Header image

Sfântul Nectarie ascultă rugăciunile românilor

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, pomenit astăzi (după stil noun.n), este cinstit de la an la an de tot mai mulţi români. La noi, Sfântul Nectarie a devenit cunoscut abia prin anii ’90, la şapte decenii de la plecarea sa la Domnul. Din anul 2002, de când se află o părticică din sfintele sale moaşte la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, murmurul rugăciunilor celor în boli şi în necazuri nu mai încetează.
Sfântul Nectarie este tămăduitor şi grabnic ajutător. Darul facerii de minuni l-a primit de la Dumnezeu, datorită vieţii sale curate, trăită în smerenie, rugăciune şi dragoste faţă de aproapele. Cel mai sugestiv exemplu din viaţa sa este momentul când, din cauza uneltirilor şi a invidiei, fiind îndepărtat din scaunul de mitropolit de Pentapole, Sfântul Nectarie şi-a cerut iertare de la toţi, cu toate că nu era vinovat, dovedind o adâncă smerenie. A devenit vindecător de boli, în special de cancer, pentru că şi el a suferit de cancer în ultimii ani ai săi de viaţă. La 20 de ani de la plecarea la Domnul, survenită la 8 noiembrie 1920, sfintele sale moaşte au fost descoperite întregi. De atunci, ctitoria sa, Mănăstirea „Sfânta Treime“ de pe insula grecească Eghina, a devenit loc de pelerinaj.

Rugător şi pentru români

Semn că Sfântul Nectarie este iubit de Dumnezeu, „casa“ sa din România, Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, este ocrotită tot de Sfânta Treime. Românii au auzit de Sfântul Nectarie după 1990. „Foarte mulţi oameni căutau acatistul Sfântului Nectarie, iar cei care nu puteau să ajungă la Eghina pentru a se ruga lui veneau la Mănăstirea Radu Vodă. Stareţul din acea vreme al mănăstirii, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, a rânduit să fie aşezată în biserică o icoană a sfântului. Asta până prin anul 2002, când un mitropolit din Grecia, care l-a vizitat pe Preasfinţitul Varsanufie, a fost impresionat de prezenţa icoanei Sfântului Nectarie într-o biserică din România şi, văzând evlavia Preasfinţitului, a monahilor şi a credincioşilor, a dăruit mănăstirii o părticică din moaştele Sfântului Nectarie. De atunci, evlavia credincioşilor a sporit de la an la an“, spune arhim. Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă.
Dragostea faţă de Sfântul Nectarie este nemăsurată. Dintr-un sfânt cunoscut doar în Grecia, Sfântul Nectarie a ajuns să fie pomenit în rugăciunile mai tuturor românilor care au înţeles că medicii vindecă doar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor. „Nu puţine au fost cazurile în care oamenii au spus că s-au vindecat de boli grave, incurabile, că l-au visat pe Sfântul Nectarie şi că i-a ajutat. De obicei, omul mai întâi se încrede în om şi apoi, când vede că este dezamăgit, aleargă la Dumnezeu şi la sfinţii lui. Şi aşa, de la pacient la pacient, prin spitale, s-a aflat de Sfântul Nectarie. Foarte, foarte mulţi oameni s-au vindecat. Mărturiile lor sunt grăitoare. Pe lângă darul de a face minuni, sfântul este şi un grabnic ascultător, adică minunea se petrece foarte repede după ce credinciosul îl cunoaşte, după ce intră într-o relaţie de rugăciune şi de cinstire. Am văzut şi foarte mulţi tineri care se apropie cu credinţă şi cu evlavie de sfintele sale moaşte pentru a se ruga şi a se vindeca de boli“, mai spune părintele stareţ.
Credincioşii vin la Sfântul Nectarie ca la cel mai drag prieten, punându-şi ultima şi singura lor speranţă în ajutorul său. „Din punctul de vedere al contextului social, românii sunt neputincioşi, uneori le este foarte greu să urmeze tratamentul, este costisitor, este destul de anevoios şi atunci omul îşi pune mai mult nădejdea în Dumnezeu. Când ai credinţă, spune Mântuitorul, poţi muta şi munţii. Oamenii nu caută să mute munţii, nu caută să mute marea, ci caută doar să-şi mute sufletul din această lume vremelnică în Împărăţia cerurilor, îşi doresc sănătate şi putere pentru a sluji şi a împlini mai departe voia şi poruncile lui Dumnezeu în viaţa lor“, ne împărtăşeşte părintele stareţ. Sfântul Nectarie este socotit alături de ceilalţi sfinţi mari cinstiţi în România – Sfântul Dimitrie cel Nou, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfânta Muceniţă Filofteia -, pentru că „românii îl simt aproape, îl simt ca vindecător, ca ocrotitor, ca împlinitor al dorinţelor de bine. De exemplu, am întâlnit mulţi credincioşi care şi-au botezat copiii cu numele Sfântului Nectarie. În special copiii care s-au născut greu, cei foarte bolnavi, cei ai căror mame au avut sarcini greu de purtat sau cei din părinţi care nu puteau să aibă copii. În rugăciune, ei i-au făgăduit Sfântului Nectarie că dacă copilul se va naşte sănătos îi vor pune numele său, ca o cinste şi un dar adus sfântului“, explică părintele stareţ, care a primit şi el numele sfântului la călugărie.

