Header image

Sfânta şi Marea Miercuri: pomenirea femeii celei păcătoase care a uns cu mir pe Domnul

0:08, miercuri, 12 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , ,

Femeia păcătoasă nu s-a apropiat de Iisus decât după ce alte femei au încurajat-o prin exemplul lor, ca samarineanca, cananeianca, cea cu pierdere de sânge şi multe altele. Conştiinţa sa, remuşcarea păcatelor sale au reţinut-o totdeauna. Ea nu este vindecată chiar în public: ea primeşte acest har în mod particular şi în taina unei case.

Toate aceste femei de mai înainte n-au mers să-l afle pe Iisus Hristos decât pentru vindecarea trupului. Aceasta singură vine să-l afle în această casă, pentru a-i face mai multă cinste lui şi pentru a obţine de la el vindecarea sufletului său. Căci ea n-avea nici o boală trupească şi este ceea ce face să se admire zelul ei către Iisus Hristos în aceste onoruri care i le face lui, nu ca de un om simplu – unui om simplu nu i-ar fi şters picioarele cu părul capului ei -, ci de cineva mai mare decât un om. De aceea, mădularul care era mai preţios din trupul ei, capul, pe acela l-a pus la picioarele lui Hristos.

„Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.” (Matei 26, 8-13)

– Dar de unde le-a venit ucenicilor gândul acela?

– Auziseră pe Dascălul lor zicând: „Milă voiesc, şi nu jertfă” şi învinuindu-i pe iudei că au lăsat în părăsire poruncile cele mai grele: judecata, mila şi credinţa, dar lor vorbindu-le multe pe Munte despre milostenie. Din pricina acestora ucenicii se socoteau în ei înşişi şi gândeau că dacă arderile de tot nu-i sunt pe plac şi nici slujirea legii vechi, cu atât mai mult ungerea cu mir. Ucenicii aşa gândeau; dar El, văzând cugetul femeii, o lasă să toarne mir pe El. Mare era evlavia femii şi negrăită râvna!

De aceea Hristos, făcând mare pogorământ, i-a îngăduit să-i toarne mirul pe capul Lui. Dacă nu S-a ferit să Se facă om, să fie purtat în pântece, să fie hrănit cu lapte, pentru ce te minunezi că n-a oprit-o să-L ungă cu mir? După cum Tatăl a suferit mirosul şi fumul jertfelor, tot aşa şi Hristos, precum am spus mai înainte, a primit gândul cu care femeia păcătoasă i-a adus mirul. Iacov a uns cu untdelemn stâlpul în cinstea lui Dumnezeu; la jertfe se aducea untdelemn, iar preoţii se ungeau cu mir. Ucenicii, însă, pentru că nu-i cunoşteau gândul, au ţinut-o de rău fără temei; iar prin vina pe care i-o aduceau au arătat dărnicia femeii.

Spunând că s-ar fi putut vinde mirul cu trei sute de dinari, au arătat cât a cheltuit ea cu mirul acesta şi cât de mare i-a fost mărinimia sufletului ei. De aceea îi şi ţine Hristos de rău pe ucenici zicându-le;

„Pentru ce faceţi supărare femeii?”

Şi adaugă şi pricina, voind să le aducă aminte iarăşi de patimile Sale, că spune:

 „Spre îngroparea Mea a făcut-o”

 şi încă o altă pricină:

 „Că pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea” şi:

 „Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta se va vorbi şi de ce a făcut ea”.

Ai văzut că prezice iarăşi că vor ieşi să propovăduiască neamurilor? Îi mângâie de durerea pricinuită de moartea Lui, arătându-le că după răstignire puterea Lui va străluci atât de mult, încât predica Evangheliei se va răspândi peste tot pământul. Cine-i oare atât de ticălos încât să se împotrivească unui atât de mare adevăr? Şi iată, ceea ce a zis s-a făcut! În orice loc de pe faţa pământului te-ai duce vei auzi de fapta acestei femei. Şi doar nici nu era o persoană de înalt rang, nici n-a avut mulţi martori când a făcut fapta aceasta, nici n-a săvârşit-o în adunare de lume ci în casă, – în casa unui lepros – de faţă fiind numai ucenicii.

