Header image

Temeiuri biblice pentru taina mărturisirii

23:22, duminică, 9 decembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , ,

“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit” (Pilde 28, 13).

1. Pocăinţa, sau mărturisirea, au existat încă în Vechiul Testament:

Levitic 5, 5-6: “Deci, de se va face cineva vinovat de ceva din acestea şi îşi va mărturisi păcatul, atunci, pentru păcatul său, pe care l-a săvîrşit, să aducă Domnului jertfă din turmă, o oaie sau o capră, din caprele sale, pentru vina păcatului, şi-l va curăţi preotul prin aceasta de păcatul său şi i se va ierta păcatul”. (Vezi şi Numeri 5, 7; Pilde 28, 13; Înţ. 11, 23 ş. a.).

Exemple de pocăinţă găsim la: Numeri 12, 11-13 – cînd Aaron cere îndurare lui Moise pentru cîrtirea lui Mariam; II Regi 12, 12-13 – cînd David îşi recunoaşte păcatul înaintea proorocului Natan, cel trimis de Domnul; Ezdra 10, 10 – cînd preotul Ezdra cere poporului să se pocăiască de păcatul de a fi luat femei de alt neam; Neemia 1, 6 – cînd Neemia se roagă înaintea lui Dumnezeu, “mărturisind păcatele fiilor lui Israel”; Iona cap. 3 – cînd se pocăieşte toată cetatea Ninive, de la împărat pînă la dobitoace, “Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mîniei Lui ca să nu pierim!”

2. Pocăinţa a fost propovăduită de Ioan Botezătorul: “Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2); şi de Însuşi Hristos: “S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie (Marcu 1, 15).

3. Hristos a făgăduit Apostolilor să le dea puterea de a ierta şi a lega păcatele oamenilor: “Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pămînt va fi legat şi în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 19; 18, 18); iar după înviere le-a dat această putere (Ioan 20 21-23).

4. Sfinţii Apostoli s-au folosit de puterea cea dată lor de a ierta sau de a lega păcatele: I Corinteni cap. 5 – cînd mustră pe desfrînat, dîndu-l anatemei; I Timotei 1, 20 – unde se aminteşte de Imeneu şi Alexandru, cei daţi satanei de către Ap. Pavel, ca să nu mai hulească; II Corinteni 2, 8-10 – “Iar cui îi iertaţi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos”.

5. Apostolii au transmis această putere continuatorilor lor legitimi, păstorilor Bisericii: Iacov 5, 14-16; I Timotei 5, 18-20. Pentru că “Cel ce S-a pogorît… a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii propovăduitori, pe alţii păstori şi învăţători” (Efeseni 4, 10-11). “De aceea, lăsînd cuvîntul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvîrşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în Dumnezeu, a învăţăturii despre botezuri, despre punerea mîinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică” (Evrei 6, 1-2).

6. Toate păcatele pot fi iertate în afară de “păcatul de moarte” (I Ioan 5, 16); “Hula împotriva Duhului Sfînt” (Matei 12, 31-32), necinstirea “Sîngelui Legii celei noi” şi “păcatul cu bună ştiinţă” – Evrei 6, 4-16; 10, 26-29 – “Călcînd cineva Legea lui Moise, e ucis fără milă, pe cuvîntul a doi sau trei martori; gîndiţi-vă: cu cît mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sîngele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului”.

7. Fără mărturisirea păcatelor, omul nu poate moşteni viaţa veşnică: “Şi în cetate nu va intra nimic pîngărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului” (Apocalipsa 21, 27).

cele opt patimi principale*

Îmbuibarea pîntecelui
Îmbuibarea, beţia, nerespectarea şi dezlegarea posturilor, mîncarea pe ascuns, iubirea de dulciuri şi mîncăruri alese, în deobşte orice încălcare a înfrînării. Nedreapta şi exagerata iubire a trupului, a odihnei, din care reiese iubirea de sine, de la care nepăzirea credinţei faţă de: Dumnezeu, Biserică, faptele cele bune şi oameni.

Curvia
Aprinderea desfrănată, senzaţii şi predispoziţii desfrînate ale sufletului şi inimii. Primirea gîndurilor voluptuoase, vorbirea cu ele, îndulcirea şi ascultarea lor, zăbovirea în ele. Visările şi robirea desfrînate. Nepăzirea simţurilor, mai ales a atingerii, în care este obrăznicia, care ucide toate virtuţile. Vorbele spurcate şi citirea cărţilor erotice. Păcatele curviei după fire: curvie şi preacurvie. Păcatele curviei împotriva firii (homosexualitate, zoofilie).

