Header image

Starețul și ucenicul

21:40, sâmbătă, 18 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Demult trăia un monah care, ori de câte ori era întrebat de egumen „Cum o duci cu sănătatea, frate?”, acela îi răspundea nemulțumit că este foarte obosit din pricina multor ascultări pe care le făcea. Egumenul auzind în fiecare zi aceleași cuvinte de nemulțumire, într-o zi l-a întrebat pe monah:

– Frate, ce lucrare faci, de te ostenești atât de mult?

– Prea Cuvioase Părinte, am atâtea ascultări în fiecare zi și noapte, încât puterile trupești nu mi-ar ajunge dacă nu m-ar ajuta Dumnezeu. Mai întâi, am doi șoimi, pe care mă străduiesc să-i țin legați și să-i îmblânzesc. În al doilea rând, am doi iepuri, pe care îi păzesc să nu fugă. În al treilea rând, am doi boi, pe care îi supraveghez ca să lucreze. În al patrulea rând, am un lup, pe care îl păzesc să nu vatăme pe cineva. În al cincilea rând, am un leu, pe care încerc să-l biruiesc. Și în al șaselea rând, am un bolnav, pe care totdeauna trebuie să-l îngrijesc.

Egumenul auzind acestea, a zâmbit puțin și i-a spus monahului:

– Fiule, nu cred aceasta, pentru că este cu neputință ca cineva să săvârșească atâtea ascultări într-o zi și o noapte.

– Și totuși, Prea Cuvioase Părinte, v-am spus adevărul, a spus monahul.

Atunci egumenul, care până la un punct a considerat superficiale și lipsite de importanță cuvintele monahului, i-a spus din nou:

– Fiule, explică-mi pilda aceasta!

Și monahul a început să-i spună:

– Mai întâi, cei doi șoimi, Gheronda, sunt cei doi ochi ai mei, care zboară încolo și-ncoace și trebuie să mă îngrijesc să nu vadă ceva care ar putea să mă îndemne la vreun păcat, lucru care, din nefericire, l-a pătimit proorocul și împăratul David atunci când a privit la Versavia, femeia lui Urie.

În al doilea rând, cei doi iepuri sunt picioarele mele, pe care trebuie să le împiedic să alerge la plăceri și pe drumul păcatului, pentru că la Botezul meu, atunci când preotul le-a miruit, a spus: „Ca să umble pe căile Tale”, adică ale lui Hristos. Gheronda, vă puteți închipui de câte osteneli este trebuință pentru aceasta?

În al treilea rând, cei doi boi sunt mâinile mele, pe care le supraveghez cu multă atenție ca să lucreze. Dar să lucreze binele, precum mâinile Domnului, căci iarăși, la Botezul meu, preotul a spus despre ele: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”.

În al patrulea rând, lupul este limba mea, care totdeauna are nevoie de frâu, ca să nu muște cu cleveteala pe fratele meu și să moară. Știți foarte bine, Gheronda, că Duhul Sfânt spune prin Sfântul Iacov, fratele Domnului: Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit. Și iarăși:Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul…”. Și iarăși:Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu[1]. Ce trebuie să fac eu cu această fiară, cu lupul pe care îl am în trupul meu?

Gheronda, încă ceva. Cum voi putea izbuti ceea ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre limbă? Adică să nu spun nici mai multe, nici mai puține, ci toate cu măsură să le spun, ca să fiu drept fără multă osteneală. Nu spune oare Sfântul să ne facem limba cântar, încât să cântărim cu multă atenție cuvintele noastre și să nu spunem mai multe sau mai puține, ci cele ce trebuie cu acrivie? Căci dacă cântărim cu acrivie și cu multă atenție aurul și alte lucruri prețioase, cu și mai multă atenție și acrivie trebuie să luăm aminte la cuvintele noastre.

Și încă ceva, Gheronda. Cum să nu mă lupt cu acest lup, limba mea, de vreme ce Sfântul Sisoe cel Mare spune: „Frate, îndrăzneşte, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci aşa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără-mă de limba mea! Şi până acum în fiecare zi cad printr-însa și păcătuiesc”[2].

În al cincilea rând, leul, Gheronda, este inima mea, împotriva căreia duc o luptă înverșunată ziua și noaptea, dar, din păcate, mă atrage cu multă silă la toate cele care vatămă și distrug sufletul meu. Vedeți, Gheronda, „că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui”[3] și că inima mea este necurată așa cum a spus Domnul nostru: Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule[4]. Iar că într-adevăr așa este și că trebuie să mă ostenesc să o curățesc, mă încredințează Proorocul David care îi spune Domnului: „Inimă curată zidește în mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele”[5].

Și în al șaselea rând, Gheronda, bolnavul este trupul meu, care niciodată nu se află în aceeași stare. Uneori vrea mâncare, alteori post. Uneori vrea odihnă, alteori osteneală. Uneori vrea îngrijire, alteori nu. Din această pricină sunt nevoit să fiu mereu atent asupra lui, ca să-l îngrijesc cum este mai bine, pentru că avem nevoie și de el, precum are nevoie oul de coajă.

După ce egumenul a auzit acestea de la acel înțelept monah, l-a lăudat zicându-i:

– Dacă am face toți așa cum faci tu, fiule, adică de am lucra pentru a ne stăpâni patimile și a ne îmblânzi sinea noastră rea, pământul ar deveni Cer și toți am fi fericiți și pașnici.

Fraților, vă doresc tuturor: NEVOINȚĂ BUNĂ !

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu


[1] Iacov 3, 2, 6 și 8.
[2] Pateric, Avva Sisoe, c. 5.
[3] Facere 8, 21.
[4] Matei 15, 19.
[5] Psalmul 50, 12.
sursa http://marturieathonita.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com