Header image

Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, „apostol al Apostolilor“

Maria Magdalena era din seminţia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret, între oraşele Capernaum şi Tiberiada. Evangheliile nu menţionează nimic despre anii tinereţii fragede a Mariei, dar Tradiţia consemnează că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită. Evanghelistul Luca notează că Iisus Hristos a izbăvit-o de şapte demoni, moment din care a început o nouă viaţă, alăturându-se celor ce-L urmau în propovăduirea Sa. Şi-a împărţit averea săracilor şi s-a alăturat grupului Mântuitorului, urmându-L în cetăţile din Iudeea şi Galileea şi ascultând cuvintele despre împărăţia lui Dumnezeu.

Cea dintâi între femeile mironosiţe

În relatările evangheliştilor, numele Mariei Magdalena este amintit în fruntea celorlalte femei mironosiţe, probabil datorită râvnei cu care urma pe Iisus Domnul, alături de Maica Sa. Dincolo de momentele plăcute, în care alături de mulţimi savura cuvintele minunate ale lui Hristos şi lua parte la minunile Sale săvârşite în popor, Maria Magdalena şi-a arătat dragostea şi devotamentul în faţa cumplitelor patimi la care Fiul lui Dumnezeu a fost supus. Cu un curaj atipic unei femei, nu s-a dezlipit de Fecioara Maria, fiindu-i sprijin în greaua încercare de a-şi vedea Fiul şi Mântuitorul osândit pe Cruce. Atunci când chiar şi apostolii L-au abandonat şi s-au risipit în mulţime, ea Îl urma. În curtea arhiereului, la procesul din faţa lui Pilat, pe drumul Crucii, Îi era alături şi primea chiar cuvinte de încurajare din partea Celui osândit. Iar la umbra Sfintei Cruci, pe Golgota, se găseau doar Maria, mama lui Iisus, Ioan, ucenicul cel iubit, şi Maria Magdalena.

A rămas credincioasă lui Dumnezeu, nu numai în zilele de glorie, în care mulţimile Îi cântau „Osana, Fiul lui David!“, ci şi atunci când au strigat către Pilat: „Răstigneşte-L!“. După cuvintele Sfântului Evanghelist Matei, a fost prezentă şi la punerea Domnului în mormântul nou săpat în piatră. I-a fost dat să vadă cum Iosif din Arimateea şi Nicodim, ucenicul Domnului, coboară trupul lui Iisus de pe Cruce, Îl înfăşoară în giulgiu curat şi Îl depun în mormântul rece. După ce piatra a fost pecetluită, femeile mironosiţe s-au întors în cetate împreună cu Iosif şi Nicodim, numai Maria Magdalena şi cealaltă Marie, Născătoarea de Dumnezeu, au rămas lângă mormânt, şezând în preajmă. Şi pentru era vineri, seara târziu, iar Legea mozaică poruncea ca în ziua sâmbetei să se odihnească, s-au retras şi au mers la casa lor, iar a doua zi s-au odihnit, respectând porunca Legii. După odihna sabatului, au hotărât să revină la mormânt cu miresme pentru a îmbălsăma trupul Mântuitorului.

„Hristos a înviat!“ – cuvântul Mariei Magdalena către Sfinţii Apostoli

Sfintele Evanghelii relatează cum femeile mironosiţe, în grupuri, revin de mai multe ori la mormânt, unde primesc vestea Învierii. Dintre toate, Sfânta Maria Magdalena este singura care s-a întors la mormânt de patru ori, situaţii prezentate succesiv de evanghelişti. Evanghelistul Ioan descrie cum, în ziua cea dintâi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, Maria Magdalena a venit la el şi la Sfântul Apostol Petru, mărturisindu-le că a găsit piatra ridicată de pe mormânt. Însoţită de cei doi ucenici, au observat că mormântul era gol, giulgiurile erau puse jos, iar mahrama era înfăşurată. Întorcându-se Petru şi Ioan la ai lor, Maria Magdalena a rămas singură în faţa mormântului, tânguindu-se. Motivul lacrimilor reiese din răspunsul dat îngerilor în veşminte albe ce şedeau deasupra mormântului, întrebând de ce plânge: „Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“. Şi întorcându-se, înaintea ei stătea Însuşi Hristos Domnul cel Înviat, punându-i aceeaşi întreabre. Iar ea, crezând că este grădinarul acelor locuri, L-a întrebat dacă nu cumva L-a luat, să-i spună unde L-a pus, ca ea să-L ridice. Milostivindu-se Iisus de suferinţa ei, a chemat-o pe nume, iar ea, recunoscându-L, a căzut la pământ, numindu-L Învăţător. Şi îndată a primit porunca misiunii de a deveni „apostol al Apostolilor“, vestind ucenicilor Săi ceea ce văzuse. După ce, prin căderea Evei în ispită, a intrat păcatul în lume, şi prin păcat, moartea, biruinţa asupra morţii a fost rânduită a fi vestită pentru prima dată de o femeie.