„Sfântul comunică şi se arată oamenilor“

Fiecare pelerin care vine la biserică sau care se închină la sfintele moaşte se roagă pentru sănătate, pentru pace şi pentru ajutor în necazuri. „Sfântul Nectarie, alături de ceilalţi sfinţi ai Bisericii, tocmai asta oferă. Este grabnic ajutător, nu numai în cazurile de boală. Au venit aici oameni cu tot felul de probleme. Aproape de mănăstirea noastră este tribunalul şi cei care se închină sfântului îşi găsesc soluţionare, ajutor, întărire în credinţă şi în necazuri. Cel mai important, cred eu, este că sfântul comunică şi se arată oamenilor în vis sau în alte moduri. Oamenii sunt marcaţi de aceasta.“ Părintele stareţ Nectarie ne-a spus şi despre modul cum sfântul a vindecat o bolnavă de cancer la ficat arătându-i-se în vis. Sfântul Nectarie, îmbrăcat în medic, i-a pus mâna pe abdomen, în dreptul ficatului, simţind o arsură foarte puternică, din cauza căreia s-a şi trezit. Cu toate că acea arsură a persistat mai multe minute, femeia a înţeles că s-a vindecat abia peste câteva zile, când doctorul, uimit, i-a spus că nu mai are cancer. Tot părintele spune că a întâlnit un bărbat care avea o tumoră în cavitatea nazală, greu de operat. Faptul că s-a rugat la sfântul, s-a uns cu untdelemn de la candela sa, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, tumora a scăzut de la 5 cm la 1 cm. „Astfel de cazuri sunt foarte dese. Şi printre cei vindecaţi nu sunt numai oameni simpli, neinstruiţi, ci sunt şi oameni cu pregătire, culţi, oameni care nu pot fi acuzaţi de bigotism“, explică părintele stareţ. Sfântul Nectarie a fost bolnav de cancer şi a înţeles ce este suferinţa, ce este boala şi astfel omul se raportează la el ca la cineva care îi înţelege suferinţa. „Este un sfânt al timpurilor noastre, este un sfânt al contemporaneităţii, a cunoscut multe, a trecut prin Primul Război Mondial şi este un exemplu de vieţuire pentru noi în zilele noastre. Credincioşii înţeleg cum unul dintre noi a devenit sfânt.“
Şi tinerii sunt prietenii Sfântului Nectarie. „Am văzut mulţi tineri la racla sfântului. Debusolaţi, ajunşi într-un colaps sufletesc, tinerii vin la biserică ca să-şi găsească resursele şi puterea de a merge mai departe. Pe fiecare, întâlnirea cu sfântul îi transformă, devin oameni buni, credincioşi, atenţi, sensibili, adică creştini în adevăratul sens al cuvântului.“
Părintele stareţ Nectarie Şofelea ne-a mărturisit şi din îndemnurile pe care le adresează celor care trec pragul Mănăstirii Radu Vodă pentru a se închina Sfântului Nectarie: „Să cerem lui Dumnezeu şi sfinţilor doar ceea ce este spre folosul nostru, spre mântuirea noastră, spre sănătatea noastră şi spre tot ceea ce este bun, pentru că Sfânta Scriptură ne învaţă că nu avem alt scop decât mântuirea sufletelor noastre. Aşadar, la Sfântul Nectarie trebuie să ne raportăm ca la un vindecător de boli şi ca la un tămăduitor al sufletelor“.
sursa ziarullumina.ro

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com