Header image

Siria: 13 călugăriţe au fost eliberate după un schimb de prizonieri

7:30, miercuri, 12 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Un grup de treisprezece călugăriţe din cadrul Bisericii Ortodoxe din Grecia, răpite de rebeli în oraşul sirian Maaloula, anul trecut, au fost eliberate duminică, informează BBC.

Cele treisprezece călugăriţe sunt de origine siriană şi libanează, iar eliberarea lor a făcut parte dintr-un schimb de prizonieri între grupurile rebele şi forţele guvernamentale. „Am ajuns târziu şi suntem obosite”, au fost primele cuvinte ale Maicii Pelagia Sayaf, şefa mânăstirii din Maaloula. „Dumnezeu nu ne-a lăsat”, a mai spus ea.
În decembrie, anul trecut, mai mulţi luptători afiliaţi ai grupului Al-Qaeda le-au răpit pe femei într-o mânăstire ortodoxă greacă din Maaloula, la aproximativ 60 de kilometri nord-est de Damasc. Călugăriţele lucrau în orfelinatul mânăstirii, iar în timpul perioadei cât au fost răpite acestea au fost duse în oraşul Yabroud, devenit în prezent o ţintă a bombardamentelor guvernului sirian.
Aproximativ 150 de deţinute urmează să fie eliberate în schimbul punerii în libertate a grupului de călugăriţe. În decembrie 2013, un videoclip difuzat pe Al-Jazeera arăta că un grup de călugăriţe au fost răpite.
În cadrul filmării se preciza că acestea sunt într-o stare bună de sănătate şi că aşteaptă să fie eliberate în urma unui schimb de prizonieri. Peste 100.000 de persoane au murit, iar alţi 9,5 milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locurile natale în urma războiului sirian.
sursa adevarul.ro

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com