nu o descumpănea; stătea tare, nemişcată ca un stâlp, îşi punea toată nădejdea în Dumnezeu şi în Preacurata Maică a Domnului şi adeseori îl chema pe marele făcător de minuni Nicolae, de la care dobândea mult ajutor.

Apoi fiul ei ne spune că, spre sfârşitul vieţii, ea a vorbit despre o întâmplare din primii săi ani. Intr-o noapte când soţul ei era plecat cu treburi, ea se afla singură şi, pe când se ruga a fost cuprinsă de spaimă. Punându-se în pat, s-a acoperit cu o pătură şi a adormit. Atunci i s-au arătat niste draci, înfricoşând-o şi zicându-i că au s-o ucidă de nu va înceta cu „treaba asta” a rugăciunii îndelungate. Ea a început să se roage încă şi mai mult şi a cerut ajutorul Sfântului Nicolae. Sfântul s-a arătat, a izbit pe draci cu o carte şi i-a gonit. Apoi, blagoslovind-o, i-a spus: „Fiica mea, fi vitează şi tare şi nu te teme de ameninţările dracilor şi de oamenii răi”. După ce el a tăcut, ea s-a trezit şi a văzut un bătrân cuvios ieşind din odaie. Dar încercând uşa, a văzut că era încuiată ca de obicei. Aceasta este doar una din întâmplările minunate povestite de fiul ei.

Pe lânga chivernisirea gospodăriei, Sfânta Iuliana a născut 10 băieţi şi 3 fete. Şase dintre copii au murit în pruncie, dar ceilalţi şapte au fost crescuţi de ea. Chiar cu atâtea răspunderi, era în stare să facă multe fapte bune. De pilda, pe când încă îi mai trăiau socrii, ţinutul lor a fost lovit de o foamete şi molimă. Iuliana se prefăcea că vrea să mănânce mai mult, astfel ca în timpul foametei a putut să împartă hrana fără vreo plată. In timpul molimei ea a îngrijit în taină cu mâinile ei pe cei atinşi de boală – deşi cei mai mulţi oameni, temându-se de molipsire, nu se apropiau de bolnavi.

După moartea socrilor, la adânci bătrâneţe, Iuliana şi-a sporit milosteniile şi facerile de bine. Ea ţinea minunatul obicei de a hrăni pe săraci şi orfani în cinstea celor plecaţi din această viaţaă cerând celor pe care-i ajuta să se roage pentru sufletele celor adormiţi.

După ce doi dintre fiii ei au fost omorâţi în chip tragic (unul de către o slugă la o ceartă, altul într-o bătălie), ea a vrut să se retragă într-o mănăstire şi să-şi dăruiască timpul rugăciunii. Voia îndeosebi să se roage pentru aceşti doi fii, căci simţea că muriseră nepregătiţi. A cerut soţului să o lase  să plece la mănăstire (căci avuseseră o lungă viaţă de familie împreună, iar el era bătrân), dar el a stăruit zicându-i că era încă nevoie de ea acasă. Ea i-a spus chiar că, de nu se va îndupleca s-o lase să plece, are să fugă. Atunci, ne spune fiul ei, soţul i-a citit cartea fericitului Cosma Preotul şi a altor Sfinţi Părinţi, şi încă multe alte scrieri sfinte – toate despre felul cum poti fi sfânt în lume şi cum că nu se cuvine să nu te îngrijeşti de familie spre a intra în starea monahală. Auzind aceste cuvinte ale sfinţilor, ea a lepădat gândul de a intra în mănăstire,  zicând: „Facă-se voia Domnului”.

Totuşi i-a cerut soţului ca din acea clipă să trăiască ca frate şi soră, ceea ce el a primit. De acum ea a înmulţit strădaniile întru nevoinţă, hrănind în fiecare sâmbătă şi duminică mulţi preoţi, orfani şi văduve în casa ei, slujind ea însăşi acestora, ca şi slugilor ei.

