Header image

Te întreb pe tine, soare…

0:23, vineri, 28 iulie, 2017 |

Moldova, care nu este nici a mea și nici a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri, după cum ne-a povățuit marele și sfântul nostru voievod Ștefan, acum este condusă spre oceanul globalizării, într-un vas spart cu catargele frânte și pânzele putrezite.

Pe fundal mai sună imnul „Când a fost să moară Ștefan”, însă vocile ce-l intonează sunt amețite de dulceaga bragă a eurointegrării, fermentate în libertinismul legiferat de revoluțiile franceze. Acești cântecaci (de al cântec, nu?) privesc în vitrina albastră înstelată, și înghit în sec găluștile îmbibate în seul ce a curs din tigăile revoluției bolșevice de acum un secol, sub care demonii sângeroși au aruncat din belșug cărbuni aprinși de masele dezdumnezeite. Liderul lor fondase și o revistă pe nume Iskra (Scântei), motoul căreia a fost „din scântei va ieși para de foc”. Această pară îi mistuie și astăzi pe promotorii „drepturilor” inumane, care spumegă a ură și scrâșnesc din dinți într-un spirit politic corect, împingând și mai rapid amintitul vas cu catargele rupte și pânzele putrede. Oare știu ei încotro îl împing?

Conducerea antidumnezeiască din spațiul albastrului înstelat ne tot bagă pe gât valorile inumane și imorale fierte în zeama liberalistă. Una din aceste „valori”, urcată la rangul idolatriei deja, este bunăstarea. Ne rugăm și noi pentru buna stare a sfintelor lui Dumnezeu biserici, dar această bună stare e privită complet diferit de comisarii moderni. În mintea lor, buna stare e redusă la belșug material, consumerism promovat la toate nivelele și de toate organele mas-media, abundență de pofte și satisfacerea acestora. Bunăstarea lor constă în a avea ceea ce vrei acum, fără mare efort, doar prin accesarea unui credit iute și rapid. În plan mai profund, această bunăstare este menită să te transforme în masă satisfăcută și cuminte, după principiul împăraților și dregătorilor romani care din când în când, dar mai ales în timpul răscoalelor, aruncau poporului „pâine și spectacol”.

Un indicator al acestei bunăstări este, atenție, „dreptul copilului la opinie”. E foarte la modă astăzi subiectul parlamentului copiilor, consiliilor copiilor, etc. Legislația internațională în domeniul „drepturilor copilului” (de exemplu, Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copiilor) garantează „copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte” (Art. 12, 1). Mi se pare un oximoron însăși noțiunea de „copil capabil de discernământ”. Nu spun, este posibil ca un copil cu minte matură să fie capabil de discernământ. Au demonstrat-o sfintele fetițe Elpis, Pistis, și Agapis, educate de sfânta lor măicuță Sofia, să-și exprime „în mod liber” opinia asupra credinței lor „care le privea”.  Cu toții îl consultăm pe copil, îl întrebăm dacă îl doare și ce anume îl doare, ca să știm ce medicament să-i administrăm, îl întrebăm dacă îi place hăinuța de culoarea cutare sau alta, etc., dar, înainte de aceasta, îi formăm gusturile. Nu pot să-l întreb pe copilul răcit, „Ce să-ți dau, Biseptol, sau înghețată?” Nu-l întrebăm pe copil dacă trebuie sau nu să-l ducem la medic atunci când este bolnav. Cred că în acest caz, mai curând este nevoie de educarea unor părinți capabili de discernământ. Cu discreție deocamdată în țara noastră, și cu multă îndrăzneală în țările „bine dezvoltate”, este tratat astăzi subiectul „interesului superior al copilului”. Extinzând ideea dreptului copilului la opinie în scopul asigurării bunăstării acestuia, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (2000) garantează„ copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îi priveşte” (art. 24, 1). Documentul precizează că această „opinie liberă” va fi luată, totuși, nu oricând și în orice împrejurări, ci doar atunci când ceea ce vrea copilul, sau măsura ce se ia în privința lui este în „interesul superior” al copilului: „ În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial”. Totodată, documentele europene sunt destul de vage atunci când este vorba de precizare, în ce constă acest interes superior. Se pare că această noțiune se bazează pe una din „recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”: „copiii nu trebuie sa mai fie considerați proprietatea părinților ci trebuie să fie recunoscuți ca indivizi având propriile drepturi și nevoi” (Recomandarea 874 din 1979!). Vrea maimuța o grenadă? Dați-i-o! Dacă ar fi să reducem totul doar la drepturi și nevoi, atunci într-o zi unul sau toți copiii mei ar veni de la școală (unde au aflat despre drepturi și nevoi pe capul nostru), și mi-ar spune: „Tati, eu am dreptul la odihnă și la joacă, iar tu, ca părinte, ai obligațiunea să-mi asiguri bunăstarea și să-mi satisfaci nevoile. Opinia mea este că azi nu vreau să fac temele, ci vreau să mă joc la calculator, pentru că am nevoie să mă relaxez”.

