Ştergarul - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Ştergarul

10:12, miercuri, 8 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

La Cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsă din sfeşnic o galbenă lumină
pe pâinile calde, pe mielul fără vină…

Era plăcut prilejul şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.

Şi-acum cei doisprezece, sfielnici oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, dar iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
– Chiar eu?… Nu şade bine. – Eu doar sunt mai bătrân.
– Dar tu? Tu cel mai tânăr? – Eu stau lângă Stăpân…
– Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
– Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
– Dar tu cel ce ţii punga? – Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
– Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
– Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
– Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.

Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor!
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? – Se-aşează iar Iisus
Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteaptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală si jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.

Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
– Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
– Chiar eu? – Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
Iubirea fără margini trăindu-şi iarăşi taina,
Încet – a câta oară? – S-a ridicat Iisus
Şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus.
Aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou Se-njugă!
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă!
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală astăzi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Costache Ioanid

Contact Form Powered By : XYZScripts.com