Header image

Țelul vieţii

Întreaga viaţă m-a chinuit gândul: Care este rostul vieţii? M-am întrebat unde duce această viaţă. Să fie oare spre bogăţia materială pe care omul se trudeşte atât să o agonisească, să mănânce şi să bea, oare asta să fie totul? Slavă lui Dumnezeu, în viaţa Sfântului Serafim din Sarov, sfântul ne lămureşte că ţelul vieţii este întoarcerea în braţele Tatălui nostru Ceresc, ca noi oamenii, aici pe pământ, călăuziţi de Duhul Sfânt, să fim asemenea îngerilor din ceruri.

Pentru că suntem copii ai unor părinţi căzuţi, ne este mai lesne să ne abatem de la calea cea dreaptă decât să ne lepădăm de numeroasele noastre fapte rele pe care le-am săvârşit de-a lungul vieţii în sânul familiei noastre.

Deşi noi suntem copie a părinţilor noştri, care nu au fost desăvârşiţi si nici vrednici să ne ofere ce este mai frumos, totuşi am văzut la ei şi mai apoi, în viaţă, multe nedreptăţi şi am îndurat multe dureri ale inimii. De aceea, toţi tânjim după desăvârşire şi dorim să descoperim care este scopul vieţii acesteia. Descoperim acest lucru treptat, după cum ne spun Sfinţii Părinţi: “Treptat creşte în noi credinţa.” Unul dintre Sfinţii Părinţi chiar spune: „Credinţa mea din anii tinereţii, faţă de cea pe care o am acum, la bătrâneţe, era pur şi simplu necredinţă.” Credinţa noastră creşte treptat şi, când se întăreşte în Domnul, devine puternică şi tare.

Din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2006, p. 54

Contact Form Powered By : XYZScripts.com