Header image

Sfântul Ioan Teologul cinstit în rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

12:15, luni, 9 octombrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

În dimineața zilei de 9 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din mun. Chișinău, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul.

La această slujbă au participat clerul Sfântului locaș și enoriașii veniți să-l cinstească pe Apostolul iubit al Mântuitorului.

PS Episcop Ioan și-a serbat astăzi ocrotitorul spiritual. Ierarhul a rostit în cadrul Sfintei Liturghii rugăciuni de mulțumire pentru harul revărsat de Dumnezeu asupra sa și asupra credincioșilor soroceni.

După pericopa evanghelică Vlădica Ioan rostit cuvântul predicatorial, în care a evidențiat înțelesul duhovnicesc al textului evanghelic rânduit. Ierarhul a vorbit și despre viața și activitatea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel care l-a urmat cu iubire și smerenie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Către final, cu prilejul serbării zilei ocrotitorului spiritual, Preasfințitul Episcop Ioan a primit din partea clerului slujitor și a enoriașilor, alese cuvinte de felicitare însoţite de îndemnul pentru o slujire arhipăstorească îndelungată şi vrednică, în numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com