Iubirea de argint
Iubirea de bani, în deobşte orice iubire de averi mobile şi imobile. Dorinţa de îmbogăţire. Cugetarea la mijloacele de îmbogăţire. Visările la bogăţie. Teama de bătrîneţe, de sărăcie năpraznică, îmbolnăvire, prigoană. Zgîrcenia. Lăcomia. Necredinţa în Dumnezeu, neîncrederea în pronia Sa. Patima sau iubirea bolnavă faţă de multe obiecte trecătoare, care lipsesc sufletul de libertate. Preocuparea cu griji deşarte. Iubirea cadourilor. Însuşirea lucrului străin. Prisosinţa. Răutatea faţă de fraţii săraci şi faţă de toţi nevoiaşii. Hoţia. Tîlhăria.

Mînia
Aprinderea, primirea gîndurilor de mînie: visări mînioase şi de răzbunare, tulburarea inimii de furie, întunecarea minţii: strigătul necuviincios, sfada, cuvintele de ocară, aspre şi înţepătoare, lovirea, împingerea, uciderea. Ţinerea minte de rău, ura, vrăjmăşia, răzbunarea, clevetirea, judecarea, tulburarea şi jignirea apoapelui.

Tristeţea
Întristarea, tînjala, curmarea nădejdii în Dumnezeu, îndoiala de făgăduinţele lui Dumnezeu, nemulţumirea faţă de Dumnezeu pentru tot ce se întîmplă, puţinătatea sufletului, nerăbdarea, neosîndirea de sine, supărarea pe aproapele, cîrtirea, renunţarea la cruce, încercarea de a te coborî de pe ea.

6. Melancolia

Lenevirea către tot lucrul bun, mai ales către rugăciune. Abandonarea pravilei bisericeşti şi de chilie. Abandonarea rugăciunii neîncetate şi a lecturilor de suflet folositoare. Neatenţia şi graba în timpul rugăciunii. Nepăsarea. Lipsa evlaviei. Trîndăvia. Odihna peste măsură cu somn, şederea culcat şi alte desfătări. Mutarea din loc în loc. Ieşirile dese din chilie, plimbările şi vizitarea prietenilor. Vorbirea în deşert. Glumele. Batjocura. Abandonarea metaniilor şi altor nevoinţe trupeşti. Uitarea păcatelor personale. Uitarea poruncilor lui Hristos. Neglijenţa. Robirea. Dispariţia fricii de Dumnezeu. Împietrirea. Nesimţirea. Deznădejdea.

Slava deşartă
Căutarea slavei de la oameni. Lăudăroşenia. Dorinţa şi căutarea onorurilor pămînteşti şi deşarte. Iubirea de haine frumoase, automobile, servitori şi obiecte în chilie. Grija pentru frumuseţea feţei, bunătatea vocii şi alte calităţi trupeşti. Predispunerea pentru învăţăturile şi artele muritoare ale acestui veac, dorinţa de a propăşi în ele de dragul dobîndirii slavei pămînteşti şi trecătoare. Ruşinea de a mărturisi propriile păcate. Ascunderea lor în faţa oamenilor şi a părintelui duhovnicesc. Viclenia. Îndreptăţirea de sine. Contrazicerea. Alcătuirea după propria minte. Făţărnicia. Minciuna. Linguşirea. Căutarea la feţe – dorinţa de a plăcea oamenilor. Invidia. Înjosirea aproapelui. Nestatornicia. Prefăcătoria. Neruşinarea. Viaţa necreştinească.

Mîndria
Ura de aproapele. Preferarea de sine înaintea tuturor. Îndrăzneala. Întunecarea, îngrăşarea minţii şi a inimii. Ţintuirea lor către cele pămînteşti. Hula. Necredinţa. Gîndirea falsă. Nesupunerea faţă de Legea lui Dumnezeu şi Biserică. Urmarea voinţei sale trupeşti. Citirea cărţilor eretice, desfrînate şi deşarte. Nesupunerea faţă de autorităţi. Batjocora înţepătoare. Abandonarea smereniei şi a tăcerii creştine. Pierderea simplităţii. Pierderea iubirii faţă de Dumnezeu şi aproapele. Falsa filozofie. Erezia. Păgînismul. Necunoştinţa. Moartea sufletului.

* După unii Părinţi, sînt 7 patimi principale, slava deşartă şi mîndria alcătuind o singură patimă.

