Header image

La Sfânta Mănăstire Căpriana va fi adusă spre veşnica aşezare şi închinare Copia exactă a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „AXIONIŢA”

Iubiţi întru Domnul părinţi, fraţi şi surori!

Cu o deosebită bucurie în suflet vă aducem la cunoştinţă, că din mila Lui Dumnezeu şi prin mijlocirea preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în noaptea de 3 spre 4 septembrie în Sfânta Mănăstire Căpriana va fi adusă spre veşnica aşezare şi închinare Copia exactă a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se numeşte „AXIONIŢA” („Axion estin” – gr., „Cuvine-se cu adevărat” sau „Vrednică eşti” – rom, Достóйно éсть – slav) din străvechea biserică „Protaton” din Kareia, capitala Sfântului Munte Athos, adică chiar din Grădina Maicii Domnului.

Pentru prima dată în istorie pământul şi Biserica Ortodoxă din ţara noastră se învredniceşte de o asemenea sfântă şi harică binecuvântare, de aceea la Sfânta Mănăstire Căpriana se va săvârşi privegherea de toată noaptea şi Dumnezeiasca Liturghie sobornicească, săvârşită de către Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitului Chișinăului și al întregii Moldove, împreună cu arhiereii şi preoţii Bisericii Ortodoxe din Moldova şi cu părinţii sfinţiţi slujitori de la Sfântul Munte Athos.

Iubiţi creştini, clerici şi mereni, vă aşteptăm pe toţi în sfânta noastră mănăstire să ne împărtăşim împreună de mântuitoarea bucurie duhovniceacă ce se va revarsa peste tot omul. Să nu uităm, că într-adevăr, o trăsătură comună a tuturor creştinilor ortodocşi este dragostea lor faţă de Maica Domnului.

Numai la auzil numelui ei, sufletul cel iubitor de Dumnezeu este „mişcat” de admiraţie, de mulţumire şi de recunoştinţă, iar aducând în faţa ochilor noştri chipul Ei cel slăvit, avem mare folos duhovnicesc, pentru că ajutorul ei grabnic este izvorul mângâierii şi al fericirii noastre.

Cu dragoste în Hristos, Dumnezeul nostru

Arhimandritul Filaret (Cuzmin),

stareţul Sfintei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului”, Căpriana

împreună cu fraţii

2

Mai jos anexăm programul întâmpinării Sfintei Icoane şi rânduiala dumnezeieştelor slujbe care se vor săvârşi în Sfânta Mănăstire Căpriana în zilele de 3-4 septembrie 2014.

03.09.2014

23.00 Întâmpinarea Icoanei în marginea satului Căpriana

23.40 Întâmpinarea Icoanei la poarta mănăstirii de către Arhiereu

04.09.2014

00.10 În Biserica Sf. Gheorghe, acatistul Maicii Domnului „Cuvine-se cu adevărat”

01.00 Sfânta Liturghie

Biserica Sf. Nicolae

03.30 Paraclisul Maicii Domnului

04.00 Sfânta Liturghie

06.00 Sfinţirea Apei (Aghiazma Mică)

08.00 Întâmpinarea Episcopilor

08.45 Întâmpinarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove

09.00 Sfânta Liturghie

11.30 00.10 Acatistul Maicii Domnului „Cuvine-se cu adevărat”

Detalii şi informaţii la numerele de telefon: 069379721, 068265647, 069377672

121611.p

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com