Header image

Soţul creştin

Peste tot se vorbeşte despre cum trebuie să fie soţia perfectă, „Miss nevasta”, (aşa îmi place mie să-i zic) că există o groază de îndreptare pentru fetele care vor să devină soţii. Vai săracele fete câte sfaturi, câte poveţe unele folositoare, altele mai puţin folositoare, dar să nu judecăm că ştie mai bine Dumnezeu să judece.

Dar despre viitorul soţ mai nimic, sau foarte puţin. Ori soţia trebuie să fie sfântă, fecioară, supusă soţului, în schimb soţul mai îşi permite câte o mică greşeală, un micuţ păcat, că doar soţia trebuie să fie supusă bărbatului, replica preferată a soţilor cu care rămân în urma slujbei Sfintei Taine a Căsătoriei.

Mă întreb oare cum trebuie să fie soţul care tinde spre perfecţiune? Dacă avem pretenţii ca viitoarea soţie să fie aşa şi aşa, eu cred că şi viitorul soţ trebuie să fie şi mai şi decât soţia. Voi încerca să vorbesc despre „soţul ideal” aşa cum voi putea, pentru că nu am aşa o cultură încât să tratez foarte bine acest subiect, la modul serios vorbind un subiect delicat.

Oare cum trebuie să soţul? Viitorul soţ? Ce model trebuie să urmeze? Clar la aceste întrebări răspunsul îl ştim cu toţi, are model de urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos! A iubit Hristos Biserica? Da a iubit-o, aşa şi soţul să-şi iubească soţia şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune ca soţul să se îngrijească de soţia sa cum se îngrijeşte Hristos de Biserică. Chiar dacă ar trebui să-şi dea viaţa pentru soţie, chiar dacă ar trebui să îndure o mulţime de pierderi, să răzbată încercări grele, nu trebuie să se dea în lături, deoarece chiar răbdând toate acestea tot nu ar face nimic care să se asemene cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică.

Într-o conferinţă Părintele Constantin Necula într-o conferinţă punea aşa o întrebare cum poate o fată să iubească un băiat care o face pururi să plângă, că-i mitocan, că-i pute sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele…. Cică: Îl iubesc din milă! Hai, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul, dar e aşa băiat bun când e treaz!” „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată treaz?” Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice „Trei”. Şi tu zici: „Zile”? Ea: „Luni!” „Acum trei luni?” Cică! „Nu! Acum trei luni avea trei ani de când a fost treaz ultima dată” Şi, totuşi, ea continuă relaţia…. Examenul la care prietenul a picat şi asta este un examen la vieţii care nu ar trebui să lase coringenţi.

Să nu uităm că în paginile Sfintei Scripturi aflăm cuvinte care ar trebui să ne dea de gândit la rolul nostru în viaţa familie, să ne gândim serios că soţia nu este ceea căruia i se porunceşte şi ea să execute: „Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.”(1 Petru 3,7) ci trebuie să dea dovadă de adevărata bărbăţie şi nu de posesor, aşa cum remarca şi părintele Alexander Schmemann că bărbatul poate să devină bărbat adevărat, împărat al zidirii, doar dacă nu pretinde să fie proprietar al zidirii, stăpân cu puteri nelimitate asupra ei, ci primeşte cu iubire şi ascultare voia lui Dumnezeu în ce îl priveşte.

De asemenea, şi femeia încetează să fie numai femeie atunci când, dându-se celuilalt pe de-a-ntregul, devine la rândul său întrupare a bucuriei şi plinătăţii vieţii, devine cea pe care în Cântarea Cântărilor împăratul o aduce în cămara de nuntă zicând: „cât de frumoasă eşti tu, iubita mea. Şi fără nici o pată!” (Cântarea Cântărilor 4,7).

Mergând tot în paginile Bibliei unde aflăm răspuns la orice întrebare mai găsim: „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.”(Efeseni 5, 28) şi cum ar trebui să poarte prietenul sau soţul cu prietena sau soţia? Decât aşa cum îi sfătuia odată Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei pe apropiaţii săi, că în dragoste este nevoie de o delicateţe deosebită. Poţi fi sincer şi devotat, şi totuşi în cuvintele şi în faptele tale să nu fie destul din acea tandreţe care cucereşte inimile.

Iată un sfat: nu-ţi afişa proasta dispoziţie şi sentimentele ofensate, nu vorbi cu mânie, nu te purta urât. Nici o femeie din lume nu va suferi atât de mult ca propria ta soţie din pricina cuvintelor tăioase ori necugetate care ţi-au scăpat de pe buze. Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut să îţi fie tocmai s-o amărăşti. Dragostea nu-ţi dă dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti. Cu atât sunt mai strânse relaţiile dintre voi, cu atât mai rău doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorbă care arată iritat ori sunt pur şi simplu necugetate.

Trebuie ca mâinile soţului, însuflate de dragoste, să fie în stare să facă orice. Trebuie ca fiecare soţ iubitor să aibă inimă mare. Fiecare soţ creştin trebuie să se unească cu soţia sa în dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin încercările pe care le presupune calea credinţei. Luând parte la viaţa ei plină de credinţă şi rugăciuni, el va lega cu Cerul şi viaţa sa. Cei uniţi pe pământ prin credinţa comună în Hristos, transfigurând dragostea lor reciprocă în dragoste de Dumnezeu, vor fi veşnic uniţi şi în Cer.

