Sfântul Ierarh Nicolae cinstit la catedrala mitropolitană - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sfântul Ierarh Nicolae cinstit la catedrala mitropolitană

Nenumărați enoriași au venit astăzi să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir la Catedrala „Nașterea Domnului” pentru a celebra împreună cu Întâistătătorul pe unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei – Sf. Irh. Nicolae al Mirelor Lichiei.

În timpul slujbei, diaconul Alexandru Galinschi  a fost hirotonit în treapta preoțească, iar Ioan Popescu  s-a învrednicit de slujire în treapta de diacon, prilej cu care slujitorii au primit povețele și îndemnurile Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir pentru o viață dedicată întru totul Bisericii lui Hristos.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Vlădica Vladimir dimpreună cu slujitorii a săvârșit un Te-Deum de mulțumire închinat Sfântului Nicolae și în cinstea tuturor credincioșilor care poartă numele acestuia.

Vorbind bine-credincioasei adunări, Înalt Prea Sfinția Sa a menționat că ziua celebrării Sf. Nicolae îi trezește amintiri deosebit de călduroase despre timpurile în care, copil fiind, merge dimpreună cu părinții și bunicii la biserică pentru a se ruga și pentru a asculta despre faptele acestui mare sfânt, care prin bunătatea, smerenia și dragostea pentru dreptate, reușea să aducă lumină și speranță până și în cele mai întristate inimi, având o dragoste deosebită pentru micuți. Pe lângă aceasta, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir are o legătură de suflet deosebită cu Sf. Nicolae, pentru că a primit la botez numele în cinstea acestui mare Sfânt Ierarh şi astfel nu întârzie să-i ceară în rugăciuni mijlocire pe lângă Mântuitor pentru tot poporul drept-măritor.

Cu prilejul binecuvântatei sărbători, la slujba praznicală a fost prezentă și Doamna Valentina Buliga –  Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care a menționat că instituția pe care o conduce și Mitropolia Moldovei, vin mai aproape de copilașii care acum mai mult ca niciodată au nevoie de grija și susținerea noastră a tuturor. În context, Doamna Buliga a mulțumit Înalt Prea Sfinției Sale pentru deschidere și conlucrare și pentru posibilitatea de a aduce zâmbetul și bucuria pe chipurile celor mai triști ca noi.

Astfel, în urma conlucrării fructuoase astăzi mai mulți copilași au primit din mâinile Arhipăstorului daruri alese, iar pe lângă acestea binecuvântări și urări de bine.

sursa mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com