Acestea sînt bolile, acestea sînt rănile, care alcătuiesc prin sine rana cea mare, ruina vechiului Adam, care a apărut din căderea lui. Despre această mare rană spune sfîntul prooroc Isaia: “din creştet pînă în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vînătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu unt de lemn şi nelegate”. Aceasta, după tîlcuirea Sfinţilor Părinţi, înseamnă că rana, păcatul, nu este local, nu este numai pe un mădular, ci pe toată firea: a acuprins trupul, a cuprins sufletul, şi-a însuşit toate proprietăţile, toate puterile omului. Această mare rană Dumnezeu a numit-o moarte, atunci cînd, interzicîndu-le lui Adam şi Evei mîncarea din pomul cunoştinţei binelui şi răului, a zis: “Ori în ce zi veţi mînca dintr-însul, cu moarte veţi muri2 8fac. 2, 17). Îndată după mîncarea din rodul oprit, strămoşii au simţit moartea veşnică; în privirile lor s-a arătat senzaţia trupească, ai au văzut că sînt goi. În cunoaşterea goliciunii trupului s-a oglindit goliciunea sufletului care a pierdut frumuseţea neprihănirii, pe care odihnea Duhul Sfînt. În ochi lucrează senzaţia trupească, iar în suflet ruşinea, în care este îmbinarea tuturor sebzaţiilor ruşinoase şi necurate: şi mîndria, şi necurăţia, tristeţea, melancolia şi deznădejdea! Marea rană – moartea sufletească; învechirea irecuperabilă, provenită din pierderea asemănării cu Dumnezeu! Marea rană Apostolul o numeşte legea păcatului, trupul morţii (Rom. 7, 23-24), pentru că mintea şi inima mortificate în întregime s-au îndreptat către pămînt, slujesc cu josnicie poftelor stricăcioase ale trupului, s-au întunecat, s-au îngreuiat, ele însele au devenit trup. Acest trup nu mai este în stare de comunicarea cu Dumnezeu! (Fac. 5, 3). Acest trup nu este în stare să moştenească fericirea cea veşnică, cerească (I Cor. 15, 50). Marea rană s-a revărsat peste tot neamul omenesc, s-a făcut moştenirea rea a fiecărui om.

Cercetînd marea mea rană, cătînd la mortificarea mea, mă umplu de tristeţe amară! Nu înţeleg, ce să fac? Voi urma oare exemplului vechiului Adam, care, văzînd goliciunea sa, se grăbeşte să se ascundă de Dumnezeu? Voi începe oare, ca şi el, să mă îndreptăţesc?

Mă voi îmbrăca dar, în locul frunzelor de smochin, cu lacrimile pocăinţei; în loc de îndreptăţire, voi aduce recunoaşterea sinceră. Îmbrăcat în pocăinţă şi lacrimi, mă voi înfăţişa înaintea feţei lui Dumnezeu? În rai oare? Eu sînt alungat de acolo, şi heruvimul, care stă la intrare, nu mă va lăsa să intru! Prin însăşi greutatea trupului meu eu sînt ţintuit de pămînt, temniţa mea!

Urmaşule păcătos al lui Adam, înviorează-te! A răsărit lumina în temniţa ta: Dumnezeu a coborît în îndepărtata ţară a izgonirii tale ca să te ridice la patria ta cea cerească. Dumnezeu unindu-te pe tine cu Sine, te face pe tine dumnezeu după har. El îţi iartă păcatele. Nu e destul! El smulge rădăcina răutăţii din sufletul tău, însuşi molima păcatului, iadul, aruncat în suflet de diavol şi-ţi dăruieşte tămăduirea pentru tot drumul vieţii tale pămînteşti, pentru vindecarea de păcat, de cîte or n-ar fi să te molipseşti de el, din neputinţa ta. Această tămăduirea este mărturisirea păcatelor. Voieşti să te dezbraci de vechiul Adam, tu, care prin sfîntul botez eşti îmbrăcat în Noul Adam, dar prin fărădelegile tale ai reuşit să reînnoieşti în tine învechirea şi moartea, să înăbuşi viaţa, să o faci pe jumătate moartă? Oare voieşti tu, cel ce eşti robit păcatului, tîrît spre el prin tirania deprinderii, să-ţi reîntorci libertatea şi cucernicia? Adînceşte-te în smerenie! Biruieşte ruşinea îngîmfată, cea care te învaţă să te prefaci drept şi prin aceasta să păstrezi, să întăreşti în tine moartea sufletească. Respinge păcatul, intră în luptă cu păcatul, prin mărturisirea sinceră. Acest leac trebuie să le anticipe pe toate celelalte, fără el tămăduirea prin rugăciune, lacrimi, mai apoi şi prin toate celelalte va fi insuficientă, nesatisfăcătoare, fără trăinicie. Du-te, mîndrule, la părintele tău duhovnicesc şi la picioarele lui găseşte milostivirea Tatălui Ceresc! Numai, numai mărturisirea sinceră şi curată poate să te elibereze de deprinderile păcatului, să facă pocăinţa rodnică, îndreptarea trainică şi adevărată.