Mironosiţa cea întocmai cu Apostolii

De la Învierea Domnului şi până la Înălţare, a rămas la Ierusalim, lângă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Alături de Maica Domnului şi de Sfinţii Săi Apostoli va fi participat la minunea Înălţării Domnului pe Muntele Măslinilor, dar şi în casa cu foişor, în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt cel făgăduit S-a pogorât în chip de limbi de foc peste cei prezenţi. Tradiţia confirmă că Maria Magdalena şi-a continuat misiunea apostolească de propovăduire a învăţăturii creştine în Biserica primară, făcând călătorii misionare în Egipt, Fenicia, Siria, Galia şi chiar la Roma. La Roma, Tradiţia spune că a ajuns chiar în faţa împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), pe care l-a tămăduit, având un ochi bolnav. În acele vremuri, când cineva dorea să apară în faţa împăratului, trebuia să aducă şi un dar pentru el. Legenda spune că Maria Magdalena s-a prezentat în faţa împăratului Tiberiu doar cu un ou de găină, conform obiceiului vremii de a se oferi ouă drept daruri în prima zi din an sau cu ocazia zilei de naştere a cuiva. Oferindu-i oul împăratului, şi-a prezentat salutul: „Hristos a înviat!“.

Răspunsul împăratului a fost că este greu de crezut că se poate trezi cineva din moarte, aşa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-şi poate schimba singur culoarea în roşu. În acel moment s-a petrecut minunea înroşirii oului în mâna împăratului, devenit simbol al Învierii lui Hristos, iar Maria Magdalena se bucura de respectul Cezarului Romei. Apoi, i-a spus împăratului că în provincia romană Iudeea, Iisus Galileeanul, un Om Sfânt, tămăduitor şi puternic prin puterea lui Dumnezeu în faţa oamenilor, a fost executat după instigările mai-marilor preoţilor iudei, iar sentinţa a fost confirmată de procuratorul Ponţiu Pilat. Istoricul Eusebiu de Cezareea consemnează că Ponţiu Pilat a fost destituit din funcţie în anul 36 şi chemat să răspundă în faţa împăratului pentru slaba sa administraţie, în timpul căreia în Iudeea se înregistraseră provocări, violenţe şi mişcări populare, consemnând că fie s-a sinucis, fie a fost executat. De asemenea, au fost convocaţi şi arhiereii Ana şi Caiafa. Caiafa şi-a aflat sfârşitul în drum spre Roma, în Creta, iar Ana a fost torturat, fiind închis într-o piele de bivol. Revenită la Ierusalim, Maria Magdalena şi-a continuat activitatea de propovăduire.

Împreună cu Sfântul Maxim, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, au fost prinşi de iudei şi abandonaţi, alături de alţi creştini, în mijlocul mării, fără hrană, pe o corabie fără pânze şi fără vâsle, naufragiind până la Marsilia, în Galia. Acolo au debarcat vii şi nevătămaţi, prin puterea lui Dumnezeu, însă s-au aflat tot în faţa unor păgâni ce îi dispreţuiau. A început Sfânta Maria Magdalena a le vorbi despre singurul Dumnezeu adevărat, chiar în faţa guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, venit împreună cu soţia sa pentru a jertfi idolilor, ca să aibă un copil. După mai multe cuvântări ale Sfintei, acesta a primit-o în palatul său şi i-a cerut să-l povăţuiască în credinţa creştină. Iar prin mijlocirea Mariei, a fost binecuvântat de Dumnezeu cu un prunc, însă soţia i-a murit când l-a adus pe lume. După o vizită la Roma şi un pelerinaj la Ierusalim, s-a întors acasă şi şi-a aflat soţia vie, supravieţuind prin rugăciunile şi grija Sfintei Maria Magdalena. După această minune, Ipatie s-a botezat dimpreună cu toată casa sa.

Din nou alături de Mântuitorul Hristos, într-o nouă viaţă, veşnică

Sfârşitul vieţii Mironosiţei Maria Magdalena o găseşte pe aceasta în Efes, unde l-a regăsit pe Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit, ce o avea în grijă pe Fecioara Maria, Maica Domnului. Continuând activitatea apostolească până în cel din urmă ceas, a trecut la cele veşnice, fiind îngropată la intrarea într-o peşteră, unde aveau să adoarmă şi cei şapte tineri martirizaţi în Efes, pomeniţi de Biserica noastră la 4 august. Acea peşteră a devenit locaş de binecuvântare şi de tămăduire a multor neputinţe, până în anul 899, când împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful a poruncit strămutarea sfintelor sale moaşte la Constantinopol, pentru a fi aşezate în ctitoria sa, Mănăstirea „Sfântul Lazăr“. Racla cu mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena este cinstită la Mănăstirea „Simonos Petra“ din Sfântul Munte Athos. Deşi, uneori, Sfânta Maria Magdalena este asimilată diferitelor femei păcătoase prezentate în Evanghelii, acest lucru nu este atestat nicăieri în Tradiţia bisericească, nici în imnologia cultică sau în scrierile Sfinţilor Evanghelişti, care afirmă doar că Domnul a izbăvit-o de şapte demoni ce o chinuiau, fără a face referire la viaţa sau moravurile sale dinaintea întâlnirii Mântuitorului.

sursa Ziarul Lumina 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com