Treapta de sus a rugăciunii. Predica Sf. Teofan în ziua de sâmbătă a celei de-a II-a săptămâni a Postului Mare

Sâmbătă [Evr . 3, 12-16; Mc. 1, 35-44].

„A ieşit Iisus şi S-a dus într -un loc pustiu şi se ruga acolo” (Mc. l, 35).

Domnul se roagă aici ca om sau, mai bine zis, ca Cel ce S-a înomenit cu fire omenească. Rugăciunea Lui mijloceşte pentru noi şi este, totodată, pilduitoare pentru omenitatea Lui, care se cuvenea să intre pe o anumită cale în stăpânirea Dumnezeiescului, în acest din urmă înţeles, ea este pentru noi o pildă.

Apostolul Pavel ne învaţă că Duhul se roagă în cei ce L-au primit și, fireşte, nu Se roagă singur, ci dând imbold năzuinţei duhului omenesc de a se ruga lui Dumnezeu: și iată că avem aici rugăciunea mişcată de Duhul Sfânt.

Aceasta însă este treapta de sus a rugăciunii. Calea către această treaptă este, pentru cei ce caută curăţirea şi sfinţirea, nevoinţa întru rugăciune. Însingurarea, noaptea sunt cele mai prielnice împrejurări pentru această nevoinţa; iar nevoinţa în sine stă în multe îngenunchieri însoţite de suspinări ale inimii. Ostenește-te iar şi iar, izgonind orişice lenevie. Domnul se va milostivi de tine și îţi va da duhul rugăciunii, care va începe să lucreze în tine ca răsuflarea în trup. Pune început! Iată acum vremea bine primită.

 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015