În clipa scurtă a umilinţei, în care se deschid ochii minţii pentru autocontemplare, care vine atît de rar, am scris acestea spre ocară sieşi, spre înştiinţare, amintire, învăţătură. Iar tu, care cu credinţă şi dragoste în Hristos vei citi aceste rînduri, şi, poate, vei găsi în ele ceva de folos pentru tine, adu oftatul inimii şi o rugăciune pentru sufletul care mult a pătimit de valurile păcatului, văzînd adesea în faţa sa naufragiul şi moartea, găsindu-şi odihnă într-un singur adăpost: în mărturisirea propriilor căderi.

Virtuţile opuse celor opt patimi principale

Înfrînarea
Abţinerea de la surplusul de hrană şi băutură, în deosebi abţinerea de la folosirea cu prisosinţă a vinului. Respectarea cu stricteţe a posturilor stabilite de Biserică. Înfrînarea trupului prin folosirea cu măsură a aceleeaşi cantităţi de mîncare întotdeauna, de la care încep să slăbească în deobşte toate patimile, dar mai ales iubirea de sine, care constă în iubirea animalică a trupului, a vieţii cu desfătările ei.

Fecioria
Îndepărtarea de la orice fapte de curvie. Îndepărtarea de la convorbirile şi lecturile voluptuoase, de la pronunţarea cuvintelor voluptuoase şi cu înţeles ascuns. Păzirea simţurilor, mai ales a văzului şi auzului, dar şi mai mult atingerea. Modestia. Respingerea gîndurilor şi visărilor desfrînate. Tăcerea. Necuvîntarea. Slujirea bolnavilor şi schilozilor. Aducerea aminte de moarte şi iad. Începutul fecioriei – netulburarea minţii de la gîndurile şi visările desfrînate; fecioria desăvîrşită – curăţenia care vede pe Dumnezeu.

Neagonisirea
Mulţumirea cu strictul necesar. Ura pentru lux şi prisosinţă. Milostivirea faţă de cerşetori. Iubirea sărăciei evanghelice. Nădejdea în pronia lui Dumnezeu. Urmarea poruncilor lui Hristos. Liniştea şi libertatea duhului şi negrija. Blîndeţea inimii.

Blîndeţea
Îndepărtarea de la gîndurile mînioase şi de la tulburarea inimii de furie. Răbdarea. Urmarea lui Hristos, Care cheamă pe ucenicul Său la cruce. Pacea inimii. Liniştea minţii. Tăria şi bărbăţia creştină. Neobservarea jignirilor. Nerăutatea.

Plînsul fericit
Conştientizarea căderii, proprii tuturor oamenilor, şi a nimicniciei sufleteşti personale. Deplîngerea lor. Plînsul minţii. Înfrîngerea dureroasă a inimii. Uşurinţa conştiinţei ce vine de la ele, mîngîierea şi bucuria harică. Nădejdea în mila lui Dumnezeu. Mulţumirea lui Dumnezeu în necazuri, răbdarea lor cu supunere din pricina mulţimii păcatelor. Predispunerea spre răbdare. Curăţirea minţii. Uşurarea de patimi. Dorul de rugăciune, singurătate, ascultare, smerenie, mărturisirea păcatelor.

Trezvia
Rîvna către tot lucrul bun. Îndeplinirea fără lenevire a pravilei bisericeşti şi de chilie. Atenţia în timpul rugăciunii. Analiza amănunţită a tuturor faptelor, cuvintelor, gîndurilor şi simţurilor personale. Marea neîncredere în sine. Petrecerea neîncetată în rugăciune şi în Cuvîntul lui Dumnezeu. Evlavia. Trezvia permanentă asupra-ţi. Păzirea de somn mult şi oboseală, vorbire în deşert, glume şi cuvinte tăioase. Iubirea privegherilor de noapte, metaniilor şi a altor nevoinţe, aducătoare de trezvie sufletului. Rara, după putinţă, ieşire din chilie. Aducerea aminte de bunurile veşnice, dorirea şi aşteptarea lor.