Legislația noastră în domeniul drepturilor copilului se uniformizează cu cea internațională. Legile noi și modificările legilor vechi în domeniu (ce ascund elemente de bombă cu ceasornic în plan social) sunt bazate pe Convenția amintită mai sus, iar ghidurile de implementare explică amănunțit principiile lor de aplicare. Bunăoară, Ghidul Managementului de Caz aprobat de Guvernul Republicii Moldova[1], spune că nu în toate cazurile care îl privesc pe copil este nevoie de consimțământul informat al părinților sau îngrijitorilor: „În cazul în care solicitarea consimțământului informat de la părinte/îngrijitor nu este în interesul superior al copilului, asistentul social trebuie să identifice un adult de încredere în viața copilului, care să-și poată oferi consimțământul. Dacă nu există nici un alt adult de încredere în acest sens, asistentul social trebuie să stabilească capacitatea copilului în procesul decizional, în funcție de vârsta și nivelul lui de maturitate și înțelegere.” (Anexa nr. 9, Îndrumări pentru obținerea consimțământului informat. Situații speciale). Adică, dacă părinții se consideră obligați de a-l impune pe copil să învețe sau să îmbrățișeze o meserie, să îndeplinească anumite roluri și să aibă anumite obligațiuni în gospodărie, fără, bineînțeles, de a li se prejudicia posibilitatea de a studia, a se dezvolta, a se juca, a se odihni, etc., iar copilul se va opune în baza drepturilor la exprimare, sau în alte împrejurări, asistentul social deja nu va mai solicita părerea părintelui sau consimțământul său, ci va decide el însuși asupra capacității copilului în procesul decizional. De ce? Pentru că un asistent social (care în Moldova nu este obligat să aibă studii în domeniu, poate fi învățător de școală, educator de grădiniță, contabil, jurist, polițist, etc. – orice „specialist” cu studii superioare și „recalificare” în domeniu) ar decide în baza propriului arbitru: „În cazul în care asistentul social consideră că copilul se află în situație de risc și are nevoie de servicii, dar consimțământul copilului și al părinților/îngrijitorilor lipsește, asistentul social nu va ține cont de dorința copilului și a părintelui/îngrijitorului și va continua managementul de caz” – explică același document. Adică, orice ar vrea părinții sau copilul, asistentul social va lua decizia proprie de a continua să-i le ofere servicii sociale. În principiu, sună bine, și în țara noastră, încă eminamente creștină și în ideal, încă având principii morale înalte, asistenții sociali au bunul simț și discernământul de a se jertfi și a lucra cu abnegație deplină spre binele persoanelor pe care le deservesc. O știu din contactul meu permanent cu asistenții sociali din țară.

