Header image

Trezire… Mărturia unui tânăr, fost conducător al unei celebre formaţii underground din Serbia

10:10, miercuri, 13 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Aceste rânduri sunt scrise de către un tânăr, fost conducător al unei celebre formaţii underground din Serbia, care în prezent este student la Teologie.

În seara aceea mă sunase prietenul meu să dăm, ca de obicei, o raită prin „Academia”, un club de noapte punk, din Belgrad. De cum am intrat, m-a orbit raza unui stroboscop. Pe scenă cântau nişte băieţi, înăuntru slam-dancing şi stage-diving puternic. Nu-mi mai văzusem prietenul de ceva vreme. Avea întotdeauna la el „iarbă” pe care o creştea pe cont propriu, undeva, afară din oraş. De data aceasta însă, când i-am cerut un joint, mi-a zis: „Nu mai. Gata. Dar îţi fac cinste cu ceva de băut. Azi sărbătoresc”.

Credeam că glumeşte când mi-a spus că pleacă la mănăstire să se călugărească. Niciunul dintre noi nu l-a crezut. Toată viaţa am încercat să trăim numai de capul nostru, să nu facem armata şi altele din astea. Şi-acum, netam-nesam, merge la o închisoare pe viaţă, de bună voie. Imposibil!

Câteva luni mai târziu am observat că dispăruse. Eram siguri că a plecat în Olanda, cum zisese cândva. Anul următor, pe nepusă masă, l-a sunat pe cel mai bun prieten al lui şi l-a invitat la o mănăstire de care nu auzise niciunul dintre noi, ca să asiste la ceremonia sa de călugărie.

Categoric nu e o închisoare. Călugării sunt majoritatea tineri şi foarte amabili, deşi cu înfăţişări foarte serioase. Nici urmă de fanatic acolo; am văzut bărbaţi tineri, cam de vârsta mea, între 20-30 de ani, pe unii îi mai văzusem pe la concertele mele sau prin cluburi. Erau tipi care proveneau din acelaşi mediu social ca şi mine, civilizaţi, unii incredibil de şcoliţi, alţii artişti sau cântăreţi incredibil de talentaţi. Cât despre peisajul înconjurător… uau! Aş putea sta acolo o viaţă.

După câteva luni, alţi trei băieţi au mers acolo. Unul dintre ei s-a botezat. Toţi s-au întors foarte impresionaţi, povestind o mulţime de lucruri despre acei călugări. În curând, fiecare dintre noi, mânat de curiozitate sau de altceva, a fost acolo măcar o dată; unii am ajuns să mergem regulat. Eram foarte surprinşi să vedem tineri la fel ca noi care şi-au schimbat radical viaţa.

S-a întâmplat pur şi simplu. Dumnezeu a venit în oraşul nostru. Mi-am dat seama de asta când i-am văzut pe Anna şi pe Sebastian la biserică, aşteptând cuminţi, la rând, să se împărtăşească, ei, care îşi dăduseră în venă ani de zile; sau când l-am auzit pe Cain, un punkist rebel, cântând: „Marie, Maica lui Dumnezeu, vezi ce le fac copiilor tăi?” Am început să văd chipuri familiare mie din cluburi de noapte sau de la concerte rock’n’roll, primind Sfânta Împărtăşanie regulat.

Trupa mea era cândva cel mai important lucru pentru mine, dar era o greşeală. Cel mai bun album al nostru a fost pe locul doi într-un clasament anual făcut de cea mai cunoscută revistă de muzică alternativă din Iugoslavia, care l-a comparat cu albumul de debut al formaţiei Urban Dance Squad. Pentru o clipă, am fost în al nouălea cer… dar curând viaţa a dat cu noi de pământ şi ne-am cam rupt oasele. Apoi a izbucnit războiul în ţara mea…

Oricum ar fi, îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ochi ca să citesc şi să înţeleg câte ceva din Scriptură, să vad că în toate timpurile s-a vorbit de măreţia Lui. Şi am mai înţeles că nu făceam decât să fug de crucea mea, de care nu poţi scăpa. Aşa că acum învăţ să-mi duc crucea, cu mulţumire.

Pot spune ca am găsit acel „ceva” pe care îl căutam. Nu m-a făcut mai vrednic, mai bun sau mai diferit decât ceilalţi. M-a făcut în acelaşi timp egal şi mai puţin vrednic. M-a învăţat să văd părţile bune din oameni şi să încerc să le cultiv în mine însumi, înlăturând din interiorul meu orice m-ar împiedica să fac asta. Şi să-i iubesc pe oameni aşa cum sunt.

Am înţeles că Ortodoxia nu te învaţă cine-ştie ce teorii abstracte sau construcţii teologice; de fapt spune: „Curăţă-te pe tine însuţi; alungă orice patimă şi orice obicei urât; îmbogăţeşte-ţi şi înfrumuseţează-ţi sufletul cum poţi mai bine; încrede-te în Dumnezeu şi El te va învăţa tot ceea ce trebuie să ştii.”

Rugaţi-vă pentru mine, prea păcătosul,
Vladimir

Orice suflet care şi-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască şi Domnul îi va ierta păcatele, iar atunci bucuria şi pacea vor fi în suflet.
Slavă Domnului că ne-a dat pocăinţa, iar prin pocăinţă noi toţi ne mântuim fără excepţie.
Nu se mântuiesc numai cei ce nu vor să se pocăiască.

Sfântul Siluan Atonitul

Material publicat în revista „Cuvinte către tineri”, anul 2012, editată de Mănăstirea Putna

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com