Header image

Viaţa Sfântei Mucenițe Hristina (Cristina)

23:26, luni, 5 august, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

În cetatea Tirului era un bărbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stăpânirea ighemoniei. El avea o fiică, fecioară tânără, care din anii tinereţii sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul său, şi şi-a pus sufletul său pentru El, răbdând cu bărbăţie multe munci cumplite. Când s-a născut aceasta, părinţii i-au pus numele Hristina şi aceasta nu după înţelegerea păgânească, ci după purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci singur numele acela mai înainte arăta oarecare proorocie – că această fecioară, venind în vârstă, avea să fie creştină, roabă, mireasă şi muceniţă a lui Hristos. Şi venind ea la vârsta de unsprezece ani, şi-a arătat frumuseţea feţei ei foarte minu­nată, căci nu era între fecioare vreuna, care să fie asemenea ei la frumuseţe. Deci, vrând tatăl ei ca să o păzească de vederea omeneas­că, i-a rânduit petrecerea ei în palatul cel mai înalt; apoi dându-i slujnice bune şi ducându-i zeii săi cei de aur şi de argint, i-a poruncit să se închine lor şi în toate zilele să le aducă tămâie.

Iar mulţi din cei de bun neam şi bogaţi, auzind de frumuseţea acestei fecioare, doreau s-o ia spre însoţire fiilor lor şi rugau pentru aceasta pe tatăl ei. Dar Urban le răspundea: „Nu o voi da nimănui spre nuntă pe fiica mea, ci o voi dărui zeilor mei, pentru că mult au iubit-o pe ea zeii cei milostivi şi fecioara va petrece pentru dânşii, slujindu-le totdeauna”.

Iar fecioara Hristina, crescând cu anii şi înţelegerea, a început a veni la cunoştinţa adevărului, Dumnezeu luminându-i şi înţelepţindu-i mintea cu darul Său; pentru că, privind prin fereastră la cer şi la luminătorii cei cereşti, cunoştea pe Ziditorul, şi cugetând la nesimţirea şi deşertăciunea idolilor celor fără de suflet, nu voia să le aducă tămâie şi nici să li se închine; ci, privind în sus spre răsărit, suspina şi plângea, grăind în sine: „Până când inimile omeneşti vor petrece prea întunecate şi până când cugetul lor cel neînţelegător va fi înnegurat şi nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi l-a împodobit cu o podoabă nevăzută ca aceasta?”

Astfel socotind în sine, a început a se închina adevăratului Dumnezeu, Cel ce petrece în cer şi se ruga Lui cu lacrimi, ca să i se facă cunoscut, pentru a-L cunoaşte desăvârşit pe Acela, de a Cărui dragoste i se aprinsese inima. Şi petrecând multe zile în rugăciuni şi în postire, s-a învrednicit cercetării celei din mila lui Dumnezeu; pentru că i s-a arătat îngerul Domnului şi a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, numind-o mireasă a lui Hristos; apoi a înţelepţit-o pe ea desăvârşit în cunoştinţa lui Dumnezeu şi i-a spus despre nevoinţa ei cea pătimitoare, că va fi muncită de trei chinuitori, pentru Unul Dumnezeu în Treime. Deci, a întărit-o spre nevoinţă, dându-i pâine curată să mănânce, căci era flămândă de postire.

Iar după acea îngerească arătare, fecioara se veselea cu duhul şi se bucura în Dumnezeu, Mântuitorul său, mulţumindu-i că a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfântului înger. De atunci a început mai cu căldură a-şi întinde către Domnul rugăciunile sale şi a se îndulci de dragostea Lui. Şi umplându-se de râvnă, a început a sfărâma idolii cei de aur şi de argint, zdrobindu-i în bucăţi câte unul şi aruncându-i jos de pe fereastră în uliţa poporului. Deci a doua zi, cei ce treceau şi-au adunat lor aurul şi argintul cel sfărâmat.

