Header image

Un preot îi ajută pe puşcăriaşii săraci să-şi cumpere libertatea

9:05, luni, 11 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

Un preot ortodox în vârstă de 83 de ani şi-a dedicat viaţa unui ţel mai puţin obişnuit: acela de a “cumpăra” libertatea pentru deţinuţi.

Gervasios Raptopoulos a căutat şi a reuşit să profite de o portiţă din sistemul legal grecesc ce permite persoanelor încarcerate pentru delicte minore să fie eliberate, dacă plătesc o amendă. Regula se aplică însă numai persoanelor care au fost condamnate pentru maxim cinci ani şi suma necesară eliberării este echivalentul a 5 euro pe zi.

Persoanele care intră în această categorie sunt cei condamnaţi pentru fraude neînsemnate, loviri, posesie de arme sau infracţiuni minore ce ţin de posesia de droguri.

Chiar dacă pare simplu, sistemul este făcut astfel încât doar cei bogaţi îşi pot permite să-şi cumpere libertatea. Cu toate acestea, părintele Raptopoulos a ajutat peste 15.000 de oameni să-şi găsească libertatea, în peste 40 de ani. Banii i-a strâns din donaţiile credincioşilor, dar criza prelungită din Grecia a făcut ca oamenii să fie din ce în ce mai puţin nedarnici. “Dacă înainte ne dădeau 100 de euro, acum ne dau 50. Dar nu ne opreşte asta pe noi”, a spus Părintele, citat de NBC News.

Că orice ban este binevenit o demonstrează tot părintele. Chiar şi o sumă insignifiantă, pentru mulţi, poate însemna salvarea cuiva.

Odată, cineva ne-a dat 8,5 euro, exact suma necesară pentru ca un deţinut să se elibereze“, a spus el.

Ce înseamnă munca Părintelui Gervasios? Răspunde Costas Kapandis, fost guvernator al două închisori greceşti, Komotini şi Diavata: “Îi trimiteam documentele în legătură cu deţinuţii care ar putea fi eliberaţi cu bani şi motivul condamnării lor. N-a refuzat nici măcar o cerere”.

Thomas Kotopoulis, de 66 de ani, arată cum Părintele a intervenit pentru salvarea lui atunci când totul părea pierdut.

Trebuia să plătesc o amendă. Poliţia venea în fiecare zi la mine acasă şi spunea că dacă nu plătesc, ajung la puşcărie. În ultima zi de plată a venit Părintele Gervasios şi m-a salvat. E ca şi cum ar fi venit din Rai”

sursa http://activenews.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com