Header image

Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană în Duminica Sfintei Maria Egipteanca

19:27, duminică, 29 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

În ziua pomenirii Sfintei Maria Egipteanca – cea de a V-a Duminică din Postul Mare – Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Alături de Întâistătător s-a rugat Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, numeroși slujitori, precum și mulțimea de creștini veniți să ceară mijlocirea Sf. Maria Egipteanca în fața Domnului, precum și să mulțumească Atotțiitorului pentru milositivrea și îndruarea Sa cele nemărginite.

În cadrul serviciului divin, diaconul Petru Condru a fost hirotonit de către Vlădica Vladimir în treapta de preot, pe seama mănăstirii Hagimus. Cu acest binecuvântat prilej, Mitropolitul a adresat părintelui Petru felicitări, însoțite de cuvinte părintești de învățătură și de luare aminte la cele bune și de folos spre slujirea lui Hristos și a poporului binecredincios.

Tot astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Preasfințitul Episcop Ioan a săvârșit prima hirotonie, pentru tânărul Filaret Marcu, care s-a învrednicit de slujire în treapta diaconească. Nou-hirotonitul slujitor a primit felicitările și îndrumarea Preasfinției Sale, pentru o slujire îndelungată și vrednică la Altarul lui Dumnezeu.

În continuarea Liturghiei, Întâistătătorul, dimpreună cu slujitorii și numeroșii enoriași, au înălțat rugăciuni de laudă Domnului, prin rostirea Rugăciunii Domnești, după care creștinii au primit binecuvântare arhierească din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir.

sursa mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com