Header image

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul

7:03, sâmbătă, 10 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Sfântul Mucenic Iacob era din ţara perşilor din cetatea ce se chema Elani, născut din părinţi creştini şi crescut cu bună credinţă. Acesta şi-a luat de soţie o femeie creştină şi vieţuia în multă bogăţie şi cinste pentru că era iubit de împăratul perşilor, anume Isdegherd. Şi a fost rânduit de dânsul mai mare în palatele împărăteşti. Dar i s-a întâmplat să se înşele cu facerile de bine cele multe şi cu cinstirile împărăteşti şi a cădea din credinţă, încât a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor împreună cu împăratul.

    Auzind despre aceasta maică să şi femeia lui, au făcut o scrisoare către dânsul şi i-au trimis-o degrabă, în care scria aşa: „O, ticălosule! Pentru ce ai lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească? Căci făcând după plăcerea împăratului acestuia vremelnic, ai pierdut viaţa cea fără de moarte. Şi slujind împăratului acestuia stricăcios, te-ai lepădat de Cel nestricăcios. Ai schimbat adevărul pe minciună, lăsând credinţa în Hristos şi ai primit înşelăciunea diavolească.

    Supunându-te împăratului celui muritor, ai trecut cu vederea pe Judecătorul viilor şi al morţilor. Pentru dragostea omenească, te-ai făcut nevrednic dragostei lui Dumnezeu şi ai căzut din nădejdea cea bună. Plângem şi ne tânguim pentru tine, căci fiind fiu al luminii, acum te-ai făcut fiul întunericului şi al gheenei. Şi să ştii că dacă nu te vei întoarce către Dumnezeu, apoi nu ai parte cu noi; pentru că nu voim a te mai vedea, fiind închinător de idoli. Iar când îi va ajunge mânia lui Dumnezeu pe împărat şi pe ai lui, împreună cu dânşii te va ajunge şi pe tine. Atunci vei plânge cu amar, văzându-te chinuit în focul gheenei. Drept aceea, te rugăm cu lacrimi, întoarce-te către Hristos şi te sârguieşte a scăpa de urgia lui Dumnezeu care o să vină asupra voastră”.

    Acest fel de scrisoare a fost dată lui Iacob de la maica şi de la soţia sa, fiind el atunci cu împăratul afară din cetate. Iar el luîndu-o şi citind-o, s-a umilit grăindu-şi în sine: „De vreme ce maica şi soţia mea se înstrăinează de mine, deci ce-mi va fi veacul ce va să fie, când va veni Dumnezeu să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui?”

    Citind iarăşi scrisoarea cu sârguinţă, a plâns foarte şi se tânguia pentru păcatul său. Apoi şi-a zis în sine: „Ştiu ce voi face, ca să nu piară până în sfârşit sufletul meu. Voi petrece bătând neîncetat în uşa milostivirii lui Dumnezeu, până când îmi va deschide; căci ştiu că-mi va deschide, pentru că este Îndurat şi Milostiv şi nu voieşte moartea păcătosului, ci primeşte cu bucurie pe cei ce se pocăiesc”.

    Astfel plângând el şi acestea către sine zicând, l-au văzut nişte pagini şi l-au cunoscut că este creştin. Apoi mergând, au spus împăratului. Iar împăratul, chemându-l îndată la sine, i-a zis: „Spune-ne nouă adevărul, nazarinean eşti?” Iar Iacob răspunse: „Este adevărat, sunt nazarinean!” Apoi împăratul a zis: „Dar eşti fermecător?” Iacob a răspuns: „Nu sunt fermecător, ci creştin”. Împăratul a zis: „Ticălosule şi nemulţumitorule, oare n-ai primit daruri şi cinste de la mine şi de la tatăl meu?” Iacob a răspuns: „Unde este acum tatăl tău? Iată că trupul lui cel muritor se strică în pământ, iar sufletul lui este aruncat în iad”.

    Auzind acestea împăratul, s-a mâniat foarte tare şi a zis către dânsul: „Astfel de mulţumire dai dragostei mele cu care te-ai îndulcit până acum şi mie te împotriveşti, iar pe tatăl meu îl grăieşti de rău? Să ştii dar că eşti vinovat de moarte. Dar nu te voi pierde cu sabia, ca să nu mori îndată. Ci, muncindu-te cu felurite chinuri multă vreme, la crudă moarte te voi da”.

