Header image

Suntem fundamentalişti dacă îl iubim pe Hristos?

13:47, luni, 5 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

– Ortodocşii sunt adeseori învinuiţi de fundamentalism. Ce să răspundem celor ce ne înfruntă?

– Ştiţi că a existat un curent care se cheamă umanism. Astăzi umanismului acestuia, care era preluat de comunişti, şi acum preluat de internaţionalişti, i se zice iubirea de om. Dar dacă pe acest individ care spune că iubeşte omul îl pui într-o celulă cu un om, în trei zile îl strânge de gât.

Dar o credinţă creştină, o iubire creştină te fac să trăieşti suferinţa lui, ca fratele lui. Aşa că nu vă luaţi după etichete, după formule, care încearcă să lovească în adevărul credinţei. Nu vă temeţi că vă spun fundamentalişti. Să fie sănătoşi! Suntem fundamentalişti dacă îl iubim pe Hristos? Dacă iubirea de Hristos e fundamentalistă, da, suntem! Ei însă creează nişte etichete şi cuvinte pentru a lovi în credinţă şi în Biserică.

Din Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Suferinţa ca binecuvântare, Editura Cathisma, Bucureşti,  p. 86

Contact Form Powered By : XYZScripts.com