Header image

Superdrogul de mase: Pornografia

23:50, miercuri, 28 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Îndeosebi în România, părinţii sunt foarte ignoranţi în ceea ce priveşte activitatea copiilor lor pe internet. Ei nu ştiu că majoritatea copiilor (mai ales băieţii) deja au luat contact cu pornografia pe internet, mulţi devenind dependenţi, şi, mai ales, nu ştiu care sunt efectele pronografiei asupra copiilor lor.

România se află între primele 20 de ţări din lume la consumul de pornografie şi mare parte dintre consumatori sunt sub vârsta de 24 de ani. Părinții ar trebui să-și avertizeze copiii, în forma potrivită, despre pericolele pornografiei şi cum poate fi ea evitată.

„E ca şi cum am creat o formă de heroină de 100 de ori mai puternică, utilizabilă la domiciliu şi injectată direct în creier prin ochi.” Profesorul Jeffrey Satinover, Universitatea Princeton, descriind efectul pornografiei.

La prima vedere, cocaina şi pornografia nu au nimic în comun. Una se procură pe străzi obscure, cealaltă se descarcă gratis de pe internet. Unde-i legătura? Înăuntrul creierului. Pentru creier, pornografia are aceleaşi efecte ca mai multe droguri combinate.

Adolescenţii – cei mai vulnerabili

Consumul de pornografie are ca efect eliberarea simultană înăuntrul creierului a o serie de substanțe chimice (dopamină, testo­steron, adrenalină, oxicitină, serotonină), incomparabil mai mult decât în cazul a multor tipuri de drog, combinate. De aceea, creează şi cea mai mare dependenţă în toată lumea la ora actuală. La adolescenţi, secreţia acestor substanţe este de două până la patru ori mai mare decât la adulţi, ceea ce îi face mult mai vulnerabili la instalarea dependenţei şi la modificările chimice dinăuntrul creierului – în special deteriorarea lobilor frontali, care controlează rezolvarea problemelor logice şi luarea deciziilor.

Pornografia:

  • Este agresivă – „Te caută”
  • Creează dependenţă
  • Deteriorează creierul
  • Te însingurează
  • Ucide dragostea
  • 60% dintre site-urile de pe internet sunt de natură sexuală
  • 53% dintre utilizatori accesează pornografia de pe telefonul mobil
  • 87% dintre tineri şi 31% dintre tinere vizionează pornografie (SUA)
  • 12 ani este vârsta de la care copiii încep, în medie, să vizioneze pornografie (SUA)
  • 70% dintre adolescenţi spun că pornografia este văzută ca normală de către colegi (Marea Britanie)
  • 46% dintre adolescenţi spun că schimbul de mesaje şi imagini cu conţinut sexual face parte din viaţa lor zilnică (Marea Britanie)

Soluţia după instalarea dependenţei:

  • Spovedania
  • Spargerea izolării – vorbirea cu una sau mai multe persoane de încredere şi cu persoane care au reuşit să scape de această dependenţă
  • Folosirea programelor specializate care blochează accesul la site-uri cu conţinut sexual, de exemplu: K9 Web Protection, Qustodio, CovenantEyes

Experiența a demonstrat că în procesul de vindecare este necesară parcurgerea tuturor acestor pași.

Material publicat în Revista Cuvinte către tineri editată de Mănăstirea Putna, 2016.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com