Smerenia
Frica de Dumnezeu. Simţirea ei în timpul rugăciunii. Teama de a dispărea, de a te preface în nimic, care se naşte în timpul rugăciunii deosebit de curate, cînd prezenţa şi măreţia lui Dumnezeu se simte foarte puternic. Adînca cunoaştere a propriei nimicnicii. Schimbarea atitudinii faţă de ceilalţi, de altfel, aceştia, fără nici o constrîngere, îi par celui care s-a smerit astfel mai buni decît el în toate privinţele. Apariţia simplităţii sufleteşti de la credinţa vie. Ura laudelor de la oameni. Permanenta autoînvinovăţire şi osîndire. Dreptatea şi sinceritatea. Nepătimirea. Moartea pentru rău. Umilinţa. Cunoaşterea tainei ascunse în Crucea lui Hristos. Dorinţa de a te răstigni lumii şi patimilor, tinderea către această răstignire. Respingerea şi uitarea obiceiurilor şi cuvintelor linguşitoare, modeste din constrîngere, sau obiceiului de a te preface. Ura faţă de tot ceea “ce la oameni este înalt, dar urîciune înaintea lui Dumnezeu” (Lc. 16, 15). Renunţarea la îndreptăţirea de sine. Tăcerea înaintea celor ce te dosădesc, învăţată din Evanghelie. Renunţarea la toate cugetările personale şi primirea gîndirii evanghelice. Înfrîngerea oricărui gînd ce se ridică împotriva cugetului lui Hristos. Smerita cugetare, sau cugetarea duhovnicească. Conştienta ascultare în toate faţă de Biserică.

Dragostea
Preschimbarea în timpul rugăciunii a fricii de Dumnezeu în dragoste de Dumnezeu. Credincioşia faţă de Domnul, arătată prin necontenita respingere a oricărui gînd şi simţire păcătoasă. Nespusa, dulcea tinderea a omului întreg din dragoste către Domnul Iisus Hristos şi Sfînta Treime. Vederea în ceilalţi a chipului lui Dumnezeu şi a lui Hristos; preferarea celorlalţi în loc de sine, care se naşte din această vedere duhovniceacsă, cucernica cinstire a lor în Domnul. Dragostea frăţească de aproapele, curată, egală pentru toţi, plină de bucurie, arzînd fără patimă şi în egală măsură pentru prieteni şi duşmani. Extazul la rugăciune şi dragostea minţii, a inimii şi a întreg trupului. Nespusa îndulcire a trupului de bucuria duhovnicească. Încîntarea duhovnicească. Odihna mădularelor trupului de la alinarea duhovnicească (Sf. Isaac Sirul, cuvîntul 44). Inactivitatea simţurilor trupeşti în timpul rugăciunii. Dezlegarea de muţenie a limbii inimii. Întreruperea rugăciunii de la dulceaţa duhovnicească. Tăcerea minţii. Iluminarea minţii şi a inimii. Puterea rugăciunii, care biruie păcatul. Pacea lui Hristos. Dispariţia tuturor patimilor. Absorbirea tuturor cugetărilor de desăvîrşitul cuget al lui Hristos. Teologia. Cunoaşterea fiinţelor netrupeşti. Neputinţa cugetelor păcătoase, care nu mai pot să se înfiripe în minte. Dulceaţa şi bogata alinare în necazuri. Vederea alcătuirilor omeneşti. Adîncimea smereniei şi celei mai de jos păreri despre sine…

Sfîrşitul e infinit!

Scurtă clasificare a păcatelor

1. Păcatele împotriva lui Dumnezeu

Credinţa în vise, vrăji, coincidenţe şi alte semne. Îndoiala în credinţă. Lenevirea la rugăciune şi împrăştierea minţii în timpul ei. Nevizitarea Bisericii, îndepărtarea îndelungată de la mărturisire şi Sfînta Împărtăşanie. Făţărnicia în slujirea lui Dumnezeu. Hula sau doar cîrtirea împotriva lui Dumnezeu în suflet şi cu cuvintele. Intenţia de sinucidere. Jurămîntul zadarnic pe cele sfinte. Neîmplinirea făgăduinţelor date Domnului. Batjocura de cele sfinte. Discutarea şi batjocora preoţilor. Mînia cu pomenirea puterii necurate (dracului). Mîncatul sau băutul în zilele de duminică şi de sărbătoare pînă la terminarea Liturghiei. Încălcarea posturilor sau respectarea lor incorectă, lucrul de sărbători.

