Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face! - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face!

13:43, joi, 4 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , ,

– Cum pot recupera din timpul pe care l-au pierdut şi cum pot împlini poruncile lui Dumnezeu cei care nu au primit educaţie religioasă, dar care totuşi doresc să intre în viaţa monahală cu seriozitate?

– În viaţa duhovnicească nu se pune problema recuperării trecutului. Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face! Cine este prezent, repară trecutul şi cucereşte viitorul! Căci la mănăstire nu se pleacă decât dintr-o înaltă raţiune, dintr-o necesitate sufletească.

Ferice de tine! Nu contează trecutul, oricât ar fi fost de păcătos. Dacă spui: „Doamne, iartă-mă!”, cu toată inima, te iartă! Dar trebuie să fii atent, să nu cazi mai rău. Că spune în Evanghelie: De acum te-ai făcut sănătos, să nu mai greşeşti! Pentru că este mai uşor la urcat decât la coborât. Să vă gândiţi la cuvântul acesta când urcaţi scările la un bloc. E mai uşor să urci decât să cobori.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 48-49

646x404

Contact Form Powered By : XYZScripts.com