Iar într-una din zile, ighemonul Urban, vrând să cerceteze pe fiica sa şi să se închine zeilor săi, s-a suit în palatul cel de sus. Dar, nevăzându-şi idolii, a întrebat pe Hristina: „Unde sunt zeii?” Iar ea tăcea. Deci chemând slujnicele, le-a întrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a făcut fiica sa zeilor. Şi umplându-se el de mânie, a început a bate pe fecioară peste obraz, zicându-i: „Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?” Iar ea nu voia să-i răspundă. După aceea, sfânta deschizându-şi gura, a mărturisit pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuţi din aur şi argint, i-a numit diavoli şi idoli fără simţire, spunându-i cum i-a sfărâmat cu mâinile sale.

Atunci Urban, umplându-se de mai multă mânie, a tăiat cu sabia pe toate slugile, iar pe fiică a început s-o muncească cu felurite munci. Mai întâi a bătut-o fără cruţare cu vergi şi bice, apoi a legat-o şi a aruncat-o în temniţă. Iar maica ei înştiinţându-se de acest lucru, a alergat la dânsa, plângând şi tânguindu-se, şi o îndemna să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la zeii părinteşti. Dar muceniţa lui Hristos nu numai nu voia să audă cuvintele maicii sale, ci şi de dânsa se lepăda, zicând: „Să nu mă numeşti pe mine fiica ta. Nu ştii oare că am numele lui Hristos, de Care nume nimeni din neamul vostru nu s-a învrednicit? Eu acum nu sunt din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele şi cu lucrul; pentru că m-am lipit de Hristos, împăratul cel ceresc şi Aceluia îi sunt roabă şi fiică; şi El îmi este tată şi maică şi stăpân”. Deci maică-sa plângând mult şi nesporind nimic, s-a dus mâhnită.

Apoi, trecând noaptea şi sosind ziua, Urban fiind pornit de diavol spre cruzime şi uitând dragostea cea firească către fiica sa, a şezut la judecată, vrând să muncească pe Sfânta Hristina, nu ca pe o fiică a sa, ci ca pe o străină şi făcătoare de mare răutate. Şi fiind scoasă sfânta din temniţă la judecată, multe femei văzând-o pe ea, ziceau: „Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajută-i ei, căci la Tine a scăpat!” Deci Hristina, mieluşeaua lui Hristos, stătea înaintea lui Urban, nu ca înaintea tatălui ei, ci ca înaintea unui muncitor şi a unei fiare mâncătoare de trupuri.

Iar vicleanul tată a început a o momi pe dânsa, zicându-i: „Mi-e milă de tine, fiica mea, şi mă rog ţie, apropie-te de zeii noştri cei mari şi să le aduci jertfă cu mine, ca să te miluiască şi să-ţi ierte păcatul tău, pe care l-ai făcut. Iar de nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui şi nu te vei mai numi fiica mea”. Sfânta a răspuns: „Mare bucurie îmi vei face, de nu mă vei numi fiica ta; pentru că tu eşti slugă a satanei, iar eu sunt roabă a lui Hristos şi acum nu sunt fiică a ta, pentru că am ca tată pe Ziditorul meu”. Iar Urban, aprinzându-se de mare mânie, a poruncit să o spânzure pe fecioară goală la muncire şi cu fiare ascuţite să-i strujească şi să-i zdrobească curatul ei trup cel fecioresc. Deci atât i-au strujit trupul ei, încât i se vedeau oasele goale.

Şi după ce au dezlegat-o de la muncire, a văzut zăcând pe pământ carnea sa, care zdrobindu-se, căzuse de la dânsa; şi, adunân­d-o, a aruncat-o în obrazul tatălui său, zicându-i: „Mănâncă carnea fiicei tale!” Iar el, mâniindu-se mai mult, a întins pe sfânta pe o roată de fier şi, aprinzând foc sub dânsa, a poruncit să toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, întorcând-o pe foc cu roata, fecioara se frigea ca un peşte sau ca nişte carne de mâncare şi nu era cu putinţă firii omeneşti şi mai ales celei femeieşti, să fie vie într-o muncă ca aceea; dar Dumnezeu îi ţinea viaţa roabei Sale şi o întărea pe dânsa, spre mărirea numelui Său cel Sfânt şi spre ruşinarea păgânilor.

