Header image

Tradiţii populare de Sf. Paşti expuse la Liceul „G. Meniuc” din capitală

0:10, vineri, 29 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

În Săptămâna Patimilor, elevii de la ciclul gimnazial şi cel liceal din cadrul Liceului Teoretic „G. Meniuc” din Chişinău au organizat şi desfăşurat un proiect educaţional cu genericul „Lumină din lumină”, care a fost dedicat tradiţiilor populare de Sf. Paşti.

Deşi în cadrul liceului au avut loc mai multe activităţi consacrate sărbătorii sărbătorilor, momentul culminant a fost în data de 28 aprilie, desfăşurându-se concursul de bucate, a coşului şi a oului încondeiat de Sf. Paşti.

La eveniment au participat înalţi oaspeţi din alte instituţii, părinţi, pedagogi. Oaspete de onoare a fost PS Episcop Ioan, vicar mitropolitan, care a fost întâmpinat cu pâine şi sare, dar şi porumbei de către elevi, vizitând paraclisul liceului şi transmiţând mesajul de salut al ÎPS Mitropolit Vladimir.

Pentru a aprecia realizările copiilor a fost formată o echipă de juriu, în frunte cu PS Ioan, la care s-au alăturat: prot. Octavian Moşin, pr. Marin Cij şi dna Angela Levinţa.
Primele trei locuri la fiecare categorie au fost premiate cu excursii şi modeste sume băneşti, iar cea mai activă clasă s-a învrednicit de un xerox performant.

Episcopul Ioan, adresându-se către cei prezenţi a menţionat: „Timpul nostru este de a-l petrece cu dumneavoastră, dragi elevi. Vrem să ştiţi că vă iubim, vă preţuim eforturile depuse întru făurirea unor lucruri ziditoare de suflet. Iar realizările din aceste zile denotă dragostea plină de dăruire faţă de Dumnezeu şi aproapele”.

Pr. Aviv Ţâmbaliuc, slujitor al paraclisului şi profesor de religie în liceu, care a animat această activitate, a menţionat: „Bucuria este să ne unim eforturile întru realizarea unor lucruri frumoase şi vrednice de numele de creştin. Să ştiţi că toate bucatele pregătite vor ajunge pe masa a 30 de pedagogi pensionari şi aflaţi în dificultate. Dragostea se vrea a fi împărtăşită!”

Cu mesaje de felicitare şi de încurajare pentru cei implicaţi în acest proiect s-au adresat administraţia liceului, părinţi şi oaspeţi.

Toţi participanţii la concurs au rămas cu bucurie şi lumină în suflet.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com