Header image

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“

10:40, miercuri, 22 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“.

Se are în vedere prezentarea importanţei şi rolului marilor păstori de suflete (ierarhi, preoţi şi călugări) care, prin slujirea şi activitatea lor, au contribuit la susţinerea, consolidarea şi dinamizarea vieţii şi misiunii parohiei şi mănăstirii.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ în şedinţa din data de 29 octombrie 2013. La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a fi concretizată la nivel local şi în fiecare eparhie această temă a anului 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în şedinţa de lucru din 29 septembrie 2014 declararea anului 2015 ca „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“ în Patriarhia Română. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost ales datorită faptului că, prin viaţa şi activitatea sa, „s-a dovedit a fi un apărător al dreptei credinţe, un învăţător al pocăinţei, un luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale şi un promotor al filantropiei creştine“. De asemenea, se va avea în vedere prezentarea importanţei şi rolului marilor păstori de suflete (ierarhi, preoţi şi călugări) care, prin slujirea şi activitatea lor, au contribuit la susţinerea, consolidarea şi dinamizarea vieţii şi misiunii parohiei şi mănăstirii sub toate aspectele.

„În sprijinul acestei iniţiative a fost invocat şi argumentul împlinirii unui număr de ani de la evenimente importante din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de la proclamarea publică a canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a unor sfinţi români:

130 de ani (aprilie 1885) de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române; 90 de ani (februarie 1925) de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie; 60 de ani (octombrie 1955) de la proclamarea publică a canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului; Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei, precum şi Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Oprea;

10 ani (septembrie şi decembrie 2005) de la proclamarea publică a canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (la 14 octombrie 2005), Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona (la 9 septembrie 2005), Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani (la 3 decembrie 2005). Totodată, s-a menţionat prezenţa, în calendarul Bisericii noastre, a numeroşi alţi sfinţi români (ierarhi, preoţi şi călugări), care s-au remarcat printr-o frumoasă activitate pastorală, precum şi existenţa, în istoria eparhiilor, a unor mari păstori de suflete din rândul ierarhilor, preoţilor şi călugărilor, a căror viaţă şi activitate pot constitui modele în abordarea temelor anului 2015“, se arată în hotărârea Sfântului Sinod.

În referatul aprobat de Sfântul Sinod în şedinţa de lucru din 29 septembrie 2014 s-a mai hotărât ca eparhiile să ilustreze diferitele tipuri de calendar bisericesc pentru anul 2015 (agendă, cu spirală, de perete etc.) cu icoana Sfântului Ioan Gură de Aur şi cu chipuri de mari păstori de suflete din rândul ierarhilor, preoţilor şi călugărilor, care s-au remarcat ca apărători ai dreptei credinţe, învăţători ai pocăinţei, luminători ai familiei creştine şi ai vieţii monahale şi promotori ai filantropiei creştine.

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com