Iar Sfânta Hristina, fiind astfel muncită, slăvea pe Dumnezeu şi se ruga către El; iar sfinţii îngeri stăteau nevăzuţi înaintea ei, uşurându-i durerile. Apoi, fără de veste, ieşind o văpaie mare de foc, cu porunca lui Dumnezeu, s-a repezit la acei păgâni, care stăteau împrejur, şi a ars ca la o mie din ei. Iar Urban, ne ştiind ce să-i mai facă ei, a poruncit să o arunce în temniţă, unde sfânta rugându-se, i s-a arătat îngerul Domnului şi a tămăduit-o de răni, făcând-o sănă­toasă peste tot trupul. Apoi i-a dat ei şi hrana pe care i-o adusese şi astfel s-a întărit muceniţa şi lăuda pe Dumnezeu.

După aceasta, tatăl ei a poruncit s-o arunce în mare; iar slujitorii, luând pe roaba lui Hristos, au pus-o în corabie şi au dus-o departe de mal, unde, legându-i o piatră mare de grumaz, au aruncat-o în adânc. Iar îngerul Domnului luând-o pe ea, i-a dezlegat piatra de la grumaz, şi sfânta, sprijinindu-se de mâinile celui fără de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Şi i-a fost ei marea aceea scăldătoare a Sfântului Botez, pe care o dorea, şi un nor luminos a umbrit-o pe ea şi s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei, adică numele Preasfintei Treimi, după rânduiala Sfântului Botez.

Apoi a văzut pe Domnul arătându-i-se şi zicându-i cuvinte aducătoare de bucurie. Deci, ieşind la uscat, s-a arătat înaintea feţei tatălui său şi l-a înspăimântat, pentru că păgânul se mira şi se înspăimânta, văzând pe sfânta fecioară ieşind vie din mare. Şi văzând el atâtea minuni, nu cunoştea puterile lui Dumnezeu, ci socotea că aceea este vrajă. Deci a poruncit s-o arunce iarăşi în temniţă, vrând ca a doua zi s-o taie pe dânsa. Dar în acea noapte, el însuşi fiind tăiat de coasa morţii, a murit în veci. Iar sfânta a rămas vie în temniţă, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu.

După pieirea neaşteptată a lui Urban, a venit în locul lui un alt ighemon, cu numele Dion, căruia i s-a spus despre Hristina, care şedea în temniţă. Iar el scoţând-o pe dânsa şi punând-o înaintea judecăţii sale, mai întâi se ispitea să înşele pe muceniţă cu îmbunări şi s-o depărteze de Dumnezeu. Apoi, văzând-o nestrămutată în sfânta credinţă, a muncit-o mult, bătând-o, strujind-o cu unghii de fier şi arzând-o cu foc; căci încingând foarte o tigaie de fier, a poruncit să întindă pe sfânta goală şi să o întoarcă, turnând peste ea untdelemn şi smoală fiartă, şi silind-o să se închine idolului Apolon. Dar muceniţa petrecea statornică ca un diamant tare în mărturisirea preasfântului nume al lui Iisus Hristos, iar pe idolul Apolon l-a sfărâmat cu rugăciunea. Şi când idolul a căzut şi s-a prefăcut în bucăţi, atunci a căzut la pământ şi ighemonul Dion şi a rămas mort, căci diavolul care locuia în idol, sfărâmându-i-se capiştea, a răpit sufletul slujitorului său celui osârdnic şi l-a făcut să vieţuiască în iad împreună cu el. Iar pe sfânta muceniţă iarăşi a primit-o temniţa şi legăturile.

