Header image

Trei minuni în viaţa Regelui Mihai

22:36, vineri, 15 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

În volumul Convorbiri cu Mihai I al României de Mircea Ciobanu găsim un fragment în care Majestatea Sa vorbeşte despre trei minuni pe care le-a făcut Dumnezeu în viaţa Sa. Redăm mai jos fragmentul.

Nimic nu este întâmplător în viaţa unui om. Omul primeşte mesaje de pretutindeni, semne. Trebuie să înveţi să le desluşeşti. Este ca la învăţarea unei limbi. De cele mai multe ori mesajele acestea rămân fără răspuns, nu schimbă nimic în viaţa omului. De câteva ori, în tinereţe, mi-am dat seama de caracterul necesar al unor întâmplări – şi am început să devin atent. Prima oară când am înţeles că tot ce se întâmplă omului seamănă cu o vorbire ascunsă a fost la Florenţa, când m-am operat de urgenţă.

Eram în spital, asta am mai povestit, şi într-o zi mi s-a adus în cameră un pacheţel. Cineva mi-l trimisese din America, o fată sau un băiat de vârsta mea care auzise că sunt bolnav. În micul pachet era o sticluţă cu apă sfinţită. Aşa scria pe bilet. Eu eram proaspăt cusut, dar din cauza bronşitei, de care încă nu mă vindecasem, tuşeam şi aveam nişte dureri teribile din pricina efortului. Într-o noapte, obosit de dureri şi de nesomn, am luat sticluţa şi am băut apa, în credinţa că apa este într-adevăr vindecătoare. Or, s-a întâmplat ceva extraordinar. La o jumătate de oră după aceea, poate mai puţin, poate mai mult, nu-mi aduc bine aminte, mi-au dispărut durerile cu totul. Când s-a întâmplat asta, faptul nu m-a izbit. Mi se părea firesc să nu mă doară nimic. Dar după aceea mi-am adus aminte de durerile grozave dinainte şi parcă nu-mi venea a crede.

*

Altădată a fost la Sinaia. Eram după o convorbire foarte încordată cu tatăl meu – a fost ceva apăsător, abia am adormit şi, când m-am trezit de dimineaţă, eram trist, cu o greutate mare pe suflet. În faţa Foişorului, în spaţiul unui vechi teren de tenis, fusese montată o biserică de lemn trimisă de Maramureş. Cum spuneam, în dimineaţa aceea mă simţeam trist, dezamăgit, moralmente eram complet la pământ – şi mi-am spus că înainte de-a pleca la Bucureşti, căci urma să plec în câteva ore, să intru în biserică. Mi-aduc aminte că am deschis uşa cu o cheie foarte mare şi am intrat acolo. Am stat vreo zece minute aşa, liniştit, şi în momentul când am ieşit din biserică şi am încuiat uşa, chir în momentul acela, mi s-a luat greutatea de pe suflet. Tot răul care simţisem că mă apasă în jos s-a risipit, eram alt om, altul chiar şi decât cel care fusesem cu o zi în urmă, înainte de răul ce mi-l provocase discuţia cu tatăl meu.

Şaptesprezece ani [aveam]. Era prin 1937…

*

Şi celălalt semn că Dumnezeu vorbeşte omului în felurite chipuri, celălalt mare semn a fost că am scăpat cu viaţă din mâna comuniştilor. Asta n-a fost o lucrare a oamenilor. Este ceva greu de înţeles, mai presus de toate teoriile. Mulţi vorbesc despre Dumnezeu ca despre ceva abstract. Eu mă refer la acel Dumnezeu care se arată în faptele noastre de fiecare zi, în latura concretă a lucrurilor.

Notă: Bisericuţa de lemn în care s-a rugat Majestatea Sa în 1937 se găseşte acum în curtea mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol (foto jos).

Sursa: http://stiripentruviata.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com