Header image

Spune-mi un cuvânt prin care să mă mântuiesc

La Sfântul Macarie Egipteanul a venit un frate oarecare şi i-a zis: „Avvo, spune-mi un cuvânt prin care să mă mântuiesc”. Zis-a lui bătrânul: „Mergi la morminte şi grăieşte de rău pe cei morţi”. Deci, a mers fratele şi grăia de rău, apoi şi cu pietre a bătut mormintele. După aceea venind, a spus bătrânului, iar acela l-a întrebat: „Nimic nu ţi-au spus?”. Zis-a el: „Nu”. Atunci, îl îndemnă bătrânul: „Mergi şi îi laudă pe ei”.

Deci, a mers şi a început cu laude a ferici pe cei morţi, zicându-le: „Apostoli, sfinţi şi drepţilor!”. Întorcându-se, a spus bătrânului că i-a lăudat. Iar bătrânul i-a grăit: „Nimic nu ţi-au răspuns?”. A zis el: „Nu”. Bătrânul a concluzionat: „Vezi că nici când i-ai grăit de rău nu ţi-au spus ceva împotrivă, nici când cu laude i-ai fericit, nu ţi-au zis ţie ceva. Aşa şi tu, de vei voi să te mântuieşti, să fii ca un mort, nici ocărându-te, să nu te mânii, nici cinstindu-te să nu te înalţi şi atunci te vei mântui”.

Din Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Macarie Egipteanul

monah_168

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com