Header image

Un preot din Australia: Prezența Bisericii pe social media ajută la crearea legăturilor dintre oameni

Într-un interviu acordat publicației Neos Kosmos, preotul ortodox George Frangos de la parohia greacă din Altona North, Australia, a spus că nu vede prezența Bisericii pe social media ca un mijloc de promovare, ci mai degrabă ca unul de creare a legăturilor dintre oameni.

Părintele George administrează conturile de Facebook și Instagram ale parohiei prin care spune că ajunge mai ușor la tineri, dar de asemenea poate implica în activitatea Bisericii mult mai multe persoane decât participanții la slujbe:

„Scopul utilizării social media este nu doar acela de a informa ce se întâmplă la biserică, ci de a aduce biserica pe dispozitivele lor”, spune părintele.

Publicația Neos Kosmos îl prezintă pe Pr. George Frangos ca fiind o persoană sociabilă care nu se ferește să facă din când în când un selfie cu credincioșii, fie la serviciile religioase, la sfințiri, sau la activitățile sociale, dar este cunoscut în special pentru cadrele vesele făcute cu mirii după oficierea cununiilor religioase.

„În timp ce mijloacele de comunicare au evoluat, ținta Bisericii a rămas întotdeauna aceeași”, a adăugat preotul, explicând faptul că prin crearea acestei punți cu ajutorul tehnologiei moderne speră să continue lucrarea cea bună a înaintașilor săi.

Întrebat fiind ce opinie are Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din Australia de activitatea sa pe rețelele sociale, părintele George Frangos a precizat că Biserica în general sprijină prezența în mediul online a membrilor ei pentru că îi înțelege utilitatea.

Totodată, el a explicat că preoții trebuie să aibă în activitatea lor pe rețelele sociale măsură, atenție și discernământ întrucât odată lansat în mediul virtual mesajul se răspândește foarte repede și rămâne acolo.

Media digitală și pastorația Ortodoxă

Interesul Bisericii în general pentru misiunea ei în mediul virtual este manifestat și la nivel interortodox. În perioada 18 – 21 iunie 2018 la Academia Ortodoxă din Creta, în Kolymbari s-a desfășurat Conferința internațională privind media digitală şi pastoraţia ortodoxă.

Evenimentul a reunit specialiști din întreaga lume ortodoxă precum Arhimandritul Zacharias Zacharou, Arhimandritul Efrem Vatopedinul, Pr. Barnabas Powell, Prof. Jeal-Claude Larchet, Hank Hanegraaf supranumit „Omul care dă răspuns din Biblie” (Bible Answer Man), protopsaltul Theodoros Vasilikos.

În cadrul conferinței organizate de portalul ortodox Pemptousia a fost anunțată înființarea Asociației Internaționale pentru Media Digitală și Pastorație Ortodoxă.

Sursa: www.basilica.ro

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com