Din nou, fiul ei pomeneşte faptul că, deşi era neştiutoare de carte, îşi punea adeseori copiii să-i citească şi avea o asemenea înţelepciune, încât era în stare să tâlcuiască „toate lucrurile grele ca un filosof înţelept ori ca un învăţat”. Adeseori le spunea copiilor lucruri de felul acesta: „Cum putem noi, în vremurile de azi să urmăm viaţa sfinţilor din trecut?” Soţul ei a mai trăit zece ani. Dupa moartea lui, ea şi-a sporit şi mai mult strădaniile duhovniceşti, mai ales milostenia. Fiul ei pomeneşte faptul că ea se ruga adeseori pentru soţul adormit şi citează un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre buna înrâurire pe care o poate avea soţia asupra soţului prin rugăciune şi faceri de bine, chiar şi după moartea lui. Apoi spune: „Ea urma credincioasei împărătese Teodora (11 februarie) şi altor sfinte femei ce s-au rugat pentru soţii lor după moarte.”

Spre sfârşitul vieţii ei, o foamete straşnică a lovit întreaga Rusie. Sfânta Iuliana a cheltuit aproape tot ce avea spre a cumpara hrană pentru familie şi slujitorii săi şi pentru oricine venea să-i ceara ajutor. Ea a împărţit toată hrana din casă până ce nu a mai rămas nici măcar un bob de grâu. Apoi şi-a mutat întreaga ei gospodărie într-un alt sat. Când şi acolo lucrurile s-au înrăutăţit, ea le-a spus slugilor că dacă nu voiau să îndure foamea împreună cu ea, erau sloboze să plece şi să trăiască cum vor putea mai bine. Unii au plecat, dar câţiva au rămas cu ea.

Şi-a învătat slugile rămase să facă un fel de pâine din unele ierburi şi scoarţă de copac. Toată familia şi mulţi cerşetori au trăit cu acea pâine pe timpul foametei, care a durat 2 ani. Mulţi au spus că aceea a fost cea mai dulce pâine pe care o gustaseră vreodată;  fiul ei zice că era îndulcită de rugăciune. Tot el ne spune că în vremea acelei încercări, ea a fost mai voioasă ca niciodată. Impărţirea cu dărnicie a acelei pâini şi multe alte fapte de milostenie săvârşite de a lungul vieţii au făcut-o binecunoscută şi foarte iubită în obştea ei.

La 26 decembrie, 12 ani dupa moartea soţului ei, s-a îmbolnăvit grav. Fiul ei ne spune că se ruga zăcând întinsă întreaga zi, iar noaptea se ruga în picioare. Slugile râdeau de ea pentru acest lucru şi îi ziceau în faţă că nu cred că e cu adevărat bolnavă. Dar ea stăruia zicând că este. Apoi la 2 ianuarie, cunoscând că viaţa ei pământească ajunsese la sfârşit, şi-a chemat duhovnicul şi a primit Sfânta Impărtăşanie. Apoi şi-a chemat şi copiii, slugile şi pe toţi sătenii din apropiere la patul ei, unde, spune fiul său, „îi învăţa despre dragoste, rugăciune, milostenie şi alte fapte ale virtuţii.” I-a sărutat  pe toţi cei de faţă şi, dându-le iertare şi împăcare, s-a întins, a făcut semnul crucii de trei ori, şi-a înfăşurat metaniile în jurul braţului şi a rostit ultimele cuvinte – „Slava lui Dumnezeu pentru toate” şi „In mâinile Tale îmi încredinţez duhul. Amin”

Şi a dat apoi sufletul în mainile lui Dumnezeu pe Care L-a iubit de când era copilă; şi în acea clipa toţi au zărit o cunună de aur în jurul capului său, „şi toată casa s-a umplut de bună-mireasmă”. Noaptea târziu ea s-a arătat uneia dintre slugi şi a cerut să fie îngropată lânga sotul ei, în satul celălalt.

Fiul ei povesteşte că, ani mai târziu, când s-a săpat un mormânt pentru unul dintre fiii ei alături de al său, groparii au dat de moaştele ei din care se revărsa mir binemirositor. El spune că aceasta e pricina pentru care a pus pe hârtie viaţa ei. Mai târziu, prin mijlocirile ei, s-au făcut şi minuni.

sursa http://iuliana-koinonia.blogspot.com

Contact Form Powered By : XYZScripts.com