Header image

Sfinţenia – posibilitate sau vis ?

19:51, miercuri, 7 noiembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , , , ,

După Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă  sfinţi în toată petrecerea vieţii” (I Petru 1, 15).

         „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenie, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).

         Duhul Sfânt prin Părinţii Bisericii a rânduit ca în duminica ce urmează după Cincizecime să facă pomenire tuturor sfinţilor, care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu. Şi dacă Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, Cel care pe toate bine le chiverniseşte, atunci nu fără rost a fost să fie ca să se facă această pomenire a tuturor sfinţilor imediat după praznicul pogorârii Mângâietorului Bun peste Biserică. Pentru că cei, pe care astăzi Biserica îi numeşte sfinţi, au fost oameni asemenea nouă, dar au ştiut, prin credinţă, să-şi închine întreaga viaţă, după cum spunem la fiecare ectenie, lui Hristos Dumnezeu şi au culminat în dragostea lor faţă de Domnul cu sfinţenia. Cunoaştem vieţile sfinţilor. Ştim strădania lor, ştim chinurile pe care le-au suportat. Am auzit despre îndelunga răbdare, despre smerenia, despre rugăciunea şi postirea sfinţilor. Şi, desigur, ne întrebăm: oare noi, cei ce suntem atât de supuşi păcatului, atât de slabi la ispită, vom vedea pe Domnul? Cine sunt sfinţii? Oare numai cei sfinţi vor vedea pe Domnul?

         Pentru a împrăştia această nedumerire trebuie de la început să ne fie clar ce înţelegem noi prin „sfinţi” şi cine erau „sfinţii” în perioada apostolică. În prezent prin „sfinţi” subînţelegem pe creştinii ortodocşi trecuţi în veşnicie, pe care Biserica Ortodoxă i-a canonizat şi i-a rânduit în ceata sfinţilor, precum ar fi ierarhii, mucenicii, cuvioşii, drepţii. Sfinţenia vieţii acestora a fost adeverită fie prin minuni, fie prin venerarea în popor, sau prin mărturisirea credinţei cu preţul vieţii, ca în cazul mucenicilor. De aici expresia „sfinţi” se asociază cu „cuvios”, „mucenic”, „făcător de minuni”.

         În perioada apostolică „sfinţi” erau toţi membrii Bisericii lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel, în special, numeşte sfinţi pe toţi credincioşii. Aşa, de exemplu, în Epistola către Filipeni el zice: „… Tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” (Filipeni 1, 1). Iar spre sfârşitul acestei epistole zice: „Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii” (Filipeni 4, 22). Acest lucru era necesar pentru a face deosebire între creştini şi păgâni. Sfântul Apostol Petru spune creştinilor: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt  popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9). Aşadar, Sfinţii Apostoli numeau sfinţi pe toţi membrii Bisericii nu atât pentru înaltele virtuţi duhovniceşti, cât pentru credinţa sfântă în Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos. Desigur că astăzi Biserica nu poate numi sfinţi pe toţi membrii ei. Şi aceasta nu pentru faptul că nu am avea credinţa sfântă, ci pentru ca să nu fim ca sectarii, care numindu-se sfinţi, se cred pe ei pocăiţi şi neprihăniţi. Mărturia Evangheliei că mulţi vor spune „Doamne, Doamne, au nu numele Tău…” şi Domnul le va zice „ Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7, 22-23) vine drept mustrare celor care se cred deja sfinţi.

         Şi totuşi, cum putem face o delimitare între sfinţi şi credincioşi? Desigur, această delimitare o face numai Domnul, Cel Căruia I s-a dat judecata. Important este ca fiecare creştin să tindă spre a deveni sfânt. Aşa după cum spunea Sfântul Apostol Pavel: „Nu zic că am dobândit îndreptare, ori că sunt desăvârşit… dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu” (Filipeni 3, 12-14).

         Gânditorul rus Nicolai Pestov spunea: „Pentru a deveni sfânt trebuie mai întâi să-ţi cunoşti nivelul de sfinţenie, adică să ştii să compari starea în care te afli cu norma în care ar trebui să te afli”. Adică, cu cât mai înaltă este norma de sfinţenie cu atât mai clară este viziunea propriei necurăţii, fapt care aduce în suflet pocăinţa şi prin ea Duhul Sfânt – Sfinţitorul.