Iar pătimirea fecioarei lui Hristos nu era fără de roade, căci poporul, văzând nişte minuni ca acelea, slăvea pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos, şi au crezut în El ca la trei mii de suflete. Şi mulţi veneau la sfânta, care a fost ţinută în temniţă multă vreme, şi se învăţau de la dânsa, până ce a venit în cetatea Tirului alt ighemon, cu numele Iulian. Acela, scoţând asemenea pe sfânta la judecată, i-a dat felurite munci. Mai întâi a aprins un cuptor mare, în care, arzând trei zile focul, a aruncat pe muceniţă şi apoi l-a închis. Şi a petrecut Sfânta fecioară Hristina în cuptorul acela cinci zile, nearsă de foc, precum de demult tinerii cei din Babilon şi, şezând ca într-o cămară, cânta, slăvind pe Dumnezeu; căci îngerii Domnului erau cu dânsa, înrourând şi răcorind cuptorul.

Iar după acele cinci zile, deschizându-se cuptorul, s-a aflat sfânta vie şi întreagă, neatinsă de foc câtuşi de puţin şi se proslăvea Dumnezeul creştinilor, iar păgânătatea se ruşina, căci ighemonul acela, orbindu-se de răutatea diavolească, nu cunoştea puterile lui Dumnezeu, ci numea vrajă o minune mare ca aceea. Deci, silindu-se să biruiască pe cea nebiruită, a chemat vrăjitorii şi fermecătorii, care ştiau să farmece toate jivinele şi le-a poruncit să adune cu farmecele lor mulţime de şerpi, vipere şi scorpii şi să le dea drumul împotriva muceniţei, ca s-o omoare cu muşcăturile lor otrăvitoare. Şi slobozite fiind acelea asupra sfintei, nici una dintr-însele n-au vătămat-o, deşi se târau şi se încolăceau pe lângă trupul ei. Iar fermecătorul cel mare stătea aproape şi întărâta cu şoptirile şi meşteşugirile sale pe acele târâtoare, ca să muşte pe fecioară. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au întors, repezindu-se spre acel vrăjitor şi îndată l-au omorât cu muşcăturile lor. Iar sfânta a zis către jivinele târâtoare: „Vouă, şerpilor, viperelor şi scorpiilor, vă poruncesc cu numele lui Iisus Hristos, să vă duceţi fiecare la locul vostru, nevătămând pe nimeni”. Atunci îndată s-au risipit, ducându-se fiecare la locul său.

Iar după un ceas, Sfânta Hristina s-a milostivit spre cel omorât şi, rugându-se Domnului, l-a înviat şi l-a făcut creştin. Şi nu numai acela, ci şi mulţi, văzând nişte minuni ca acelea preaslăvite, au crezut în Domnul. Iar ighemonul mâniindu-se, a poruncit să taie fecioreştii sâni ai sfintei. Deci, tăiaţi fiind, curgea din rănile ei lapte în loc de sânge. După aceea, i-a tăiat şi limba care slăvea pe Hristos Dumnezeu. Iar muceniţa, chiar şi după tăierea limbii, vorbea limpede. Deci, apucând limba cea tăiată, a aruncat-o în faţa ighemonului şi, lovindu-l în ochi, i-a zis: „Păgâne, mănâncă mădularele mele!” Şi a orbit ighemonul din lovitura aceea, iar sfânta binecuvânta pe Dumnezeu foarte, iar pe idoli şi slujitorii lor îi ocăra. Deci ighemonul, nesuferind să audă mai mult acele ocări şi mâniindu-se şi pentru orbirea ochilor săi, a poruncit s-o dea la moarte. Şi fiind împunsă de ostaşi cu fiare ascuţite, fecioara cea fără de prihană şi Marea Muceniţă a lui Hristos Hristina şi-a dat cinstitul şi sfântul ei suflet în mâinile Domnului său.

Întru ea a arătat cu minuni puterea Sa cea mare, încât trei cumpliţi muncitori n-au putut să biruiască pe această fecioară singură. Iar un oarecare om din neamul ei, crezând în Hristos, a luat pătimitorul ei trup şi l-a îngropat cu cinste. Acestea s-au făcut, împărăţind atunci peste romani şi peste elini păgânul Sevir, iar întru noi stăpânind întotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com