Un chivot cu o părticică din cinstitele moaște ale Sf. Ierarh Nicolae au fost aduse pentru totdeauna la biserica „Sf. Părinți Ioachim și Ana” din Sângera. - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Un chivot cu o părticică din cinstitele moaște ale Sf. Ierarh Nicolae au fost aduse pentru totdeauna la biserica „Sf. Părinți Ioachim și Ana” din Sângera.

22:19, sâmbătă, 22 septembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

Sâmbătă, 22 septembrie, când Biserica Ortodoxă îi cinstește prin rugăciuni pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, biserica din orășelul Sângera și-a sărbătorit hramul.

Cu acest prilej, în dimineața zilei, numeroși credincioși s-au adunat pentru a participa la Sfânta Liturghie praznicală oficiată de un impunător sobor preoțesc.

Biserica Sf. Părinți Ioachim și Ana din orașul Sângera a primit zilele acestea un mare dar din partea ctitorilor – un chivot cu o părticică din cinstitele moaște ale Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Sfințenia a fost adusă direct din orașul Bari, Italia a fost întâmpinată în dimineașa zilei de vineri, 21 septembrie, la biserica Sf. Părinți Ioachim și Ana de către un sobor de preoți și credincioși.

Moaștele sunt destinate pentru paraclisul în construcție în cinstea Sf. Irh. Nicolae din Sângera și se vor păstra pentru totdeauna în acest lăcaș de rugăciune.

După încheierea serviciului divin, a avut loc sfințirea locului pentru un Paraclis închinat Sf. Ier. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, unde vor fi așezate cinstitele moaște, spre închinarea tuturor credincioșilor. Apoi a urmat un Te Deum de mulțumire Sfinților ocrotitor, după care părintele paroh Cristofor Tverdostup a mulțumit tuturor care au fost prezenți la acest eveniment important pentru biserica pe care o păstorește, dar și tuturor celor care au participat la ridicarea sfântului locaș spre lauda lui Dumnezeu și a Sfinților Săi.

A consemnat Mihail Iutiș, pentru ortodox.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com