2. Păcatele împotriva aproapelui

Lipsa rîvnei faţă de îndatoririle personale în viaţa de obşte. Nerespectarea autorităţilor şi a celor mai mari. Neîndeplinirea promisiunilor faţă de cineva. Neachitarea datoriilor. Luarea cu forţa sau însuşirea tainică a lucrurilor străine. Zgîrcenia în milostenie. Jignirea aproapelui. Certurile. Clevetirea. Blestemarea celorlalţi. Bănuiala deşartă. Neapărarea omului nevinovat sau unei cauze drepte. Uciderea. Necinstirea părinţilor. Neîngrijirea copiilor cu grijă creştinească. Mînia – duşmănia în viaţa de familie sau casnică.

3. Păcatele împotriva sinelui

Gîndurile deşarte şi necurate în suflet. Dorirea de rău aproapelui. Falsitatea în cuvînt şi vorbire. Irascibilitatea. Încăpăţînarea sau iubirea de sine. Invidia. Răutatea inimii. Sensibilitatea la întristări şi jigniri. Răzbunarea. Iubirea de argint. Patima desfătărilor. Vorbele murdare – înjurăturile. Cîntările de sminteală. Beţia şi îmbuibarea. Curvia. Preacurvia. Curvia împotriva firii. Necorectarea propriei vieţi.

Din toate aceste păcate împotriva celor zece porunci ale Domnului, unele, atingînd în om culmea desfăşurării lor, trecînd în stări păcătoase permanente şi împietrindu-i inima prin nepocăinţă, devin deosebit de grele şi potrivnice lui Dumnezeu.

Păcatele de moarte, adică cele ce fac pe om vinovat de moarte veşnică

Mîndria, care urăşte pe toţi, şi cere de la ceilalţi supunere şi ascultare, gata să se urce la cer şi să se asemene Celui Preaînalt: într-un cuvînt – mîndria pînă la autozeificare.
Sufletul nesăţios, sau zgîrcenia lui Iuda pentru bani, unită în mare parte cu agonisirile nedrepte, care nu îngăduie omului nici o clipă să se gîndească la cele duhovniceşti.
Curvia, sau viaţa risipitoare a fiului rătăcitor, care a cheltuit pentru o astfel de viaţă toate averile tatălui.
Invidia, care duce la tot răul posibil faţă de aproapele.
Îmbuibarea pîntecelui, care nu cunoaşte nici un fel de posturi, unită cu iubirea pătimaşă de desfătări, după exemplul bogatului din Evanghelie, care se veselea în toate zilele sale.
Mînia neîmpăcată şi gata de distrugeri straşnice, după exemplul lui Irod, care în mînia sa a ucis pruncii din Betleem.
Lenea, sau indiferenţa totală pentru suflet, nepăsarea de pocăinţă pînă în ultimile zile ale vieţii, ca în zilele lui Noe.
Păcatele hulei împotriva Duhului Sfînt

Exagerata nădejde în Dumnezeu, sau continuarea vieţii în păcate grele doar cu speranţa în mila lui Dumnezeu.

Deznădejdea. Sentimentul care neagă în Dumnezeu purtarea de grijă părintească şi care duce la gîndul sinuciderii.

Necredinţa încăpăţinată, care nu poate fi convinsă de nici o dovadă a adevărului, nici chiar de minunile evidente, care respinge pînă şi adevărurile unanim recunoscute.

Păcatele strigătoare la cer

Uciderea conştientă de oameni (avorturile), în deosebi uciderea de părinţi şi de fraţi (paricidul şi fratricidul).

Sodomia (homosexualitatea şi zoofilia, în genere, orice păcat împotriva firii).

Strîmtorarea omului sărman, neajutorat, a văduvei fără de apărare şi a copiilor orfani.

Reţinerea plăţii bine meritate pentru lucrătorul sărman.

Luarea ultimei bucăţi de pîine şi a ultimului ban de la omul aflat în necaz, care au fost dobîndite de el în sudoarea frunţii, precum şi însuşirea tainică a ajutoarelor destinate celor închişi în temniţă sau în aziluri, şi, în genere, orice asuprire a lor.

Jignirile şi necazurile aduse părinţilor pînă la bătaia neruşinată a lor.

Mărturisirea de obşte a păcatelor

(A Sf. Ignatii Briancianinov, episcop al Stavropolului)

Mă mărturisesc eu multpăcătosul (numele) Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi ţie, cinstite părinte, de toate păcatele mele şi toate faptele cele rele, pe care le-am făcut în toate zilele vieţii mele, şi cele gîndite pînă în ziua de acum.