Soţul trebuie să se sfătuiască cu soţia sa în privinţa treburilor sale, a planurilor sale, să aibă încredere în ea. Poate că ea nu se pricepe atât de bine ca el la aceste treburi, însă poate că va propune multe lucruri de valoare, întrucât intuiţia feminină funcţionează adeseori mai repede decât logica masculină. Dar şi dacă soţia nu-şi poate ajuta soţul în treburile lui, dragostea pentru el o face să poarte un interes profund pentru grijile lui, şi este fericită atunci când el îi cere sfatul. Şi în felul acesta cei doi se apropie şi mai mult.

Datoriile şi obligaţiile relaţiei conjugale sunt reciproce şi întru totul egale. Soţul şi soţia exercită funcţiuni diferite în sânul familiei, la fel cum preotul şi laicul o fac în „familia” comunităţii parohiale. Totuşi, aceste funcţiuni sunt complementare, fiind eficace doar atât timp cât se bazează pe egalitatea deplină şi necondiţionată a fiecărei părţi implicate, în ce priveşte statutul ontologic şi valoarea spirituală, care astăzi se cam uită din păcate.

Protoiereul Artemeie Vladimirov remarcă pe bună dreptate că soţilor contemporani le lipseşte în primul rând cavalerismul, mărinimia, tandreţea, bunăvoinţa, gentileţea –tocmai acele trăsături care alcătuiesc pentru o femeie atmosfera de cămin, de cuib. Foarte des uităm că este de datoria noastră să ne purtăm atent cu jumătatea noastră, măcar în lucrurile mărunte. După cum recunosc chiar femeile, lor ne le trebuie mult. Soţia iubitoare se bucură de orice mărturie, cât ar fi ea de microscopică, a faptului că ocupă un anumit loc în gândurile şi inima soţului. Pe cine iubim, la acela ne şi gândim; pe cine îndrăgim, pentru acela ne rugăm. Mă întreb câţi dinte soţi se mai roagă pentru soţiile lor?

Ar fi cazul ca soţilor să li se spună să mai lase bancurile cu supremaţia în căsnicie pentru că aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, Hristos dă legi care privesc şi pe bărbat şi pe femei, deşi pare că se adresează numai bărbaţilor. Vorbeşte capului, dar poruncile Sale sunt adresate deopotrivă întregului trup. Vede în femeie şi în bărbat o singură fiinţă şi nu face deosebire între sexe. Şi continuă tot Sfântul Ioan Gură de Aur, soţul nu ar trebui să uite cuvintele iubirii pentru soţie: eu dintre toate prefer iubirea ta! Şi nimic nu-mi este mai amar decât să mă cert cu tine. Şi dacă trebuie să pierd toate, să devin sărac lipit pământului, să ajung chiar în gura morţii, să pătimesc orice, şi primesc pe toate, îmi este de ajuns ca tu să fii bine! Niciodată să nu-i vorbeşti vulgar, ci cu cumpătare, cu preţuire, cu iubire multă, s-o cinsteşti. Arată-i că-ţi place tovărăşia ei, că preferi să rămâi cu ea acasă decât să te învârţi prin piaţă. S-o preferi dintre toate şi pentru toate şi s-o lauzi pentru frumuseţea, pentru înţelepciunea ei. Pe ea s-o preferi dintre toţi prietenii, chiar mai mult decât pe copiii tăi pe care ţi i-a dăruit. Şi pe aceştia să-i iubeşti datorită ei.

Dacă azi am respecta aceste cuvinte spuse sunt sigur că nu ar mai exista divorţuri sau alte probleme în familie, pentru că şi bărbatul dacă ar primi avansuri de la alte femei, ar avea puterea să spună: stop! stai domne! Păi eu am acasă o soţie, m-am căsătorit cu ea în faţa lui Dumnezeu, mă aşteaptă, am iubit-o, nu o voi înşela, a fost alături de mine la greu. Da o iubesc doar pe ea!

Şi până la urmă cum ar trebui să se poarte bărbatul cu soţia sa, că tot am scris mai sus dar poate fără nici un înţeles, dar ce este cel mai important că iubirea celor doi soţi este conştientă de faptul că aparţine unei iubiri mai mari, pe care ei sunt hotărâţi, o dată pentru totdeauna, să nu o mai părăsească pentru nici un motiv, nici chiar dacă ar fi ca iubirea să devină o cale de a experimenta suferinţa, din vina amândurora sau unuia dintre ei.

Soţul să nu uite că femeia este preţioasă şi de neînlocuit, că este o fiinţă unică şi irepetabilă. Să nu uite că este maximul bine, că este parte din el şi un singur lucru cu el. Să nu uite s-o ţină de mână când este cu ea, că fie fericit că o are aproape. Să nu ridice vocea la ea, să-i facă mici atenţii, un mic cadou, o floare, o îngheţată, ceva dulce. Soţul să nu uite să-i spună că o iubeşte, în orice ocazie, că este unică şi atrăgătoare, importantă şi de neînlocuit. Făcând toate acestea ajungem la o căsnicie trainică pe care doar moartea o va destrăma. Să nu aşteptăm ca doar soţia să facă primul pas şi să se schimbe, ci schimbarea să înceapă cu noi.

(Hrab Alexandru)

ortodoxiatinerilor.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com