Slujitorii circumscripției Râșcani în ședință de lucru - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Slujitorii circumscripției Râșcani în ședință de lucru

9:59, marți, 28 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la 27 martie a avut loc adunarea preoților din protopopiatul Râșcani. Întrunirea a fost prezidată de către părintele protopop prot. Sveatoslav Ungurean, care a prezentat principalele evenimente din viața Bisericii Ortodoxe din Moldova, în special la nivel de raion, de la începutul anului 2017.

Părintele a apreciat munca depusă de parohia Corlăteni, în care s-a desfășurat o lecție demonstrativă cu participarea cadrelor didactice implicate în predarea Religiei în cadrul protopopiatului.

Au fost abordate dificultăți în rânduiala slujbelor din perioada Postului Mare, precum și nereguli în oficierea unor Sfinte Taine și Ierurgii.

S-a discutat modalitatea implicării protopopiatului în desfășurarea Săptămânii Tineretului Ortodox (3-9 aprilie), a Concursului ”Personalități creștine – virtuți și sfințenie”, a Seminarului raional în Gimnaziul ”Gh. Râșcanu” din oraș (11 aprilie), precum și a Festivalului raional ”Cântecul Pascal” (18 aprilie).

Părintele protopop s-a referit și la necesitatea intensificării activității social-filantropice, iar darurile de la sfintele sărbători de Paști să ajungă pe masa cât mai multor nevoiași.

”Suntem în pregătiri pentru mărețul praznic al Învierii. Asta ne facem să pregătim sfintele locașe, dar și cimitirele pentru a ne bucura de atmosfera pascală. Este cea mai frumoasă perioadă a anului bisericesc, de aceea vom încerca să transmitem mesajul Învierii Domnului la cât mai multă lume. Vom ieși în afara bisericilor, prin desfășurarea unor concursuri, seminare și festivaluri, care vor lăsa o amprentă mai vie în inima celor care vor participa cu dăruire. Sperăm să învie ceva nou în inima mai multor oameni și prin acest Sf. Paști”, a menționat prot. Sveatoslav Ungurean.

A consemnat pr. Constantin Râciu, Protopopiatul Rîșcani

Contact Form Powered By : XYZScripts.com