Header image

Un manuscris inedit al predicilor Sfântului Antim Ivireanul, descoperit la Mănăstirea Dobrușa

22:43, luni, 10 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Recent, în cadrul tradiționalului Simpozion „Valori Bibliofile”, ediția XXVI (14 iunie 2017), organizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, sub debutul seriei „Documenta Basarabiae” s-a lansat volumul Antim Ivireanul. Predici. Un manuscris din Basarabia (1824), Editura Academiei Române, B., 2017, 650 p. (ed. critica, studiu introductiv, note, facsimil de Z. Mihail și P. Mihail).

Volumul este o adevărată revelație pentru cei care cunosc îndeaproape valoarea operei de cultură sacra și impactul acesteia asupra teologiei şi culturii contemporane. Însă ceea ce este demn de reținut din cuprinsul acestei cărți se desprinde din contextul istoric al epocii secolului al XIX-lea, mai exact din primele trei decenii ale veacului amintit, în care a fost realizat manuscrisul operei antimiene la mănăstirea Dobrușa în Basarabia. Manuscrisul basarabean al predicilor antimiene cuprinde 28 de predici la sărbători + 7 predici ocazionale, care comparate cu textul din ediția tipărită de G. Strempel (1972), s-au dovedit identice cu cele din ms. 3460 din colecția Bibliotecii Academiei Române.

Valoarea canonică şi literară a predicilor înaltului ierarh ortodox Antim Ivireanul (cca 1650-1716) a ajuns binecunoscută. S-a scris mult şi competent despre talentul oratoric de excepţie al mitropolitului. De asemenea s-a insistat asupra originalităţii Didahiilor, ca răspuns la ipoteza traducerii acestora din opera marilor predicatori bizantini ai timpului. Mai puțin se cunoaște, însă, despre circulația acestor texte in Basarabia secolului al XIX. Cu atât mai mult cu cât editorul Gabriel Ștrempel, datorită numărului redus de copii identificate de visu  avea să constate, în 1972, că „manuscrisele predicilor lui Antim Ivireanul au avut o circulație restrânsă” (trei manuscrise se păstrează la Biblioteca Academiei Române, notate de G. Ștrempel: ms. 3460 A, ms. 549 B și ms. 524 C, iar al patrulea se găsește la Biblioteca Județeană Craiova și a fost notat ms. N) . Manuscrisele au fost realizate în București sau în mănăstiri din preajmă.

Basarabeanul pr. Paul Mihail (1905-1994) a localizat manuscrisul provenind de la mănăstirea Dobrușa, pe baza mărturiei pr. Constantin Popovici (1860-1943), care i-a comunicat că l-a primit in dar de la un călugăr din această mănăstire. Această mărturie se regăsește în cuprinsul manuscrisului (f. 2-7): „Manuscrisul acesta mi-l-a dăruit/ iconom mitrofor/ Constantin Popovici, fostul rector/ al Seminarului Teologic în / ziua hirotoniei mele ca diacon, la / 30 Aprilie 1933, în Chișinău, Diacon Paul Mihailovici”.

Manuscrisul predicilor lui Antim Ivireanul, datat 1824 (f. 126), scris în Basarabia are 302 file. Numerotarea cu slove-cifre chirilice (cerneală roșie). Exemplarului îi lipsesc 2 file la început, două în interior și sfârșitul. Are legătură modernă în carton lustruit gri. Se presupune că prototipul manuscrisului basarabean a fost adus de exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni de la București în Moldova, la Iași, apoi la Chișinău, odată cu numirea la cârma noii eparhii – cea Chișinăului și Hotinului, în 1813. În urma decesului mitropolitului Gavriil (30 martie 1821), bogata sa biblioteca – manuscrise și cărți  – a fost dispersată. Manuscrisul predicilor lui Antim Ivireanul a fost dus la Dobrușa de către arhimandritul Sinisie, egumen al mănăstirii (1822-1834).

În contextul amintit se cere să facem o paranteză. În urma cercetărilor întreprinse de Valentina Pelin cu privire la ucenicii Școlii paisiene în mănăstirile din Basarabia, a publicat un dosar inedit, care cuprinde corespondența organelor administrației eparhiale în legătură cu lucrurile rămase după decesul arhimandritului Sinisie de la Dobrușa la 12 octombrie 1834. În lista obiectelor ce au aparținut arhimandritului Sinisie sunt trecute pe lângă multe-alte obiecte de cult liturgic, 71 de titluri de cărți (193 exemplare). Lista cărților este alcătuită în limba rusă, nefiind specificată limbă scrierii cărților. Printre cărțile arhimandritului sunt atestate și șase manuscrise. Valentina Pelin presupune că textele manuscriselor erau în limba slavonă, deoarece arhimandritului Sinisie „nu cunoștea limba română” . Însă ceea ce este demn de reținut se referă anume la manuscrisul predicilor lui Antim Ivireanul, care ar fi fost dus la Dobrușa de către arhimandritul Sinisie, după cum susține Zamfira Mihail. Or, manuscrisul predicilor în limba română a lui Antim Ivireanul nu se regăsește lista cărților rămase după decesul arhimandritului Sinisie (1834). Acest fapt ne îndeamnă să presupunem că manuscrisul predicilor lui Antim Ivireanul a fost dat pentru multiplicare (copiere) între anii 1821-1824, rămânând în posesia monahului cărturar de la mănăstirea Dobrușa. Actualmente, nu se cunoaște nimic despre soarta manuscrisului (prototipului) adus de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni în Basarabia (după 1812) și ajuns în scriptoriul de la Dobrușa.