    Sfântul Iacob a răspuns: „Ceea ce te lauzi să faci, o! împărate, aceea fă-o mai degrabă, căci să ştii că nu mă sperie cuvintele tale, care sunt asemenea vântului ce bate în piatră. Nici îngrozirea ta nu mă înspăimântă, pentru că nu mă tem de moarte, ştiind că această moarte vremelnică nu este moarte, ci somn. Căci ca din somn se vor scula din morminte toţi oamenii la înfricoşata venire a Hristosului meu”. Iar împăratul a zis: „Să nu te înşele nazarinenii care numesc moartea somn şi învaţă a nu se teme de dânsa, de care însă se tem şi împăraţii. Sfântul a răspuns: „Moartea drepţilor întru odihnă va fi, iar vouă necredincioşilor şi păcătoşilor începere a chinului celui veşnic”.

    Atunci, chemând împăratul pe sfetnicii şi pe prietenii săi, s-a sfătuit cu dânşii cu ce chinuri să-l piardă pe Iacob. După această a dat astfel de hotărâre asupra sfântului ca să fie spre înfricoşarea şi a altor perşi necredincioşi, dintre care s-a despărţit Iacob cu credinţa, ca fiecare mădular al său să primească deosebită chinuire, prin tăiere. Şi luând chinuitorii pe Sfântul după porunca împăratului, îl duceau la locul cel de chin pentru ca să taie toate mădularele lui, unul câte unul. În urma lui mergeau mulţi din cei cunoscuţi, din boieri şi din ostaşi şi din cetate popor fără de număr, ca să vadă pătimirea şi sfârşitul lui. Iar el, ajungând la locul orânduit a rugat pe chinuitori să-i dea puţină vreme să se roage. Şi, ridicând ochii spre cer, s-a rugat, zicând:

    „Doamne Dumnezeul meu ascultă-mă pe mine robul Tău şi căutând din înălţimea cea sfântă a Ta, dă-mi tărie şi putere în ceasul acesta pentru ca să rabd durerile acestea şi să-mi răsplătesc cu sângele meu greşeala, căci mă lepădasem de Tine făcătorul şi Stăpânul meu. Acum îmi pare rău de aceasta şi mă întorc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc Preasfânt numele Tău şi-mi pun sufletul meu pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre răbdare, ca să vadă vrăjmaşii Tăi şi să se ruşineze, căci Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat”.

    Astfel rugându-se Sfântul, s-au apropiat chinuitorii şi, dezbrăcându-l, i-au întins mâinile şi picioarele şi i-au zis: „Ce vei face acum Iacobe, căci acum nu poţi avea nici o scăpare pentru că aşa este poruncă ca trupul tău să se taie în bucăţi şi chiar degetele mâinilor şi picioarelor şi tot trupul tău de la grumaz până la glezne; iar mai pe urmă şi capul îl vom tăia. Deci socoteşte ce-ţi este mai de folos: a te pleca voii împărăteşti şi a fi viu, întreg şi sănătos? Sau a muri în aceste chinuri grele?”

    Asemenea, şi unii din prietenii lui plângeau pentru el, zicând: „Pentru ce îţi pierzi sufletul tău în deşert, cruţă-te şi nu-ţi pierde frumoasele tinereţi; fă voia împăratului şi închină-te zeilor lui, ca să fii viu, iar Dumnezeului tău îi vei sluji în taină, precum vei vrea”.

    Iar Sfântul, deschizând gura, a zis: „Nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi pentru voi şi pentru fiii voştri. Pentru că eu merg întru odihna cea veşnică, iar voi vă veţi duce să pieriţi în veşnicele chinuri. Căci zdrobindu-mi voi mădularele, îmi veţi mijloci veşnica răsplătire negrăită în ceruri, iar vouă mai multă muncă în iad, ca să vă ardeţi în veac, împreună cu dracii cărora vă închinaţi”.

    Atunci, unii din ispravnicii împărăteşti au început a bate pe chinuitori, zicând: „Ce staţi, uitându-vă la dânsul? Începeţi a face ceea ce vi s-a poruncit”. Şi îndată unul, luând mâna cea dreaptă a Sfântului, i-a tăiat degetul cel mare, iar fericitul privind la cer a zis: „Ajutorul meu şi nădejdea mea, Doamne Dumnezeul cel mare întru tărie, Care cu degetul Tău cel dumnezeiesc izgoneşti dracii, primeşte acest deget care s-a tăiat pentru Tine din îndemnarea drăcească, ca o ramură din copaci şi fii mie milostiv pentru că şi din vie se taie mlădiţele ca să înverzească viţa, ca mai mare să crească şi mai mult rod să aducă”.