Cine a făcut să se răspândească şi să i se ducă vestea pe faţa întregului pământ? Cine? Puterea Celui Ce a spus aceste cuvinte! Faptele strălucite ale nenumăraţilor împăraţi şi generali sunt date uitării, chiar dacă statuile lor mai sunt încă printre noi. Nu mai sunt cunoscuţi nici din auzite, nici după nume, deşi au întemeiat oraşe, au înălţat ziduri împrejurul lor, au câştigat bătălii, au biruit în războaie, au robit popoare multe, au dat legi şi au ridicat statui! Dar toţi cei de pe faţa pământului cântă şi vorbesc de o femeie păcătoasă care a vărsat mir pe capul lui Hristos, în casa unui lepros, de faţă fiind numai 12 bărbaţi, iar pomenirea faptei ei nu s-a vestejit, deşi a trecut atât amar de vreme. Perşi şi indieni, sciţi şi traci, sarmaţi şi mauri şi locuitorii insulelor britanice trâmbiţează ce s-a făcut pe ascuns într-o casă din Iudeea, de o femeie păcătoasă.

Mare e iubirea de oameni a Stăpânului! Îngăduie unei păcătoase să-i sărute picioarele, să verse mir pe ele, să I le şteargă cu părul capului ei! Da, Domnul îngăduie toate acestea şi ţine de rău pe cei care o certau. Că nici nu se cădea să fie nesocotită femeia când arătase atât de mare dragoste!

Te rog să te uiţi şi la aceea că ucenicii ajunseseră tare râvnitori pentru milostenie.

– Dar pentru ce n-a spus numai atât că a făcut o faptă bună, ci mai întâi a spus: „De ce faceţi supărare femeii?”

– Ca să-i înveţe pe ucenici să nu ceară de la început oamenilor mai slabi în credinţă cele mai mari fapte. De aceea nici nu judecă în ea însăşi fapta săvârşită de femeie, ci în legătură cu starea ei sufletească.

Dacă Domnul ar fi vrut să facă o lege din spusele Sale de acum, apoi n-ar fi vorbit deloc de femeie; dar vorbeşte de ea ca să afli că pentru ea a spus aceste cuvinte, ca să nu înăbuşe credinţa ei ce odrăslise, ci să o întărească mai mult. Le grăieşte aşa ucenicilor ca să lăudăm şi să încălzim cu focul dragostei noastre pe cel care face o faptă bună, chiar dacă fapta lui nu-i desăvârşit de bună şi să nu-i cerem aceluia de la început să fie cu totul desăvârşit. Că Însuşi Domnul voia mai cu seamă aceasta se vede de acolo că El, Care nu avea unde să-Şi plece capul, a poruncit ucenicilor să aibă pungă. Dar acum nu era timpul să îndrepte ce se făcuse, ci să laude o faptă bună. După cum dacă cineva L-ar fi întrebat înainte de a fi făcut femeia lucrul acesta, El n-ar fi grăit aşa, tot aşa, după ce ea a făcut aceasta, Hristos a urmărit un singur lucru, ca ea să nu se simtă stânjenită din pricina mustrării ucenicilor, ci să plece mai bună, ajungând mai plină de râvnă, datorită blândeţii Lui.

După ce a vărsat mirul, nici n-ar mai fi avut vreu rost mustrarea.

Şi tu, dar, dacă vezi pe cineva că face nişte sfinte vase şi că le aduce la biserică sau dacă vezi pe un om că împodobeşte zidurile sau pardoseala bisericii, nu porunci să vândă sau să strice ce-a făcut, că să nu-i înăbuşi râvna; dar dacă te întreabă înainte de a face, porunceşte să dea săracilor banii ce vrea să-i cheltuiască; pentru că şi Hristos tot aşa a făcut, ca să nu-i strice inima femeii, şi tot ce-a spus, spre mângâierea ei a spus-o.

 Sfântul Ioan Gură de Aur 

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com