Mai mult, ar trebui să observăm că printre cărțile aduse în Basarabia de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni se regăseau și alte cărți îngrijite sau tipărite de Antim Ivireanul. Pentru prima dată, în contextul tipăriturilor apărute în timpul păstoriei mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812-1821), s-a întreprins o analiză filologică a textelor liturgice. În urma lecturii în paralel a textului ecteniilor și rugăciunilor din Liturghierul lui Antim Ivireanul (edițiile 1706 și 1713, cea din 1728, ediție postumă, comparate cu ediția de la Chișinău, 1815), Zamfira Mihail a stabilit că mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut la îndemână una dintre edițiile Liturghierul lui Antim Ivireanul. Un exemplar al Liturghierului antimian ce se păstrează în Biblioteca Sf. Sinod (București), provine din biblioteca Facultății de Teologie din Chișinău (1926-1940) și are însemnări din Basarabia. Se prea poate, că anume acel exemplar să fi servit drept prototip pentru  tipărirea Liturghierului de la Chișinău în 1815. O cercetare ulterioară asupra exemplarului amintit ar putea dezvălui multiple alte aspecte ale istoriei cărții liturgice tipărite în secolul țarist al Basarabiei.

În legătură cu soarta cărților ce-au aparținut exarhului Gavriil Bănulescu–Bodoni, mai exact despre biblioteca acestui mare cărturar de la intersecția celor două secole zbuciumate în istoria neamului românesc – secolul al XVIII-lea și al XIX-lea –încă nu avem o cercetare pertinentă. În biblioteca mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni se păstra și un alt manuscris valoros, scris și desenat de Antim Ivireanul (peste 500 de desene), precum si viersuri dedicate lui Constantin Brâncoveanu, care cuprindea genealogia tuturor bărbaților și femeilor din Vechiul Testament din „Cartea Neamului” lui Hristos, 21 file (datat „1 iulie 1679, la Targoviste”). Manuscrisul a fost descoperit de Stefan Berechet (1885-1946), în secția de manuscrise a Bibliotecii Fundamentale a Academia de Teologie din Kiev, pe timpul când și făcea studiile acolo (manuscrisul provenea din colecția lui Antonie Socotov, episcop al Eparhiei Chișinăului și Hotinului (1858-1871). Acest fapt stă mărturie despre destinul cărților din biblioteca mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, care au fost împrăștiate după decesul acestuia (1821).

Toate considerentele de mai sus ne îndeamnă să susținem că cele 25 de așezăminte monahale ce funcționau în Moldova răsăriteană din stânga Prutului la 1812 indică prezența unei intense vieți duhovnicești și culturale deopotrivă. Cea mai veche relatare despre așezarea monahală de la Dobrușa este atestată în pomelnicul ctitoresc, publicat în 1930, unde se menționa că „în 1772 a venit ieromonahul de la Mănăstirea Probrata și a înființat schitul”. Din catagrafia prezentată la Iași, la 18 aprilie 1809, mitropolitului Gavvriil Bănulescu-Bodoni, se arată că la Dobrușa erau 102 călugări. Tabloul statistic din 1817 arată un număr de 73 de viețuitori la mănăstirea Dobrușa, care este trecută cu statut de mănăstire. O obște atât de numeroasă s-a făcut remarcată, mai cu seamă, prin activitatea unui număr considerabil de cărturari care au tradus, au transcris și au difuzat o mulțime de cărți nu numai pentru necesitățile proprii, ci și pentru alte schituri și mănăstiri basarabene. Cu timpul, obștea monahală a acumulat o bogată bibliotecă. Între comorile bibliofile se aflau rarități, precum  Biblia lui Șerban Cantacuzino (1688), prima ediție integrală în limba română, Biblia lui Samuil Micu (Clain), de la Blaj (1795) și cea tipărită în limba română la Sankt Petersburg (1819). S-a mai distins Dobrușa și prin vestita școală de cântăreți, care a pregătit numeroși protopsalți de muzică veche și nouă.

La fel, vom observa că biblioteca mănăstirii Dobrușa a fost împrăștiată, deposedată de însemnate valori bibliofile – cărți de lectură duhovnicească –încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Mărturie în acest sens, stau documentele de arhivă – un raport semnat de M. Ganițki, din 13 aprilie 1879, către episcopul Pavel Lebedev (1871-1882), în care sunt menționate manuscrisele românești de la mănăstire, care, chipurile, ar fi fost „nefolositoare” pentru călugări, motiv pentru care au fost expediate la Muzeul istorico-arheologic bisericesc de pe lângă Academia Duhovnicească din Kiev (în dosarul de arhivă se păstrează lista celor 20 de titluri). De fapt, episodul amintit atestă o perioadă foarte dificila din istorie vieții spirituale a provinciei, odată cu numirea în scaunul eparhial a episcopului Pavel Lebedev.