    Ispravnicului împărătesc, fiindu-i milă de dânsul, a zis: „Cruţă-te, Iacobe, ascultă porunca împăratului, căci iată tuturor ne pare rău de tine; închină-te zeilor ca să fii viu. Iar pentru degetul ce ţi s-a tăiat, nu te întrista; căci sunt doctori, care te vor tămădui, dar nu voiesc mai mult a-ţi pierde sănătatea şi frumuseţea tinereţilor tale!”

    Iar fericitul a zis către dânsul: „Au nu vezi viţa de vie, când i se taie mlădiţele la vremea sa? Căci când începe a se încălzi pământul de soare, lângă fiecare tăietură odrăsleşte. Deci, dacă viţa se taie pentru ca la vremea viitoare să crească odrasla şi să aducă rod, cu atât mai mult omul cel credincios, fiind răsădit în via Dumnezeului Celui Preaînalt şi unit cu viaţa cea adevărată, cu Fiul lui Dumnezeu, Care a zis: Eu sunt viţa iar voi mlădiţele. Fiind tăiat acum cu moartea cea vremelnică, va învia întreg în veacul viitor, înverzind cu odrasla slavei nestricăcioase şi aducând rodul răsplătirii celei veşnice”.

    Grăind acestea Sfântul, s-a apropiat şi i-a tăiat şi al doilea deget. Iar Sfântul Iacob, răbdând, a zis: „Primeşte, Doamne, şi a doua ramură din livada Ta, pe care a zidit-o dreapta Ta”. Iar faţa Sfântului era luminată şi plină de bucurie, ca şi cum s-ar fi îndulcit de veselie. Şi tăindu-i şi al treilea deget, el a zis: „De trei ispite care sunt în lume izbăvindu-mă, binecuvântez pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh şi cu cei trei tineri mântuiţi din foc, mă voi mărturisi Ţie, Doamne şi cu cetele mucenicilor voi lăuda numele Tău, Hristoase”.

    Apoi i-au tăiat şi al patrulea deget. Iar el a zis: „Cel ce primeşti laudă de la patru vieţuitori, primeşte pătimirea degetului al patrulea, tăiat pentru mărturisirea Preasfântului Tău nume”. Tăindu-i şi al cincilea deget, a zis: „S-a săvârşit veselia mea, ca la nunta celor cinci fecioare înţelepte”. Chinuitorii vrând să-i taie şi degetele de la mâna stânga, au început a zice către dânsul: „Cruţă-ţi măcar acum sufletul tău, Iacobe, şi nu te pierde, ci fă voia împăratului că să fii întreg. Oare nu-ţi este mai bine a fi viu şi întreg, decât a pătimi aceste chinuri şi a muri? Iar pentru pierderea unei mâini nu te mâhni, căci mulţi oameni sunt în lume numai cu o mână şi se îndestulează cu multe bogăţii şi cu cinste şi se îndulcesc de tot binele pe pământ”.

    Iar Sfântul a zis: „Păstorii, când tund oile, tunzând partea din dreapta, oare lasă pe cea din stânga netunsă? Eu sunt oaie a turmei lui Hristos, care m-am dat în mâinile voastre pentru Domnul meu, ca să-mi tundeţi mădularele mele ca pe o lină; acum având mâna cea dreaptă tunsă, o voi cruţa pe cea stângă? Nu voi cruţa nici unul din mădularele mele; ci mă voi dezbrăca de trupul meu stricăcios, pentru ca să mă îmbrac într-unul nestricăcios”.

    Şi privind către cer, a zis: „Mic şi prost sunt în faţa Ta, Doamne, Care, fiind Dumnezeu mare, Te-ai micşorat pe Tine, îmbrăcându-Te în chipul nostru şi ai răbdat pentru noi răstignire şi junghiere. Nu pot, Stăpâne, a urma patimilor Tale. Însă mă dau pentru Tine spre zdrobire şi spre moarte, pentru ca în vremea Învierii să mă ridici viu şi întreg”.

