Header image

Viaţa Sfântului Apostol Ioan Teologul

21:01, marți, 21 mai, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care în ebraică, înseamnă „Domnul a dăruit har”. Aşezată pe malul vestic al Tiberiadei, Betsaida Galileii, sau „casa pescarilor”, cum i se spune în evreieşte, era un sătuc sărăcăcios, ai cărui locuitori, iudei şi străini, se îndeletniceau cu pescuitul. De aici, peştele afumat sau uscat era vândut în toată ţara. Numită de profetul Isaia „Galieea neamurilor”, această provincie palestiniană era locuită de greci, fenicieni, canaanei, sirieni, care se alăturaseră iudeilor. Cu toate că iudeii din jurul Ierusalimului dispreţuiau provincia Galileii, din cauza popoarelor păgâne care se aşezaseră acolo şi a sărăciei în care locuiau, Hristos a poposit îndelung pe acele meleaguri, de acolo alegându-şi ucenicii, acolo învăţând mulţimile şi săvârşind multe din faptele Sale minunate.

Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, a fost căsătorit cu Salomeea, fiica lui Agheu, care era fratele arhiereului Zaharia[1] şi fii ai lui Varahie. Cu Salomeea, Iosif a avut patru fii: Iacov, Simon, Iuda[2] şi Iosie[3] şi trei fiice: Ester, Maria şi Salomeea, care va deveni soţia lui Zevedeu şi mama Apostolilor Iacov şi Ioan.
Sfântul Ioan fost unul dintre primii ucenici ai lui Iisus. El L-a descoperit pe Iisus prin Ioan Botezătorul (In. 1, 35-39). Născut fiind
în Palestina ca fiu al lui Zevedeu şi frate al Apostolului Iacov, cunoaşte bine locurile, persoanele şi evenimentele care privesc viaţa Lui Iisus; de aceea, vorbeşte ca un martor ocular.
Tradiţia a recunoscut în el pe „ucenicul pe care-l iubea Iisus”. El face mereu parte din grupul restrâns pe care Iisus îl ia cu Sine în anumite momente deosebite: îl găsim alături de Petru şi Iacov la Capernaum, când Iisus o vindecă pe soacra lui Petru (Mc. 1, 29); în casa lui Iair, a cărui fiică este înviată din morţi de Iisus (Mc. 9, 2); la schimbarea la faţă (Mc. 9, 2); pe Muntele Măslinilor, când aflat în faţa măreţiei Templului, Iisus vorbeşte despre sfârşitul oraşului şi al lumii (Mc. 13, 3) şi, în Grădina Ghetsimani, când Iisus se roagă înainte de Pătimirea Sa (Mc. 14, 33).
Cu puţin  timp înainte de Paşti, Iisus trimite doi ucenici să pregătească sala pentru cină: pe Petru şi pe Ioan (Lc. 22, 8). Poate că această poziţie importantă a lui Ioan în grupul celor doisprezece explică iniţiativa luată într-una din zile de mama sa: ea i-a cerut Lui Hristos ca cei doi fii ai săi, Iacov şi Ioan, să stea de-a dreapta şi de-a stânga Sa în Împărăţie (Mt. 20, 20-21). După Înviere, îi găsim pe fiii lui Zevedeu, alături de alţi câţiva ucenici, la pescuit. La intervenţia Celui Înviat, are loc pescuirea minunată: Ioan va fi cel care-L va recunoaşte primul pe Domnul şi Îl va arăta lui Petru (In. 21, 1-13).
Conform Tradiţiei, Ioan este „ucenicul iubit” care îşi pune capul pe pieptul Învăţătorului în timpul Cinei de Taină (In. 13, 21), stă la picioarele crucii împreună cu Mama lui Iisus (In. 19, 25) şi este martor al Mormântului gol şi al prezenţei Celui Înviat (In. 20, 2; 21,
7). Ioan o ia pe Mama lui Iisus în casa sa. Dincolo de această trăsătură anecdotică, dar şi emoţionantă, pare să fie vorba despre destinul comunităţii ioanice şi prin ea, de întreaga Biserică: relaţia cu Mama atestă fidelitatea faţă de Fiul şi constituie una dintre referinţele sale fondatoare. Astfel, a IV-a Evanghelie acordă Mariei, Mama lui Iisus, locul care i se cuvine în inima Bisericii[4].
După Rusalii, a activat mai întâi în sânul Bisericii din Ierusalim, unde a ocupat un loc de frunte, şi apoi în mijlocul evreilor elenişti (în Samaria şi Antiohia). Tradiţia ne spune că el s-a mutat la Efes, probabil în anul 42, şi, mai apoi, definitiv în anul 69. În timpul şederii sale la Efes, Sfântul Ioan a format o şcoală (comunitate) care mai apoi i-a continuat învăţăturile.
 Tertulian (160-223) aminteşte că Ioan a suferit la Roma, sub împăratul Domiţian, chinul de a fi pus într-un cazan cu ulei fierbinte, dar a scăpat teafăr, după care a fost exilat în Insula Patmos unde a scris Apocalipsa. Sub împăratul Nerva (96-98), Apostolul Ioan a revenit la Efes. Aici îşi scrie Evanghelia în limba greacă şi moare după anul 100, în timpul împăratului Traian. Stilul unitar al Evangheliei scrise de Ioan, ca şi folosirea unor simboluri şi expresii caracteristice, fac ca lectura ei să fie fascinantă, deşi pătrunderea sensurilor este dificilă.
În secolul al VI-lea, împăratul Justinian a poruncit să se construiască la Efes o măreaţă bazilică-cetate peste mormântul său, din care se păstrează şi astăzi ruine impunătoare.
În anul 1088, Sfântul Hristodul de Patmos ridică Mânăstirea Sfântul Ioan Teologul pe insula Patmos, primind de la împăratul bizantin Alexie Comnenul (1056-1118) întreaga insulă în dar pentru administrarea mânăstirii. Tot pe insula Patmos se păstrează peştera Revelaţiei (Apocalipsei), peste care, conform tradiţiei, Sfântul Hristodul a ridicat în anul 1088, capela Sfintei Ana. În secolul al XVII-lea, Grigorie, episcopul Caesariei a ridicat actuala mănăstire. În peştera Apocalipsei se poate vedea până astăzi o cruce despre care se spune că a fost săpată în piatră de însuşi Apostolul Ioan, un pat săpat în stâncă pe care Apostolul se odihnea şi o scobitură în peretele stâncii de unde se spune că Sfântul Ioan a auzit vocea care i-a poruncit să scrie Apocalipsa.
Iconografia bizantină îl reprezintă adeseori pe Sfântul Ioan Teologul foarte bătrân şi în profundă contemplaţie, parcă invitând la tăcere. „Ioan este la originea spiritualităţii noastre celei mai înalte. Ca şi el, cei „tăcuţi” cunosc acel misterios dialog al inimilor, invocă prezenţa lui Ioan şi inima lor se înflăcărează” (Patriarhul Atenagora).

[1] Tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.
[2] Unul din cei Doisprezece care se numea şi Iuda Tadeu; de la el ne-a rămas o Epistolă sobornicească.
[3] Sau Iosif, care mai este numit şi Barsaba sau Iust; este amintit în Fapte. 1, 23. A făcut parte din cei 70 de Apostoli, mai apoi a devenit episcop în Eleuteropolis şi a primit cununa martirică.
[4] YVES-MARIE BLANCHARD, Sfântul Ioan, Edit. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2006, p. 99.

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com