Header image

“Toate sunt curate celor curaţi”

19:40, vineri, 6 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , ,

 Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus:“Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta?», ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuraţii», şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul aces­ta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, in timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca in orice situaţie caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le vede anapoda. In timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va pune în minte gândul cel bun.

Cum poate trăi cineva corect şi creştineşte în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc departe de Dumnezeu?

De ce să se smintească de ceilalţi care nu sunt aproape de Dumnezeu? Dacă ar fi fost dintr-o familie cu şapte-opt copii şi pe unul-doi din fraţi i-ar fi tras satana şi ar fi trăit o viaţă păcătoasă, l-ar fi smintit viaţa lor păcătoasă?

Aşadar, răul se află în noi. Nu avem dragoste, de aceea nu-i simţim ca pe fraţii noştri pe toţi oamenii şi ne smintim de viaţa lor. Toţi formăm o familie mare şi suntem fraţi, pentru că toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr am simţi că toţi oamenii suntem fraţi, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat şi nu ne-ar sminti viaţa lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei.

Iar dacă ne smintim, răul se află în noi; nu este în afară de noi. Când ne smintim, să ne spunem nouă înşine: „Tu pe câţi ai smintit? Şi nu vrei să-l rabzi pe fratele tău? Pe tine cum te rabdă Dumnezeu, cu atâtea câte faci?”. Gândiţi-vă la Dumnezeu, la Maica Domnului, la îngeri, care îi văd pe pământ pe toţi oamenii – ca şi cum s-ar afla într-un balcon mare şi îi văd pe oameni, care sunt adunaţi în piaţă – pe unii cum fură, pe alţii cum se ceartă, pe alţii cum păcătuiesc trupeşte etc. Cum îi rabdă! Cum rabdă ei toată răutatea şi păcatul ce există în lume, şi noi să nu răbdăm pe fratele nostru! Este înfricoşător!

Dacă arunci într-un cuptor hârtii, gunoaie, ce se va întâmpla cu ele? Nu vor arde? Aşa şi în omul duhovnicesc: orice i-ar arunca diavolul, arde. “Foc mistuitor!”. Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască, toate ard. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Adică diavolul nu încetează să-i arunce gânduri murdare, dar omul duhovnicesc este “foc” care le arde. După aceea diavolul oboseşte şi se opreşte. De aceea şi Apostolul Pavel spune: “Toate sunt curate celor curaţi”. La cei curaţi toate sunt curate; nu există nimic necurat. Pe cei curaţi şi în noroi de îi vei arunca, rămân curaţi, ca razele soarelui, care oriunde ar cădea, rămân luminoase şi curate.

Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfânt, se schimbă în înţelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatămă. Îl vede, îl doare pentru el, dar nu păţeşte nici un rău. Un om aflat într-o stare duhovnicească de mijloc se schimbă în bine de către un om duhovnicesc, dar se poate schimba şi înspre rău de un om trupesc. Omul trupesc nu-l înţelege pe cel sfânt, şi se sminteşte de cel trupesc asemenea lui. În timp ce îndrăcitul văzând pe sfânt fuge, omul trupesc se duce la sfânt să-l ispitească şi să-l smintească. Unul care a ajuns în starea sodomiţilor se sminteşte chiar şi de îngeri. Omul smerit, chiar şi neexperimentat duhovniceşte de ar fi, distinge pe îngerul lui Dumnezeu de diavol, pentru că are curăţie duhovnicească şi se înrudeşte cu îngerul. În timp ce omul egoist şi trupesc, pe lângă faptul că este lesne înşelat de diavolul cel viclean, transmite şi el viclenia, iar prin senzualitatea lui provoacă şi vatămă sufletele bolnăvicioase cu microbii lui duhovniceşti.

Trebuie să se cureţe inima, ca să se odihnească în el harul lui Dumnezeu. Oare nu spune psalmul: “Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule”? Când se va curăţi inima cea bărbătească sau cea femeiască, atunci va locui Hristos în ea şi oamenii nici nu vor sminti, nici nu se vor sminti, ci vor transmite har şi evlavie. Omul care ia aminte de sine îşi păzeşte curăţia sa duhovnicească şi păstrează şi harul dumnezeiesc în sine. Astfel pe toate le vede curate, ba chiar şi pe cele necurate le pune în valoare. Adică şi pe acestea le face bune în fabrica lui duhovnicească. Hârtiile nefolositoare le face şerveţele curate, foi, caiete etc., bucăţile de bronz sparte le face sfeşnic etc. Şi dimpotrivă, omul care primeşte viclenia şi gândeşte cu vicleşug şi pe cele bune le schimbă în rele, precum uzina care face armament, care chiar şi aurul îl face gloanţe şi proiectile de tun, pentru că aşa sunt făcute maşinile ei.

Când cineva începe să facă cedări în păcat, se înnegreşte lăuntric, i se tulbură ochii sufletului său şi pe toate le vede tulburi. După aceea este molipsit de păcat şi păcatul îl zăpăceşte. Încă şi pe cele curate le poate vedea în chip păcătos. Există oameni care nu pot crede că, de pildă, unii tineri sau tinere trăiesc o viaţă curată. “Este cu neputinţă să se întâmple aceasta astăzi”, spun ei. Sărmanii, sunt atât de afundaţi în păcat, încât pe toate le văd în chip păcătos. Oamenii care dorm cu drăcuşorii nu pot gândi că există alţii care dorm cu îngeraşii. Dar să nu cerem de la porci să aibă evlavie la crini. Vezi că şi Hristos a spus: „Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce în picioare”. De aceea cel care trăieşte duhovniceşte curat trebuie să ia aminte să nu facă prietenii cu cei lumeşti, nici să le dea drepturi duhovniceşti, ca să nu se vatăme şi să nu-i vatăme, deoarece oamenii lumeşti au alt tipic şi alt canonarh şi nu pot distinge Sfântul Mir de apa de colonie.

Extras din
Cuviosul Paisie Aghioritul. Trezire duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, pag.64-66
Nevoinţă Duhovniceasca. Cuv. Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, Bucureşti 2003, p.27-28
Каким-мы-видим-этот-мир

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com