A păcătuit: Cu nerespectarea făgăduinţelor date la Sfîntul Botez, ci în toate fiind mincinos m-am făcut pe mine netrebnic în faţa lui Dumnezeu.

Iartă-ne pe noi, Milostive Doamne (pentru obşte).

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte ( pentru unul singur).

Am păcătuit: Înaintea lui Dumnezeu avînd puţină credinţă şi nehotărîre în lupta cu gîndurile semănate de vrăjmaşul împotriva credinţei şi a Sfintei Biserici; cu nemulţumirea pentru marile şi necontenitele Lui binefaceri; chemînd numele Domnului în deşert – fără trebuinţă.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Prin lipsa de dragoste şi frică faţă de Dumnezeu; cu neîndeplinirea voii Lui celei sfinte şi a sfintelor purunci, m-am însemnat cu semnul Sfintei Cruci cu neglijenţă, avînd atitudine neavlavioasă faţă de sfintele icoane, nepurtînd cruce, m-am ruşinat a mă ruşina cu semnul Crucii şi a mărturisi că sînt creştin.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Nepăstrînd dragoste către aproapele, nu am hrănit pe cei flămînzi şi însetaţi, nu am îmbrăcat pe cei goi, nu am cercetat pe cei bolnavi şi pe cei închişi în temniţă; predania poruncilor Domnului şi a Sfinţilor Părinţi, din lene şi nepăsare, nu am cercetat-o.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Prin neîmplinirea pravilei de rugăciune bisericeşti şi de chilie, umblînd la Biserica Domnului fără osîrdie şi tragere de inimă, cu lene şi indiferenţă; prin abandonarea rugăciunilor de dimineaţă şi de seară, în timpul slujbei bisericeşti am greşit: cu vorbirea în deşert, cu rîsul, cu dormitarea, cu neatenţia la cele ce se cîntă şi se citesc, cu împrăştierea minţii, cu ieşirea din biserică în vremea slujbei şi cu neumblarea la Biserica lui Dumnezeu din lene şi nepăsare.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: îndrăznind a intra în biserică în stare de necurăţie şi a mă atinge de cele sfinte.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu necinstirea sărbătorilor dumnezeieşti; cu încălcarea sfintelor posturi şi nerespectarea zilelor de post – miercurile şi vinerile; cu neînfrînarea în mîncare şi băutură, cu mîncarea peste măsură şi mîncarea pe ascuns, cu beţia, cu nemulţumirea de hrană, băutură şi îmbrăcăminte, cu trîndăvirea, cu împlinirea voii şi cugetului meu, cu mofturile, cu samovolnicia şi cu îndreptăţirea de sine; cu necinstirea după cuviinţă a părinţilor, cu needucarea copiilor în credinţa ortodoxă, cu blestemarea copiilor mei şi a străinilor.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu necredinţa, cu superstiţiile, cu îndoiala, cu deznădăjduirea, cu urîciunea (melancolia), cu profanarea celor sfinte, cu jurarea în deşert pe cele sfinte, cu dansarea, cu fumatul, (cu tunderea şi vopsirea părului şi a unghiilor, purtînd bijuterii şi haine care atrag privirile), cu jocul de cărţi, cu ghicirea, cu vrăjitoria, cu descîntecele, (am umblat pe la descîntători şi ghicitori, punîndu-mi nădejdea în ei mai mult decît în preoţii lui Dumnezeu), cu bîrfa, am pomenit pe cei vii la morţi, am mîncat sîngele animalelor, am blestemat.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu mîndria, cu îngîmfarea, cu înfumurarea, cu iubirea de sine, cu iubirea de slavă deşartă, cu invidia, cu preaînălţarea, cu bănuiala, cu iritarea.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu judecarea tuturor oamenilor, vii şi morţi, cu insultarea şi mînia, cu ţinerea minte de rău, cu ura, cu răsplătirea răului pentru rău, cu dojenirea, cu viclenia, cu lenea, cu minciuna, cu făţărnicia, cu discutarea aproapelui, cu sfada, cu încăpăţînarea, cu refuzul de a ceda şi a folosi pe aproapele, cu bucurarea de nenorocirea altuia, cu dorirea răului, cu cîrtirea, cu jignirea, cu luarea în rîs, cu batjocura şi linguşirea.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu vorbirea în deşert, cu stîrnirea rîsului, cu ascultarea şi reproducerea cîntecelor lumeşti, cu citirea de cărţi desfrînate, cu privirea la vederi (şi filme) ispititoare, cu îndulcirea din amintirile păcatelor mai vechi, cu purtarea neruşinată şi intenţia de a plăcea şi a seduce pe alţii, cu libertinismul, cu îndrăzneala, cu căutarea la duhul vremii şi obiceiurile lumeşti, potrivnice credinţei ortodoxe.