Sfînta Liturghie la Mănastirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sfînta Liturghie la Mănastirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni

8:08, luni, 2 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

În Duminica a X-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor Mănăstirii ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

Cu binecuvîntarea Prea Sfinţiei Sale, starețul mănăstirii, arhimandritul Damian (Burlacu) a explicat pericopa evanghelică a zilei, de la Matei XVII, 14-23, vorbind despre importanța credinței drepte și statornice, a postului și rugăciunii în efortul nostru zilnic de luptă cu păcatele și apropiere de Hristos și Împărăția Sa cea veșnică. Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.

După Sfînta Liturghie a fost săvîrșită slujba unui Te Deum la început de an școlar.

La final, Prea Sfințitul Nicodim a adresat copiilor ce vor merge la școală, părinților lor și profesorilor prezenți la slujbă un cuvînt de învățătură. Ierarhul a subliniat rolul major al educației religioase în școală la formarea personalității copiilor, la cultivarea moralității, spiritului patriotic, iubirii și întrajutorării aproapelui. Totodată, Prea Sfinția Sa a atras atenția că și părinții sunt datori să învețe copiii acasă dreapta credință și să-i ferească, pe cît este posibil, de cursele vrăjmașului. „Un copil abătut de la dreapta credință, îndepărtat de Dumnezeu, aduce multă amărăciune și suferință în sufletul părinților, așa cum am auzit citindu-se și în Evanghelia de astăzi despre vindecarea de către Mîntuitorul a fiului lunatic adus de tatăl său”, a mai adăugat Ierarhul.

Elevilor Prea Sfinția Sa le-a urat multă rîvnă pentru rugăciune și dragoste pentru studii, căci numai prin harul Bunului Dumnezeu și efortul omului se dobîndesc cele mai frumoase succese și realizări în viață.

Pe creștinii adunați la Sfînta Liturghie, Vlădica i-a îndemnat să rîvnească cu mai multă dragoste, nădejde și mai cu seamă credință, cele Cerești, căci toate celelalte le vom primi prin mila lui Dumnezeu.

Copiii și creștinii prezenți la slujbă au primit în dar din partea Ierarhului, în semn de binecuvîntare, cîte o iconiță.

După slujbă, Prea Sfințitul Nicodim a avut o scurtă întrevedere cu deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, domnul Oleg Sîrbu.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com