Header image

Străvedere şi chipurile ei. Adevărata străvedere duhovnicească este darul harului

18:35, vineri, 7 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

În cursul îndelungatei luptei lăuntrice nevoitorul întâmpină, trei chipuri ale străvederii: prima – în vârtutea unei intuiţii, firească unor oameni, dar subţiată prin viaţa postnicească; a doua – prin lucrare drăcească; iar a treia – prin darul harului.

Cel dintâi chip poate fi de folos omului înclinat spre cucernicie şi smerit, şi poate fi bine întrebuinţat, căci ajută la o mai îndeaproape pază a poruncilor lui Hristos în privinţa aproapelui. Pe cel mândru şi pătimaş îl va vătăma, căci îi înmulţeşte prilejurile patimilor şi-i înlesneşte putinţa de a le împlini.

Al doilea chip este deosebit de primejdios pentru cei ce-l primesc, căci mai curând sau mai târziu va duce la o bolnăvicoasă naruire a tuturor puterilor sufleteşti şi duhovniceşti ale omului, shimonosindu-i până şi înfăţişarea.

Al treilea chip se însoţeşte de cea mai mare răspundere, şi este izvorul multor suferinţe duhovniceşti pentru cel ce îl poartă. Celui mândru el nici nu i se dă.

Toate trei chipurile străvederii pricinuiesc suferinţe. La cel dintâi, adică al intuiţiei fireşti, suferinţele sunt urmarea subţirimii mai deosebite a sistemului neuropsihic. La cel de-al doilea, ele apar în vârtutea caracteristicii cu totul pierzătoare, dezbinătoare, a lucrării diavoleşti, lucru ce adesea nu se vădeşte decât după scurgerea unui răstimp îndelungat. Acestei străvederi, chiar de-şi arată uneori putinţa de a <<citi>> un gând străin, omul adânc, lăuntric, îi rămâne totuşi de neajuns. Ea se arată a fi ceva mai de încredere în legătura cu evenimentele de un caracter exterior. Celui ce o primeşte îi dă prilej a se îndulci de slava deşartă.

Adevărata străvedere duhovnicească este darul harului. Cu această străvedere se deschid adâncurile sufletului omenesc, adesea tăinuite de la însuşi omul. Ea nu are nici urma de caracter psihopatologic şi pricinuieşte suferinţă celui ce o poartă numai întrucât, fiind un dar al lui Dumnezeu, este plină de dragoste şi îi este dat a vedea cu precădere latura <<fără de chip şi fără de slavă>> a omului. Este suferinţa iubirii. Cel ce poartă acest dar niciodată nu doreşte a-l păstra; înălţarea şi slava deşartă îi sunt străine.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com