Header image

”Și va fi casa Mea casă de rugăciune…

20:16, miercuri, 23 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari” – îi ceartă Mîntuitorul pe negustori, și pe mușteriii care cumpărau marfa pusă de vînzare în interiorul Templului, atunci cînd a venit EL în Ierusalim; dar nu înainte să-i fi deplîns soarta străvechii cetăți: ”Că peste tine vor veni zile cînd dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și din toate părțile te vor strîmtora și una cu pământul te vor face, pe tine și pe fii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca, 19, 43-44), .

Acest pasaj premerge intrării Mîntuitorului în Templu, pentru a se răfui cu talciocul pe care l-au făcut acolo evreii, uitînd demult de funcția acestui locaș.

Astfel apare această scenă reprezentată în altarul bisericii Sfîntul Ștefan, care a fost sediul Mitropoliei de Nessebar, locaș ridicat în secolul al XI-lea, renovat în diferite faze în secolele XVI – XVIII. Cel mai probabil, pictura o datorăm aceste perioade, și e realizată de zugravi greci, în orice caz epigraphe-urile sunt elinești. În forma asta narativă scena alungării din templu s-a consacrat în lumea răsăriteană, și e strîns legată de deplîngerea Ierusalimului. Dar de ce, oare, această reprezentare apare în altar, pe peretele din stînga mesei liturgice, celei de jertfă nefățarnică? Îmi îngădui să cred, că legătura celor două elemente se află în acest lămuritor pasaj din proorocul Isaia: ”pe toți cei ce se țin de Legămîntul Meu, pe aceiaîi voi aduce în muntele Meu cel sfînt, și-n casa Mea de rugăciune îi voi desfăta; arderile-lor-de tot și jertfele lor primite vor fi pe jertfelnicul Meu; căci casa Mea de rugăciune se va chema pentru toate neamurile…” Numai așa se explică întru totul masa din prim plan, și animalele din extremitatea dreaptă, aduse pentru ca jertfă, pentru a o aduce Domnului. Scena este foarte complexă, și ofertantă din perspectiva hermeneuticii. Chestiunea majoră a acesteia rămîne inaccesibilitatea imediată, pentru că este ascunsă vederii mirenilor, complet nevăzută pentru femei. E clar, că temeiurile și sensurile teologice ale acesteia sunt furnizate și decriptate doar de slujitorii altarului. Din acest punct de vedere, am fost foarte plăcut suprins să aflu ilustrarea inedită a acestui pasaj din Luca, într-o umilă bisericuță de țară, din zona subcarpatică a Poloniei, în satul Haczów, unde ea apare zugrăvită pe ușa despărțitoare dintre naos și pronaos, astfel că deshizînd ușa, oricine poate fi martorul gestului Mîntuitorului, adresat și lor, celor care contemplă în fugă imaginea!

După cum vedem, varianta apuseană a pasajului evanghelic, este frust, frontal, ca o schiță scenografică, care se rezumă la reprezentarea unei frize aproape isokefalice, a figurii lui Hristos, în hlamidă roșie, cu brațul drept ridicat, în care ține o curea, iar din gura lui ies cuvintele: ”Mea casă de rugăciune va fi…[iar voi ați făcut-o peșteră de tîlhari…]” (Luca 19, 46), precum și a trei personaje, din care unul parcă încearcă să riposteze la gestul Învățătorului, aflîndu-se în fața Sa, dar se lasă puțin în spate, în timp ce alte două personaje deja își duc marfa îndărăt, îndreptîndu-se spre o ușă deschisă, dar întuncată (sigestie la ”peștera de tîlhari”?). Veșmintele negustorilor nu sunt evreiești, ca-n compoziția răsăriteană (devenită normă), ci evropenești (cel mai probabil, nemțești, întrucît de-a lungul ultimilor veacuri aici locuiau preponderent germani), cum s-ar fi spus pe la noi, în epoca în care a apărut această repezentare în biserica poloneză. Fără a avea date sigure, intuiesc că scena aceasta nu e mai veche de secolul al XIX-lea. Deși, se știe, pictura de pe pereți este din 1494, și a fost desoperită de-abia în 1956, devenind un argument în decizia de a include acest monument în lista UNESCO, în 2003.
Avem un exemplu în plus, al diferențelor de lectură și de reprezentare, a unei scene evanghelice, formulate printr-o pericopă iconografică, în care lumea apuseană este tentată să aducă în proximitatea credincioșilor realitatea hristologică, utilizînd elemente și o recuzită specifică din viața de zi cu zi, iar Mîntuitorul devenind în această atmosferă un personaj aidoma celor cărora Se adreseză, întru desfătarea cea din veac.

Chipul monumental al imaginii lui Hristos reprezintă o ἀχειροποίητα, cea care e conscrată în terminologia teologică prin Năframa Veronichii. Aceasta se poate contempla de-asupra intrării în naos, la aceeași biserică din Haczów, dacă e să ne întoarcem cu spatele la altar; se dechide în fața ochilor un imens văl, încadrat de două personaje ale căror capetel nu s-au conservat, pe suprafața căruia sesizăm acest chip frontal, cu ochii închiși, un chip alungit, încadrat de o podoabă capilară bogată, care se scurge pînă la baza gîtului. E una din cele mai spectaculoase reprezentări ale goticului tîrziu, din spațiu provincial al catolicismului. Mai trebuie adăogat că pictura din această biserică este realizată direct pe lemnul din care sunt ridicați murii, și nu pe un suport textil brut, cum se întîlnește la bisericile de lemn din Maramureș.

Text, Foto: © Vladimir Bulat, aprilie, iulie, 2014.

Sursa: http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-i-va-fi-casa-mea-cas-de-rug-ciune-124185391.html

Contact Form Powered By : XYZScripts.com