Header image

Valeriu Gafencu: Şi noi, tinere, ca să fie bine, trebuie să fim tari, să nu ne supunem fieştecăruia care vine cu amăgeli să ne sape la rădăcină

16:55, miercuri, 20 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Colţ ţărănesc[1]

„Şi noi, tinere, ca să fie bine, trebuie să fim tari, să nu ne supunem fieştecăruia care vine cu amăgeli să ne sape la rădăcină”

de Valeriu Gafencu, Cls. a VI-a

 Pe frumoasa vale a Ciulucului se întinde pitorescul sat Stejaru, sat mare, sat vechiu, românesc, înconjurat de jur împrejur de podgorii şi păduri, sat care-ţi aduce aminte de vremurile de bejenie, când floarea haiducilor se ascundea în desişul Codrului, chinuită de robie.

La fântâna din marginea satului, un moşneag înălbit de ani se odihneşte pe o buturugă.

  • Bună ziua, moşulică!
  • Mânţămăsc, neatale, da’ncotro?
  • La măsurat oile peste deal, la odaie. Da mata?
  • Ia mă’ndrept spre spital că tare mă sgâlţâie frigurile!
  • Apui mergi sănătos şi să ne vedem cu ghine.

x-saint-valery-gafencu-197x300Cu capul plecat, sprijinindu’se în toiag, moşneagul îşi urmă drumul până la răscruce. De aici o urmă încet către infirmeria satului. În coridor moşneagul se trezi faţă’n faţă cu o mulţime de bolnavi necăjiţi. Numai arar liniştea era întreruptă de câte-un: Of, Doamne!

– Da ce oftezi aşa di greu, măi frăţioare? întrebă moşneagul pe un tânăr cu înfăţişarea istovită.

– Apoi dă, moşule, ia o dat nişte friguri peste mine şi mă usucă de-au să-mi rămâie numai ciolanele!

–  Şi’apoi ce, numaidecât trebuie să oftezi?

Da, moşule, parcă dacă-L mai pomenesc pe Dumnezeu, tot mă simt mai uşurat.

– Apoi bună-i şi boala asta, că măcar îţi mai aduce aminte de Cel de Sus, că altfel lumea l-ar uita cu totul. Şi ştii cine-i de vină?

– Da cine o mai fi?

– Ţi-aş spune eu dar tari mă tem că n’ai să m’a’nţelegi.

– Da di ci să nu te’nţeleg?… Spune!

Apoi uite tinere, tot noi suntem cei vinovaţi. Tăte rălele ne vin tot de la noi.

Că vezi, noi am început a ne lepăda de munca pe care ne-o lăsat-o moştenire scumpă bunicii şi străbunicii noştri – cum spune şi domnul Învăţător – lăsăm pământul paragină şi bruma de roadă ce-o agonisim o dăm străinului pentru băutura cea spurcată, pentru sulemenele şi pentru podoabe zadarnice iar noi ne mulţumim numai cu popuşoiul cel mucegăit. Şi mai este încă una, că tot ce-i al nostru din moşi strămoşi am început a lăsa şi am primit tot ce-i străin.Nu-i ruşine ca tocmai noi, care suntem aşezaţi aici la marginea Codrilor Orheiului, care zice prin cărţi c’a fost mare şi întins odată, nu-i ruşine oare să ne lăsăm noi de jocurile noastre frumoase şi de portul nostru şi să primim altele pe bani scumpi, care ne strică sufletul?

Şi pe urmă oare mai suntem noi răzeşi ai lui Ştefan Vodă, dacă în loc să ne ducem duminica la biserică, ne ducem la crâşmă?Şi câte mai ies de aici! Şi boli, şi răutăţi, şi cheltuială pe degeaba iar ghietu părintele Năstasă slujeşte aproape plângând pentru vreo doi trei moşnegi. Numai cu v’o doi ani mai înainte se cântau şi pe la noi – cum zâce că se cântă şi’n alte părţi – cântece bătrâneşti rămase de la Ştefan cel Sfânt, când o trecut pe aici să bată pe Tătari. Da amu auzi numai nişte cântece neruşinate adusă de p’in mahalalele târgurilor. Şi-i mai mare ruşinea că şi fetele noastre au ajuns să se boiască şi să-şi schimonosească faţa ca târgoveţele.

Şi noi, tinere, ca să fie bine, trebuie să fim tari, să nu ne supunem fieştecăruia care vine cu amăgeli să ne sape la rădăcină, să n’ascultăm de toţi cei care vreau să ne înşele credinţa cu tot felul de minciuni. Ei nu vreau alta decât perirea noastră.

Şi mai trebuie, măi băiete, să ne-ntoarcem la credinţa străbunicilor noştri, să vedem iar biserica plină de credincioşi, să muncim necontenit. Ni trebuie adică multă credinţă şi multă muncă. Prin credinţă şi muncă vom birui răul!

articol publicat in Nr. 31 al Revistei Atitudini

[1] Din Periodicul Crenguţa, Revista societăţii de lectură „B. P. Hajdău”, Bălţi, ianuarie-martie, Nr.2, 1938.

tineri-romani

Contact Form Powered By : XYZScripts.com