Header image

Sfântul Ierarh Mitrofan serbat la Mănăstirea Călărășeuca

Cu prilejul hramului de iarnă al bisericii ”Sfîntul Ierarh Mitrofan” a Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca, raionul Ocnița, sîmbătă, 6 decembrie 2014, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit aici Sfînta Liturghie, înconjurat fiind de un impresionant sobor de preoți și diaconi. La serviciul divin a participat și o mulțime de credincioși, care au venit să-l cinstească astăzi pe ocrotitorul acestei sfînte mănăstiri. Cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, după citirea Sfintei Evanghelii, un cuvînt de zidire duhovnicească a adresat credincioșilor adunați la slujbă protoiereul Ștefan Vasilineț, blagocin de Moghileov-Podolisk, Ucraina.

După Sfînta Liturghie, soborul de slujitori în frunte cu Prea Sfințitul Nicodim și mulțimea credincioșilor au săvîrșit un Te Deum de rugăciune către Sfîntul Mitrofan a cărui cinstire se face în această zi.

La final, Prea Sfințitul Nicodim a adresat obștii monahale și creștinilor un cuvînt de învățătură în care a evidențiat momentele pilduitoare din viața sfîntului prăznuit, minunile și povățuirile sale duhovnicești, subliniind importanța lor și pentru timpul în care trăim. Totodată, Ierarhul a exprimat calde felicitări maicii starețe, egumena Eufrosinia, slujitorilor și viețuitoarelor sfintei mănăstiri cu prilejul hramului de iarnă, urînd tuturor sănătate, duhovnicești împliniri și mîntuire sufletească. Alese cuvinte de felicitare a rostit Prea Sfinția Sa și în adresa omagiatului acestei zile – ieromonahului Mitrofan, slujitor al Mănăstirii Călărășeuca, care cu acest prilej a fost avansat în timpul serviciului divin în rangul de arhimandrit. În semn de binecuvîntare și felicitare cu ocazia sărbătorii, fiecare credincios prezent la slujbă a primit din partea Arhiereului cite o iconiță.

Sărbătoarea a continuat cu o agapă frățească oferită cu mult drag de către maicile de la mănăstire tuturor creștinilor prezenți la slujbă.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com