Header image

Simplu pentru Lupoaică și anevoios pentru oameni

22:32, sâmbătă, 4 aprilie, 2015 |

Am mai scris și am mai spus-o. Și mai repet încă odată. Dacă există o problemă aici în Dealul Schinoasei, de neamînat, stringentă asta sînt cîinii. Maidanezii.

Haită de cîini devale, pe fosta moșie a Grecului. Haită de cîini în vie. Haită de cîini mai sus, la garaje. Haită la pragul meu, peste drum, într-o casă începută și lăsată în paragină de ani de zile. Haită pe deal, lîngă liceul de arte ”Nicolae Sulac”. Haită printre marile blocuri de locuit. De parcă ar fi o civilizație aparte aceste haite. Astfel încît nici să ieși pînă la magazin. Nici să te duci în oraș. Nici să faci o plimbare. Totul aici în Dealul Schinoasei trebuie făcut cu asentimentul , voia și frica cîinilor.

   Ani de zile le-am zis femeilor care ies cu strachina de lături la poartă: „Dragilor mele, nu-i hrăniți! ” Și parcă înțelegeau. Parcă haitele  se împuținau, gata să dispară. Pînă echipa de eutanasiere ajungea, însă, la Lupoaică, o cățea  enigmatică , pripășită într-o casa părăginită de peste drum, la pragul și ferestrele mele. Și atunci toate planurile mele cădeau. Nimeni dintre hingheri n-a reușit vreo dată să o scoată din bîrlog. Nici măcar să o vadă. Și iarăși se înmulțeau haitele. Iarăși schinoșenii aruncau gunoaiele. Iarăși liceenii se ascundeau în ea de la teme. Iarăși se schimbau stăpînii dezamăgiți.

    Mai pe scurt ani întregi i-am urmărit bîrlogul. Ani întregi i-am căutat măcar umbra. Secretul. Și nimic, doar deznădejde. Și haite de cîini de pe urmele ei. Pînă cînd noul stăpîn, s-a apucat și-n cîteva zile  din primăvara aceasta posomorîtă a prefăcut-o din talpă. A curățit gunoiul. A trimis liceenii la lecții. A mai ridicat un etaj. A pus jeamuri. A închis porțile și ușille. A ridicat acoperișul. O adevărată Europă a ridicat aici în Dealul Schnoasei, cu termopan și oloane. Nici pasărea nu se atinge de ea. Mîine, poimîne vin locatarii. Astfel încît mai dăunăzi, mă trezesc dimineața și pe cine credeți că aflu la prag? Lupoaica. Cu tot cu nămet. Merge încet, șchiopătînd. Calcă slăbită și fără teamă. Sfidează o lume întreagă. Să vezi și să nu crezi. O minune ! Măcar strigă: „Hingherii!”

    Închipuiți-vă însă că, în loc de strigătul acesta războinic, iau diminețile un blid de supă, cobor la prag, îl torn într-un vas de plastic și rămîn să-i admir pe pui și cățea. Sînt minunați. O familie Cîți? 11? 13? 15?Nu știu. De o săptămînă îi tot număr mereu. Ba se adună într-un punct, ca o particulă, acoperiți de laba bolnavă la țîțele ei stacoji. Ba explodează ca un bigbang într-o puzderie de galaxii, de la garaje și pînă sus la liceu. Unde sînt bătăioasele mele femei? Cine îi  apără oare de roata mașinii în acest măreț univers? Cine îi strînge la cuibul din prag. Doar laba Lupoaicei. Ca un zid al iubirii. Și o taină a firii.

   Iată de ce iau Evanghelia în dreapta. Sfinții părinți în stînga. Pun laba Lupoaicei în inimă și pornesc pe marele drum al iubirii. Cît de simplu pare a fi și cît de anevoios în același timp. Simplu pentru Lupoaică și anevoios pentru oameni.

Ion Bradu, http://braduion.blogspot.com/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com