Header image

Slujbă Arhierească la Catedrala ”Sf. Irh. Nicolae„ din orașul Orhei

19:55, duminică, 29 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , ,

În Duminica a XIV-a după Rusalii, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei.

În cadrul serviciului divin, clericii acestui Sfînt Lăcaș au fost decorați cu medalia jubiliară ”Eparhia Chișinăului – 200 de ani„ în semn de recunoștință pentru activitatea sîrguinciosă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Cu binecuvîntarea Prea Sfinției Sale pericopa evanghelică a fost explicată de clericul catedralei prot. mitr. Alexandru Fîrfa,  despre haina de nuntă. El a menționat că Pilda din Sfînta Evanghelie de azi, pe lîngă alte învățături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte și de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfîntul și dumnezeiescul Botez. De această haină ni se va cere răspuns în ziua cea mare a judecății lui Dumnezeu de la sfîrșitul veacurilor. Trebuie să înțelegem că această haină este Însuși Iisus Hristos, Domnul și Mîntuitorul nostru, după mărturia marelui Apostol Pavel care zice: Cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat! (Galateni 3, 27). Ne punem întrebarea: ce datorie avem noi, cei care ne-am îmbrăcat în Sfîntul Botez cu Hristos? Ca răspuns vom spune că toți cei ce ne-am îmbrăcat cu Hristos, avem datoria mare de a lepăda lucrurile întunericului și de a ne îmbrăca în hainele luminii (Romani 13, 12). Așa că fiecare din noi trebuie să silească de a-și împodobi cu fapte bune aurul cel dinăuntru, adică sufletul său. Fiecare creștin trebuie sa-și aducă aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre. Cel ce se va sili a-și împodobi haina sufletului său cu toată podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu dragostea de Dumnezeu, de aproapele și cu desăvîrșita smerenie, unul ca acesta nu se va rușina cînd va fi chemat la nunta marelui Împărat (Apocalipsa 19, 7-9).

La final mai mulți creștini s-au mărturisit și s-au împărtășit cu Sfintele și Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.

  Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com