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu neînfrînarea simţurilor sufleteşti şi trupeşti; cu necurăţia trupească şi sufletească, cu îndulcirea şi zăbovirea în gînduri spurcate, cu pasiunea, cu voluptatea, cu priviri neruşinate după femei şi adolescenţi; cu spurcarea prin somn, cu neînfrînarea în viaţa conjugală.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Neavînd răbdare în boli şi în necazuri, cu iubirea comodităţilor lumii acesteia, cu robirea şi împietrirea inimii, cu nesupunerea pe sine la tot lucrul bun.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu neluarea aminte la glasul conştiinţei (care este chemarea Duhului Sfînt în noi), cu nepăsarea, cu lenevirea la citirea cuvîntului lui Dumnezeu şi nepăsarea în dobîndirea rugăciunii lui Iisus – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Am păcătuit cu iubirea de agoniseală, cu iubirea de argint, cu agonisirea nedreaptă, cu furtul, cu tîlhăria, cu zgîrcenia, cu patima pentru felurite obiecte şi oameni.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu judecarea şi neascultarea părinţilor duhovniceşti, cu cîrtirea şi supărarea pe ei şi nemărturisirea în faţa lor a păcatelor de cauza uitării, nepăsării şi ruşinii mincinoase.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu nemilostivirea, cu dispreţuirea şi judecarea cerşetorilor; cu umblarea la Biserica lui Dumnezeu fără frică de Dumnezeu, m-am rugat cu inima rece, fără atenţie, fără rîvnă şi evlavie, alunecînd în eresuri şi învăţătura sectanţilor.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu lenevirea, cu moleşala desfătării, cu iubirea de odihnă trupească, cu multa dormire, cu visări voluptoase (desfrînate), cu priviri pătimaşe, cu mişcări neruşinate ale trupului, cu atingerea, cu curvia, cu preacurvia, cu coruperea şi perversiunile, cu onanismul (malahia), cu traiul în concubinaj (fără cununia), greu au păcătuit cei care au făcut avorturi sieşi sau altora, ori au îndemnat pe cineva la acest mare păcat – uciderea de prunci. Am petrecut timpul în ocupaţii deşarte şi fără folos, (în faţa televizorului), în discuţii deşarte, glume, rîsete şi alte păcate ruşinoase.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu melancolia, cu laşitatea, cu nerăbdarea, cu nemulţumirea, cu deznădejdea în mîntuire, neavînd nădejde în mila lui Dumnezeu, cu nesimţirea, cu brutalitatea, cu obrăznicia, cu neruşinarea.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu clevetirea asupra aproapelui, cu mînia, cu insultarea, cu iritarea şi luarea în rîs, cu neîmpăcarea, cu vrajba şi ura, cu răspunderea înapoi, cu urmărirea păcatelor străine şi tragerea cu urechea la discuţii străine, (cu citirea scrisorilor străine).

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu răceala şi nesimţirea în timpul mărturisirii, cu diminuarea şi subestimarea păcatelor, (prezentîndu-le a fi mai mici şi mai neînsemnate), cu învinuirea aproapelui şi nu de sine însuşi.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Împotriva Sfintelor şi de Viaţă Făcătoarelor Taine a lui Hristos, apropiindu-mă de ele fără pregătirea necesară, fără inimă înfrîntă şi frică de Dumnezeu.

Iartă-mă pe mine, cinstite părinte.

Am păcătuit: Cu cuvîntul, cu gîndul şi cu toate simţirile mele: cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul, cu voie şi fără de voie, din ştiinţă ori neştiinţă, în cunoştinţă sau necunoştiinţă, şi nu este cu putinţă a enumera toate păcatele mele din pricina mulţimii lor. Dar de toate acestea, precum şi de cele nespuse din uitare, mă căiesc şi îmi pare rău, şi de acum înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu promit să mă păzesc.

Tu însă, cinstite părinte, iartă-mă şi mă dezleagă de toate acestea şi roagă-te pentru mine păcătosul, iar în ziua Judecăţii fii martor înaintea lui Dumnezeu al păcatelor mele mărturisite. Amin.

Sursa: www.ekklesia.tk

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com