În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, Tipografia Duhovnicească a încetat să tipărească carte religioasă. Odată cu urcarea în scaunul eparhial al Chișinăului și Hotinului a episcopului Pavel Lebedev (1871-1882) au fost introduse, rând pe rând, o serie de restricții asupra cărții liturgice în limba română în scopul scoaterii acesteia din uzul practicii liturgice în bisericile basarabene. În acest scop, anume, episcopul Pavel Lebedev a întreprins o serie de vizite canonice în parohii. În anul 1872 a vizitat 13 mănăstiri şi 109 biserici din jud. Bălţi, Hotin, Chişinău şi Soroca. În majoritatea bisericilor a găsit numai câte „un rând de cărţi bisericeşti de slujbă în limba română”, marea majoritatea, fiind vechi din cauza întrebuinţării dese şi îndelungate. Episcopul atrăgea atenţia, în chip deosebit, bibliotecilor bisericeşti, care păstrau cărţile bisericeşti. Dacă le găsea vechi, atunci îşi nota în jurnalul de călătorie: „cărţile  în limba moldovenească sunt vechi şi trebuie înlocuite […], procurate altele noi”. Motivele invocate de episcop (preoţilor li s-a interzis să se folosească de cărţi de slujbă deteriorate (!) ), erau doar un pretext subtil pentru a sustrage cărţile în limba română din practica liturgică  şi a le înlocui cu alte ediţii sinodale de limbă slavă bisericească. Această formă de cenzură episcopală a condus la sustragerea din bisericile basarabene a unui număr însemnat de cărți liturgice și înlocuirea acestora cu cărți aduse de la Lavra Pecerska din Kiev (pe parcursul unui singur an au fost aduse 828 de cărți  (92 de titluri).. ).. Din cele consemnate putem concluziona că o bună parte din cartea veche românească sustrasă din uzul bisericilor basarabene era trimisă la Kiev, iar de acolo s-a adus cartea tipărită în limba veche bisericească, în slavonă

Se constată dintre cărțile expediate la muzeul istorico-arheologic bisericesc din Kiev, sub aspect tematic, predomină scrierile teologice ale Sfinților Părinți (14 manuscrise). Toate scrierile sunt traduceri în limba română de pe originalele grecești în școala paisiană de la mănăstirea Neamț. Prezența acestor / manuscrisele la mănăstirea Dobrușa stau dovadă că monahii nu numai că aveau viețuirea de obște, ci întrețineau o legătură vie permanentă cu obștea de călugări din dreapta Prutului, din mănăstirile Moldovei. Astfel, la Dobrușa, de-a lungul secolului al XIX-lea, se efectuau copii de pe traducerile de a Lavra Neamț, pentru locașurile basarabene.

Manuscrise realizate la Dobrușa au fost identificate în colecția de Carte Rară a Bibliotecii Naționale din Chișinău: Scrierile lui Isaia Pustnicul (sf. sec. XVIII), Cuvintele pustnicești ale lui Isaac Sirul (1805), Pateric (1816), Canoanele Maicii Domnului (1842).  Alte șapte manuscrise de la Dobrușa, descrise de Gabriel Ștrempel, se păstrează la Biblioteca Academiei Române. Actualmente se cunosc în jur de 42 de titluri/ cărți manuscrise realizate în scriptoriul mănăstirii Dobrușa, care activa înainte de 1812, însă doar 15 dintre ele au fost identificate cu loc de depozitare în colecții de patrimoniu. Manuscrisele, marea lor majoritate, au fost scrise între anii 1790-1812, însă activitatea scriptoriului mănăstirii a continuat pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Un număr considerabil de cărturari de la mănăstirea Dobrușa au transcris și au difuzat cărți scrise în limba vechilor cazanii pentru necesitățile obștii monahale din Basarabia.

O analiză a predicilor rostite de Antim Ivireanul la începutul secolului al XVIII-lea, aplicată deopotrivă formelor lingvistice, pune în evidenţă şi o greu de egalat capacitate de utilizare a textului sacru şi de interpretare a literei acestuia pentru comunicarea eficientă cu credincioşii. O comunicare în care citatul religios/limbajul religios era aproape didactic explicitat pentru a mări capacitatea de înţelegere de către ascultători a spiritului cărţii sfinte. Circulația predicilor mitropolitului Antim Ivireanul în Basarabia a fost răspândită, cel puțin, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cu începutul acestui veac, tradiția predicii românești a perpetuat in Basarabia prin copierea și multiplicarea operei Sfântului Antim Ivireanul de către monahii cărturari de la Dobrușa.

Conf. dr. Maria Danilov

Contact Form Powered By : XYZScripts.com