Principiile legilor expuse mai sus sunt deplin justificate în situațiile în care unii părinți își bat joc la propriu de copiii lor. Cunosc personal cazuri când unii „părinți” au provocat comoții grave copiilor, fiind sub influența alcoolului. Sunt, din păcate, multe cazuri când părinții și-au omorât copiii. Un caz îngrozitor s-a întâmplat cu mai mulți ani în urmă în r-nul Orhei, când un copil a fost silit de părinți să stea în cușca de câine. Din păcate și din nefericire, devin multiple cazurile când copiii ajung în stradă, impuși să cerșească pentru a le satisface nevoile perverse ale părinților. În asemenea situații, sunt ferm convins, această legislație este binevenită. Dar și mai convins sunt că de aceste legi nu ar fi nicio nevoie, dacă statul s-ar preocupa mai mult de integritatea morală și spirituală a părinților și, în general, a tuturor cetățenilor.

Imaginați-vă, că în cazul sfintelor fetițe Elpis, Pistis și Agapis, care au refuzat să se lepede de Hristos și să se închine idolilor, acel călău păgân ar fi decis că moartea lor de mucenițe ar contravine interesului lor superior? Mă îngrozesc de gândul, ce aș face eu în locul sfintei lor maici Sofia. Sau în locul sfântului mucenic domnitor Constantin Brâncoveanul. În baza legilor moderne, este evident, aș fi considerat un violator al dreptului copilului și un abuzator care trebuie să fie înlăturat din familie…

Acest lucru se întâmplă frecvent în comunitatea internațională, tolerantă față de diversitatea perversă, și intolerantă față de spiritualitatea și cultura familiilor cultivate în bunul simț. Un simplu apel la linia fierbinte a copilului (prezentă de câțiva ani în Moldova) le dă undă verde autorităților statului să intervină în situația familiei, considerându-i pe părinți apriori niște violatori, abuzatori, exploatatori. Părinți din Germania, care au refuzat să-și înscrie copiii de 8-9 ani la orele de educație sexuală unde, nu știu pentru care motiv, se pune accent deosebit pe relațiile homosexuale, au ajuns să fie lipsiți de copii sau chiar puși după gratii. Legislația canadiană deja face distincție între noțiunile de sex, ca trăsătură biologică și fiziologică a ființei umane și a animalului, și gen, ca identitate socială bazată pe roluri și comportamente. Dacă sexul este o trăsătură genetică, atunci, conform legislației canadiene, genul este o chestiune de preferință. Și părinții care spun copilului că fata e fată și băiatul e băiat riscă să rămână fără acești copii. Mă întreb, dacă conducătorii noștri vor să ne aducă și pe noi în această comunitate internațională, intolerantă față de diversitatea culturală sănătoasă?

Dacă mergem în această direcție, nu e departe timpul când autoritățile statului se vor considera în drept să intervină în familiile creștine pe motiv că părinții sunt niște fanatici religioși care îi tiranizează pe copii și îi scoală duminica cu noaptea în cap pentru a-i duce la biserică. Fiindcă, dacă vor întreba opinia copilului în felul în care le convine lor, adică, folosind metode ce sugează răspunsul dorit, copilul va spune că nu vrea să se scoale duminica la ora 7, ci vrea să doarmă, iar după ce se scoală vrea să stea la desene animate și să mănânce pop-corn.

Trăim în vremuri foarte viclene, când sub masca bunăstării se pomovează legiferarea păcatului. Bunăstarea contemporană nu are loc pentru sănătatea spirituală, pentru puritatea gândului și a inimii, pentru seninătatea minții – ea exte redusă exclusiv la satisfacerea nevoilor fiziologice alimentate de fantezii perverse.

Preotul Constantin Cojocaru

[1] http://www.mmpsf.gov.md/sites/default/files/document/attachments/ghid_management_de_caz_final.pdf

Contact Form Powered By : XYZScripts.com