Header image

Tabăra de vară a studenților basarabeni de la Mănăstirea Crasna, jud. Prahova (România)

12:56, vineri, 1 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

În cea de-a doua parte a lunii august, într-un cadru natural și duhovnicesc deosebit oferit de Mănăstirea Crasna din jud. Prahova, România, s-a desfășurat tabăra de vară a studenților basarabeni, la care au participat, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, membrii Grupului coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău (conducător: Serghei Crudu), precum și alți studenți originari din Republica Moldova. Tabăra a fost organizată cu binecuvântarea și sprijinul PC Părinte Arhim. Nectarie Petre, Starețul Sfintei Mănăstiri Crasna și cu stăruința Pr. Ierom. Iosif Petra, Economul mănăstirii.

Programul activităților care s-au desfășurat pe parcursul a 10 zile, a debutat cu ziua de luni, 21 august 2017, începând cu participarea la Sf. Liturghie. Zilnic, participanții au luat parte la sfintele slujbe, care se desfășurau într-o atmosferă deosebită creată de interpretarea combinată din cele două genuri de muzică bisericească: Muzica corală, interpretată cu multă râvnă de către tinerii din Grupul „Gnosis”; și Muzica psaltică, interpretată cu multă măiestrie și profesionalism de părinții mănăstirii, unii dintre ei fiind absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București.

Pe lângă activitățile liturgice, programul a mai inclus implicarea în activitățile gospodărești ale mănăstirii, călătorii prin zonele pitorești din apropierea mănăstirii, dar și excursii în alte zone frumoase ale României, precum: Mănăstirea Curtea de Argeș, Mănăstirea Caraiman de la poalele Masivului Bușteni, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Cozia, Lacul Bâlea, Transfăgărășanul, Salina din Slănic Prahova și Complexul de Băi din Slănic. De asemenea, programul a mai inclus și ore teoretice și practice de muzică bizantină, susținute de către Protos. Porfirie Ionașcu.

La încheierea taberei, Părintele Stareț Nectarie și-a exprimat speranța că această tabără a avut un rol deosebit în viața acestor tineri plini de frământări, însetați de cunoaștere și de viață, ajutându-i să se cunoască mai bine prin rugăciune, meditație duhovnicească, interiorizare, dar și prin cunoașterea celorlalți întru Hristos.

De asemenea, Starețul Mănăstirii Crasna a mulțumit îndeosebi tinerilor din Grupul coral bărbătesc „Gnosis” pentru prezență în cadrul taberei și pentru participarea prin cântare la sfintele slujbe, dorindu-le tinerilor să ajungă prin cântarea bisericească la cunoașterea cea adevărată a lui Dumnezeu și să conducă prin exemplul lor și pe alți tineri la această cunoaștere divină.

În continuare, Vă invităm să lecturați câteva impresii ale participanților după Tabăra studențească de la Mănăstirea Crasna:

„Pe lângă activitatea de recreere, această tabără a tinerilor ortodocși basarabeni a constituit un bun prilej de cunoaștere a tradițiilor și spiritualității românești, toate amplasate într-un cadru natural de o rară frumusețe, ce invită la drumeție, dar și la cugetare la măreția Creatorului. Mai mult decât orice însă o astfel de tabără aduce cu sine o chemare spre cele mai dinlăuntru ale noastre, spre devenirea noastră întru Hristos, spre cunoașterea și asumarea credinței noastre ortodoxe și a culturii strămoșești, pe care să le putem apoi actualiza indiferent de locul și contextul în care trăim.” (Furculiță Vasile, istoric și teolog)

„Pe parcursul acestor zile am învățat să trăim altfel, prin participarea activă la viața de obște a mănăstirii și la ascultările de zi cu zi. Această experiență s-a dovedit a fi una cu totul deosebită în raport cu agitația și haosul pe care-l întâlnim noi zilnic în orașele noastre. Prin aceste activități am fost provocați la un altfel de mod de viață, la o altfel de devenire, o devenire în comuniune de iubire și jertfire unii pentru alții. În această perioadă am cunoscut  multe persoane deosebite. Un exemplu elocvent este Pr. Vasile, cel care ne-a fascinat cu experiența sa vastă în calitate de duhovnic, vorbindu-ne despre înălțimile duhovniciei și ale îndumnezeirii. La fel și Pr. Porfirie ne-a îmbogățit cunoștințele prin cursurile introductive în muzica psaltică, pe care le-am aplicat în practică la slujbele mănăstirii.” (Slesari Ion, absolvent al Centrului de excelență în educație artistică „Ștefan Neaga” din Chișinău)

