Simpozionul de artă liturgică contemporană „Iconari în Otopeni” a ajuns la final - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Simpozionul de artă liturgică contemporană „Iconari în Otopeni” a ajuns la final

18:44, luni, 5 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Cea de a VI-a ediție a Simpozionului de artă liturgică contemporană „Iconari în Otopeni”, desfășurat la Centrul cultural Ion Manu, s-a încheiat sâmbătă, 3 noiembrie 2018.

Anul acesta, tema principală a fost reprezentarea Sfinților Voievozi și Domnitori din cele trei provincii românești, așa cum se reflectă ei în iconografia contemporană.

De asemenea, sfinții au fost pictați alături de cele mai importante ctitorii ale lor, sub forma unor chivote.

Lucrările simpozionului s-au desfășurat pe o perioadă de șase zile începând cu 29 octombrie, timp în care organizatorii au adus în atenția publicului atelierele, o expoziție temporară și o sesiune de comunicări.

Conform site-ului oficial titlurile asumate de participanții de anul acesta au fost:

  • Matei Basarab,
  • Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu,
  • Sfântul Voievod Ștefan cel Mare,
  • Domnitorul Petru Rareș,
  • Domnitorul Alexandru cel Bun,
  • Domnitorul Vasile Lupu,
  • Sfântul Voievod Neagoe Basarab,
  • Domnitorul Basarab I,
  • Doamna Maria Brâncoveanu,
  • Domnitorul Mihai Viteazul,
  • Domnitorul Mircea cel Bătrân,
  • Regele Ferdinand I, Reîntregitorul
  • Stema României Mari.

În prima zi a evenimentului atât pictorii cât și vizitatorii au avut ocazia de a socializa și de a se cunoaște.

Printre participanții români au fost prezenți și Ieroschimonahul Luca, de la Mânăstirea Xenofont, de la Sfântul Munte Athos și Nikoloz Badurașvili din Tbilisi, Georgia.

Partea teoretică a simpozionului a fost dedicată discuțiilor tehnice precum cele despre: aur moale, colaje, despre treceri rafinate și miniaturi sculptate.

Pe toată durata evenimentului, vizitatorii au putut vedea în timp real cum participanții realizează picturile înscrise în cadrul simpozionului.

De asemenea, participanții au vizitat o biserică militară, pictată, acum patru ani, de Ioan Popa și Toma Chituc, datorită compoziției deosebite pe trei registre.

Evenimentul a fost organizat de Centrul cultural Ion Manu în colaborare cu Primăria Orașului Otopeni.

Sursa: www.basilica.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com