Trezvia vine din gândul că Dumnezeu este aici și pretutindenea, că ne ascultă, că ne aude

Rugăciunea ne învață cum este Dumnezeu. De pildă, Împărate Ceresc ni-L descoperă pe Dumnezeu prezent aici: Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești. Ești aici, și în mine, și pentru mine și cu mine. Iartă-mă, curățește-mă, sălășluiește întru mine!

Când Îl chem așa, sigur mi se liniștesc gândurile. Însă să le rostim din toată inima, știind că astea nu sunt cuvinte deșarte! Fiindcă cel care nu crede și le rostește, acela grăiește în deșert. Și acela ia numele Domnului în deșert, ispitește pe Dumnezeul său și, în loc de milă, se osândește pe sine, săracul. Prin cuvinte sfinte se osândește.

Nu vă mirați că mulți dintre creștini sunt iritați, se tulbură. Unul ca acesta s-a rugat și iese mai tulburat decât mai înainte. Probabil că a făcut-o în tulburare, a ispitit, n-a rostit cuvintele din toată inima, cu nădejde, cu dragoste și și-a adunat osândă.

Asta zic, trezvia vine din gândul că Dumnezeu este aici și pretutindenea, că ne ascultă, că ne aude. El ne-a poruncit să ne rugăm. Nu de la noi facem gândul ăsta.

Din Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 37-38