„După un drum lung și obositor, ajungi la mănăstirea Crasna. Situată la poalele muntelui Ursoaia, mănăstirea își deschide larg porțile pentru orice pelerin. Odată ajunși acolo ai impresia că ești mai aproape de Dumnezeu, această stare îți este încredințată și de arborii îndreptați falnici în sus ca niște rugăciuni înălțate de numeroșii pelerini. O atmosferă plăcută este și participarea la Liturghia zilnică, la care te delectezi ascultând o cântare liturgică, practic neîntâlnită în Bisericile noastre din Moldova, cântarea psaltică, care îți înalță inima spre cele cerești. Mănăstirea Crasna este pe dreptate ca un roi de albine, în care, de la cel mai mare și  până la cel mai mic, toți lucrează împreună pentru întreținerea și înfrumusețarea așezământului și spre bucuria și desfătarea pelerinilor. Am trăit momente înălțătoare în acest loc binecuvântat de Dumnezeu și ocrotit sub cinstitul Acoperământ al Preabunei noastre Împărătese a celor cerești și pământești – Maica Domnului. Mulțumesc din suflet întregii obști monahale pentru căldura și dragostea  acordată pe parcursul acestor zile alese, dorindu-le ca Bunul Dumnezeu să le întoarcă însutit toată truda și munca depusă pentru organizarea acestei tabere studențești, în același timp vreau să aduc mulțumiri și celui care a fost coordonatorul și inițiatorul acestei tabere, dl Serghei Crudu”. (Alexandru Anghileanu, student în anul II de studiu la Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Chișinău)

„După un drum lung și obositor, ajungând la Mănăstirea Crasna, îți pui întrebarea unde de fapt ai ajuns? Când zici „Crasna”, zici dragoste, aceasta este trăirea pe care o simt toți cei ce ajung aici în inima munților, datorită părinților minunați de aici, precum Părintele Stareț Nectarie, Părintele Vasile, Părintele Iosif, Părintele Porfirie, Părintele Mihail și ceilalți. Aici este trăită cu adevărat cea mai mare poruncă a iubirii „Iubește-L pe Dumnezeu din toată inima și pe aproapele ca pe tine însuți!” La început doream să știu ce înseamnă „Crasna”, de la ce provine și multe altele, dar într-un sfârșit mi-am dat seama că, „Crasna” este un loc primitor și cu oameni foarte buni. O revelație pentru mine a fost muzica psaltică, mai puțin întâlnită la noi. Impresiile variază de la dorința ca o lume întreagă să guste din viața plină de har, până la trăiri dintre cele mai personale pe care nu cutezi să le mărturisești decât lui Dumnezeu. Crasna rămâne pentru mine un loc magnific… Odată ajuns aici, doresc să mai revin iarăși și iarăși… Mulțumesc celui care mi-a oferit această frumoasă posibilitate și trăire: de a fi în Duhul Adevărului!” (Sava Artemie, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Neamț, elev în anul III, Teologie Pastorală)

Aducem sincere mulțumiri obștii monahale a mănăstirii Crasna, în frunte cu PC Părinte Stareț Arhimandritul Nectarie Petre, pentru buna organizare și desfășurare a acestor activități deosebite, dar și pentru dragostea și căldura sufletească cu care de fiecare dată mănăstirea Crasna se implică în educarea și formarea tinerei generații.

***

Mănăstirea Crasna este situata la 50 km N de Ploiești pe șoseaua Ploiești-Brașov prin Vălenii de Munte-Cheia, pe raza comunei Izvoarele, fiind construită în pădure, lângă pârâul Crasna, la poalele munților Ursoaia.

Pe lângă slujbele religioase deosebit de frumoase care se săvârșesc în fiecare zi, credincioșii pot descoperi la Crasna o însemnată bibliotecă (peste 5000 de volume de cărți), o valoroasă colecție de icoane pe lemn din sec. XVIII-XIX, de manuscrise, cărți vechi și de obiecte bisericești.

De asemenea, în cadrul complexului monastic Crasna se află și „Casa Pelerinilor”, o clădire destul de mare și spațioasă, care are la parter o sală de mese ce dispune de 300 de locuri, unde credincioșii servesc masa după slujbă în fiecare zi de sărbătoare și duminică, iar la etaj sunt amenajate numai dormitoare destinate pelerinilor care cercetează frecvent această sfântă mănăstire. Toate aceste servicii sunt oferite gratuit de către cei aproape 30 de viețuitori ai acestei lavre monahale, în frunte cu Părintele Stareț Arhim. Nicodim Petre.

A consemnat: Serghei Crudu, teolog

Contact Form Powered By : XYZScripts.com