Header image

Sfântul de la răscruce

8:19, joi, 4 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Sfat de taină în chilia sihastrului.

Duşmanii s-au îngrămădit la hotare şi aşteaptă momentul prielnic să năvălească în ţară.

Au venit buluc ridicând în copitele cailor nori groşi colbuiţi.

Hămesiţi,cu ochi alunecoşi aşteaptă doar un semn ca să pornească la pradă.

Holdele au fost secerate şi grâul stă ascuns în jitniţele mari.

Mierea umple cu vârf putinile de lut iar mieii,zburdă nepăsători pe pajiştile înflorite.

Este mănoasă ţara Moldovei şi mulţi râvnesc s-o cuprindă. Satele răzeşilor cu gospodării abia încropite privesc din umbra pădurilor la urgia care stă să se prăvale peste viaţa oamenilor şi peste întreaga fire.

N-au avut răgaz să-şi întemeieze cum ştiu ei vetrele căci an de an tabără ca lăcustele de peste tot jefuitorii.

Jale şi amar pe biata ţară,grijă şi durere în inima domnitorului.

Nu-l slăbesc deloc necredincioşii.

Vin ca molima şi se aşază pe sufletul creştinului nimicind şi pângărind totul în calea lor.

Pândesc ceasul în care ar putea să-l ia prin surprindere căci « ghiaurul Ştefan » prea le stă ca un ghimpe în coastă şi nu-i lasă să-şi mâne spahiii spre inima Europei.

Acolo sunt bogăţiile cele mari.

Corăbii pântecoase străbat mările ducând cu ele sipete pline cu galbeni,palatele maiestuase împodobite cu cele mai scumpe odoare se oglindesc în apele azurii.

Hoardele flămânde trebuie hrănite.

De unde să iei atâta pilaf ca să potoleşti nesaţiul semilunii ?

Ştefan , îngenunchiat la scaunul duhovnicului aşteaptă dezlegare de păcate şi slobozenie pentru a se găti de război.

Parcă ieri sfinţia sa , mitropolitul a prohodit floarea oştirii moldave care a înroşit cu sângele ei pământul ţării.

Ştie măria sa că-i anevoie de ţinut piept hoardelor dezlănţuite.

Parcă niciodată n-au fost atât de mulţi.

Câtă frunză şi iarbă !

De aceea soli vrednici pe cai iuţi aleargă pe drumurile Apusului să-i înduplece  pe domnii cei mari să-i dea o mână de ajutor celui pe care l-au numit Atletul Lui Hristos.

Creştinătatea era la răscruce.

Sultanul cucerise ultimul bastion şi se îndrepta trufaş spre Moldova.

Grânele ei ar încăpea bine în pieţele Istambulului.

Trebuia împrospătată şi ienicerimea subţiată de războaiele dese pe care le purta sultanul.

Şirurile de robi, fete şi băieţi semănau jale pe unde treceau.

Nu !

Trebuia oprit jaful şi strâmbătatea !

Oştenii lui Ştefan sunt viteji dar puţini iar Moldova slăbise de atâtea bătălii.

Dacă păgânii o vor supune atunci calea spre bogăţiile Apusului era deschisă.

Ştiau asta toţi , ştia şi Ştefan şi se mâhnea de ticăiala domnilor căftăniţi în mătăsuri şi catifele care nu se grăbeau să-şi deschidă visteriile ori să-şi trimită oştile în lupta cea dreaptă.Aşteptau să vadă mai întâi cum se va descurca moldoveanul şi apoi să-i trimită mesageri cu vorbe ticluite.

Îl lăsau să se zbată cum o şti doar nu se putea asemăna cu ei, regi puternici înconjuraţi de curteni făloşi ,împopoţonaţi şi sclivisiţi după moda apuseană.

Mai importantă li se părea conversaţia şi dansul în saloanele răcoroase ale palatelor decât marşurile pe drumurile prăfuite şi pline de primejdii.

Laudele şi linguşelile lor îl scârbeau pe voievodul care se încăpăţâna să ţină în vârful suliţei neatârnarea ţării.

Ştia că nu va primi decât vorbe goale dar nu-şi pusese niciodată nădejdea în ajutorul omenesc. Altcineva veghea asupra lui şi asupra ţărişoarei aşezată la poarta Orientului.

Acela îl întărea şi-l izbăvea de primejdii.

Pentru el pământul sfânt al Moldovei era mai de preţ decât toate onorurile din lume.

Bisericile ridicate după fiecare bătălie aduc mulţumire Lui Dumnezeu  pentru biruinţa  asupra duşmanilor înălţându-şi turlele semeţe cu crucea răstignită în rugăciune : « Îndură-Te Doamne de poporul Tău dreptcredincios ! »

Sfatul s-a terminat.

Va fi vărsare de sânge şi de o parte şi de alta.

Tot făptura Lui Dumnezeu este şi păgânul; dar de ce râvneşte la agoniseala creştinului ?

De aceea toţi , cu mic cu mare trebuie să stea de veghe la hotare.

Greu îi este domnului să ia asupra-i atâta moarte.

Să bată clopotele în biserici şi tot poporul să ţină post şi să se roage poate se va milostivi Dumnezeu şi va trece primejdia.

De la o strajă la alta se aprind focurile.

Nu mai încape îndoială .

Năpasta pândeşte cu dinţii rânjiţi.

Vine pârjolul.

Jale şi spaimă cuprinde ţara.

Mame cu prunci în braţe, bătrâni care nu mai pot ţine sabia în mână iau drumul codrului să mântuie măcar vieţile nevinovate. « Miluieşte-ne, Dumnezeule după mare mila Ta!»

Patruzeci şi şapte de ani lungi şi rodnici a fost Ştefan în slujba ţării şi a lui Hristos.

Ani grei stropiţi cu lacrimi de obidă stau mărturie în altarele bisericilor din toată Moldova.

Creştinătatea este la răscruce.

Căderea Constantinopolului avea să marcheze întreaga lume creştină.

Dar el a stat drept ca brazii din munţii Bucovinei , singur în faţa uraganului apărându-şi pământul.

« Pământ de oase , străluminând ».

Şi nu s-a plecat în faţa ispitei nici credinţa nu şi-a clătit-o .

A fost purtător de biruinţă ca sfântul de pe steagurile de luptă, de la început până la sfârşit.

Sfinte Ştefane, măria ta !

Intră în odihna Domnului tău şi te aşază în rândul sfinţilor care din veac au bineplăcut Lui !


Şi păzeşte ţara noastră de vrăjmaşii ei, văzuţi şi nevăzuţi.

Sursa Lumea Credinței

Contact Form Powered By : XYZScripts.com