Sfântul Alipie Iconarul de la Lavra Pecerska

Sfântul Alipie este unul din primii și cei mai buni iconografi din Rusia, care a pictat icoane doar pentru a sluji lui Dumnezeu. Sfântul a fost cunoscut pentru minuni chiar din timpul vieții sale. Multe dintre icoanele pictate de Alipie au ajuns făcătoare de minuni și uneori, îngerii îl ajutau în misiunea sfântă a pictării icoanelor.

Pe când încă nu era călugăr, Alipie a fost încredinţat de părinţii săi unor iconografi greci veniţi la Kiev pentru a picta o biserică din Lavra Peşterilor, dorind să fie iniţiat în această artă. Pe când lucra în sfântul altar, alături de zugravii bizantini, Alipie a văzut Icoana Maicii Domnului strălucind ca soarele şi un porumbel coborându-se deasupra Icoanei Mântuitorului. Înţelegând că într-adevăr Duhul Sfânt se coboară în biserică, el a dorit să se călugărească şi să se dedice pictării de Icoane şi înaintării pe scara virtuţilor, sub oblăduirea egumenului Nifon (devenit şi el Sfânt).

Din anul 1083 a început să realizeze Icoane proprii, pe care le-a dăruit în primul rând bisericii Adormirii Maicii Domnului din Pecerska. Este cunoscut mai întâi pentru faptul că nu lua bani pentru munca sa. De multe ori se oferea singur să restaureze Icoane vechi din biserici, iar când cineva insista să-i dea o remuneraţie, o împărţea astfel: o treime la săraci, o treime pentru materialele necesare pictării, şi o treime pentru nevoile mânăstirii unde se afla în ascultare.

Tocmai de aceea s-a si creat o împrejurare care să fie încercare de calomniere a iconografului fără de arginţi: un om important al Kievului, ctitor de biserică, a dorit să încredinţeze zugrăvirea a şapte Icoane călugărului Alipie. Intâlnind în cale alţi doi călugări, aceştia au preluat comanda bărbatului, cele şapte panouri pe care trebuia să fie închipuite Icoanele, şi o sumă importantă de bani, încredinţându-l că vor aduce la cunoştinţă lui Alipie cerinţa lui. Călugării au folosit banii în scopuri personale, fără a-i spune nimic iconografului. De alte două ori, cei doi au obţinut bani de la acea persoană, motivând că Alipie nu trebuie deranjat de la lucru şi că, în curând, Icoanele vor fi gata. În cele din urmă, bărbatul a cerut panourile, să le vadă. Cei doi s-au speriat şi l-au învinuit pe călugărul Alipie, că şi-a însuşit banii şi ca nu a vrut să picteze Icoanele.

Fără să cerceteze, bărbatul a declanşat un scandal în Lavră, învinuindu-l pe Alipie în faţa egumenului. Acesta a cerut să-i fie aduse panourile ascunse într-o magazie de cei doi călugări. Când i-au fost prezentate, ele erau deja şapte Icoane pictate proaspăt, deosebit de frumoase. Călugărul Alipie nu ştia absolut nimic, nici de bani, nici de panouri. Cei de faţă au înţeles că Icoanele au fost pictate de îngeri şi le-au încredinţat bărbatului care plătise pentru ele. Dar adevăraţii vinovaţi, confruntaţi cu evidenţele, nu au recunoscut nimic, ci din contră, s-au dus şi prin Kiev, împrăştiind calomnii la adresa lui Alipie „iubitorul de arginţi”.

Dorind Dumnezeu să arate lumii ca se lasă înşelată de zvonuri, după un timp, biserica unde au fost aşezate cele şapte Icoane a ars, rămânând insa neatinse de flăcări, fiecare la locul ei. Despre minune s-a interesat şi prinţul Vladimir Monomahul (1113-1125), care a ales dintre cele şapte icoane, Icoana Adormirii Maicii Domnului, mutând-o la o biserică nouă din Rostov. Ea este cunoscută sub numele „Vladimir-Rostov”, fiind făcătoare de minuni.

Multe dintre Icoanele pictate de călugărul Alipie au ajuns făcătoare de minuni. Poate cea mai renumită dintre ele este Icoana „Sven” a Maicii Domnului, aflată în prezent la Galeriile Tretiakov, cu sărbătorire la 3 mai şi la 17 august, care a salvat oraşul Bryansk de invazia lui Napoleon.

Când egumenul Nifon a constatat că în sufletul călugărului iconograf se zugrăvise, prin nevoinţe şi ascultare, Chipul Mântuitorului, l-a chemat pe acesta la Taina Preoţiei, hirotonindu-l. Acest lucru l-a determinat pe ieromonahul Alipie să se dedice şi mai mult lui Dumnezeu. De altfel, ziua el picta neîncetat, iar noaptea se ruga şi făcea metanii. În scurt timp a devenit taumaturg, vindecând pe cei fără nădejde din partea ştiinţei medicale. Se consemnează că a lecuit un lepros, ungându-l cu vopsele pregătite pentru zugrăvirea de Icoane, şi pe un alt om, de neîncrederea din suflet şi de o boală trupească incurabilă, prin îndemnarea lui să se spele cu apă folosită de preoţi la sfârşitul Sfintei Liturghii. Acesta din urmă fusese mai întâi pe la vrăjitoare şi pe la diverşi vraci, zadarnic. Cu toate minunile care se săvârşeau prin el şi prin intermediul Icoanelor pictate de el, Sfântul fugea de celebritate.

Sfârşitul vieţii sale a fost unul cu totul deosebit, în preajma Adormirii Maicii Domnului (la 17 august 1114). Pe patul morţii fiind, Sfântul a primit o ultimă Icoană de pictat, pentru o biserică: a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfântul nu a refuzat şi doar l-a rugat pe cel care îşi dorea Icoana să aibă toată nădejdea că aceasta va fi aşezată în biserică, la locul ei, în ziua praznicului. Cu toate acestea, Sfântul nu se putea mişca din pat. Un înger din cer a venit în ajunul sărbătorii Maicii Domnului şi a zugrăvit-o sub ochii bătrânului Alipie. La sfârşit, îngerul i-a cerut părerea, dacă este aşa cum merită Împărăteasa îngerilor, şi, primind încuviinţarea de la muribund, a dus Icoana în biserica respectivă. Cel care o comandase nu trăgea nădejde să o mai primească. El venise zilnic la patul călugărului şi cunoştea situaţia acestuia. Mai apoi, acelaşi înger a primit sufletul călugărului Alipie, în vremea sfârşitului vieţii sale pământeşti. Mâna Sfântului a rămas înţepenită, după moarte, în semnul crucii.

Astfel, în 17 august, sinaxarele ruse menţionează pe Sfântul Iconograf Alipie.