         Cu părere de rău, astăzi tot mai mult oamenii într-un fel oarecare au teamă să se apropie de Dumnezeu, de Biserica Lui, de Sfinţenie. Paradoxal, dar oamenii nu preferă să devină sfinţi. De ce? Pentru că sfinţenia obligă schimbarea vieţii, iar omul, deprins cu păcatul, aşteaptă doar milă de la Domnul în Ziua Judecăţii.

         Vom deveni sau nu sfinţi, Domnul ştie. Noi ştim doar că ni-e teamă să fim sfinţi pentru că sfinţii au urât lumea şi cele ale lumii, iar nouă nu ne ajunge această hotărâre. Ni-e teamă să fim sfinţi, pentru că sfinţii au suferit pe pământ ca să se veselească în ceruri, iar noi dorim a ne veseli şi pe pământ, şi în ceruri.

         O singură speranţă ne mai încălzeşte inimile. Avem încrederea că de vom fi cu Domnul până la urmă şi-L vom mărturisi lumii cu preţul vieţii, El ne va face sfinţi, cu darul Sfântului Duh, Care poate preface „neghina” în „grâu” şi Care face din „fiii pierzării” „fii ai luminii”.

Arhimandrit Ambrozie (Munteanu)

Stareţul Mănăstirii Frumoasa

Material publicat în ziarul „Altarul Credinței”, anul 2003, nr. 14

Cum se cheamă sfinţii

Diferite sunt căile prin care omul slujeşte lui Dumnezeu. Tatăl Ceresc pe fiecare îl înzestrează cu talente pe măsură şi de la fiecare primeşte jertfă întru slava Sa. Biserica slăveşte sfinţii în următoarea ierarhie:

 Prooroci – oameni, care au primit în dar de la Dumnezeu darul profeţiei şi care au descoperit lumii căile Domnului. Aproape toţi proorocii au trăit în Vechiul Testament (până la venirea în lume a Mântuitorului). (ex. Isaia, Daniel, Iacov, Avraam, Moise etc.)

Apostoli – ucenicii lui Hristos, care l-au însoţit pe pământ şi care ulterior au răspândit creştinismul în întreaga lume.

Întocmai cu apostolii – oamenii, care asemenea Apostolilor, s-au nevoit pentru a converti în creştinism popoare. (ex. Sf. Împăraţi Întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena)

Cuvioşi – oameni care s-au învrednicit de mântuire în urma nevoirii în monahism. Prin post, rugăciune, ascultare au ajuns să posede virtuţile smereniei, înţelepciunii ş.a. (ex. Sf. Cuvios Serafim al Sarovului, Sf. Cuvioasa Maria Egipteanca etc.)

 Mucenici – oameni care au răbdat chinuri pentru Hristos şi pentru credinţă (ex. Sf. Mc. Ciprian şi Iustina, Sf. Mc. Haralambie etc.)

 Sfinţiţi Mucenici – mucenici care în viaţă au slujit Domnului în cin de episcop, preot sau diacon. (ex. Sf. Ştefan., Sf. Modest)

 Sfinţi Mari Mucenici – mucenici care au răbdat chinuri foarte crunte (ex. Sf. Mare Mc. Gheorghe, Sf. Mare Mc. Dimitrie, Sf. Mare Mc. Teodor Tiron etc.)

 Mărturisitori – oameni care au pătimit pentru mărturisirea credinţei şi a lui Hristos, dar care au evitat moartea mucenicească. Împăraţi şi domnitori, care în activitatea lor de conducător au întrebuinţat darurile primite de la Domnul – bogăţia şi puterea – pentru fapte de milostenie, pentru iluminarea duhovnicească a poporului, pentru păstrarea bunurilor sfinte naţionale etc. (ex. Sf. Ştefan cel Mare)

 Sfinţi Fără arginţi – oameni înzestraţi de la Domnul cu darul tămăduirii şi care au lecuit noroade fără răsplată. (ex. Sf. Cosma şi Damian, Doctori fără arginţi)

 Nebuni întru Hristos – oameni, care pentru Hristos au luat chip de nebuni şi care au suferit ocară de la oameni (ex. Sf. Andrei cel Nebun întru Hristos, Sf. Fericita Xenia a Peterburgului etc.)

 Drepţii – oameni care au trăit în lume şi care au cinstit şi au îndeplinit datoria de creştin (ex. Sf. şi Dreptul Filaret cel Milostiv etc. )

 Tot sfinţi sunt şi Îngerii – slujitori ai Domnului, vestitori ai Voii lui Dumnezeu, dintre care cei mai mari se numesc Arhangheli.

Sursa: www.ortodox.md

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com