    Zicând acestea, s-a apropiat gealatul (chinuitorul) şi i-a tăiat degetul cel mare al mâinii stângi. Iar el a zis: „Mulţumesc Ţie, prea lăudate Doamne, că m-ai învrednicit pe mine a-ţi aduce al şaselea deget, Cel ce în ziua şi în ceasul al şaselea Ţi-ai întins pe cruce Preacuratele Tale mâini”. Şi i-au tăiat şi al şaptelea deget. Iar el a zis: „Precum cu buzele împreună cu David de şapte ori în zi Te-am lăudat, Doamne, pentru judecăţile dreptăţii Tale, aşa astăzi cu şapte degete care sunt tăiate pentru Tine, preamăresc mila Ta, arătată asupra mea”.

    Atunci i-au tăiat şi al optulea deget, iar Sfântul a zis: „Tu Însuţi, Doamne, ai primit în a opta zi tăiere împrejur după lege, iar eu rabd tăiere a opt degete, pentru ca, despărţindu-mă de oamenii cei fărădelege şi necuraţi, să mă unesc cu Tine, Mântuitorul Meu; ieşind din trup să văd Preasfânta Ta faţă, pe care aşa doreşte sufletul meu să o vadă precum doreşte cerbul izvoarele apelor”.

    Tăindu-i-se şi al nouălea deget, Sfântul a zis: „Într-al nouălea ceas pe cruce Ţi-ai dat Duhul Tău, în mâinile Părintelui, Hristoase al meu; iar eu întru durerea acestui al nouălea deget tăiat, îţi aduc mulţumire, că m-ai învrednicit a fi întins spre tăierea mădularelor mele, pentru preasfânt numele Tău”.

    Atunci i-au tăiat şi al zecelea deget, iar el lăudând pe Domnul, a zis: „În psaltire cu zece strune voi cânta Ţie, Dumnezeule şi îţi mulţumesc Ţie, Care m-ai învrednicit a răbda tăierea degetelor de la amândouă mâinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe două table”.

    Atunci unii din boierii împărăteşti, care stăteau de faţă, fiind prieteni Sfântului, plângând cu amar, au început a zice către dânsul: „O! preaiubitul nostru prieten, te rugăm ascultă-ne pe noi, fă voia împăratului, ca să nu mori în grele chinuri. Şi să nu ai mâhnire pentru degetele tale, căci sunt doctori iscusiţi, care pot să te vindece, numai cruţă-te, ca să nu te lipseşti de această lume dulce; pentru că ai multă avere şi poţi să fii întru mare odihnă. Că de-ai fi fost sărac, ai fi putut zice: ce nădejde îmi este mie şi ce folos am de viaţa mea, nemaiputând de acum a lucra cu mâinile şi a mă hrăni? Dar tu eşti bogat şi ai aur destul şi numai singur de vei voi, poţi să trăieşti cât se poate de bine în dulceţile acestei lumi şi să te înveseleşti împreună cu soţia şi cu maica ta şi cu iubiţii tăi prieteni. Pentru ce voieşti să-ţi pierzi sufletul în deşert, spune nouă măcar un cuvânt, prin care să te pleci voii împăratului şi îndată vei fi slobod de munci”.

    Iar fericitul, privind spre dânşii, a zis: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, şi nimeni, punând mâna pe plug, căutând înapoi, este îndreptat întru împărăţia lui Dumnezeu. Căci Domnul meu a zis: Cine iubeşte pe tată sau pe mamă, pe femeie, sau pe copii, mai mult decât pe Mine, nu-Mi este Mie vrednic; cel ce nu-şi ia crucea sa şi să vină după Mine, nu este vrednic de Mine. Deci nu voi asculta sfatul vostru, pentru că nefolositoare îmi sunt cuvintele voastre; ci mai mult vă rog, să nu mă cruţaţi pe mine. Ci precum vă este vouă poruncit pentru mine, aşa faceţi”.

    Atunci mâniindu-se gealatul, s-a apropiat şi i-a tăiat degetul cel mare al piciorului drept. Iar Sfântul Iacov a zis: „Slavă Ţie, Hristoase, Căruia nu numai mâinile, ci şi picioarele au fost străpunse, şi sângele Ţi-a curs. Învredniceşte-mă, ca piciorul drept care a pătimit tăierea degetului dintii să stea cu cei mai de pe urmă de-a dreapta Ta”.

    Şi i-au tăiat al doilea deget al aceluiaşi picior. Iar el a zis: „Îndoitu-s-a spre mine stăpânirea şi mila Ta Doamne, în această zi, în care pătimind tăierea şi acestui deget al doilea, voi veni către Tine, Dumnezeul meu Cel tare şi viu, care mă izbăveşti pe mine de moartea veşnică”.

    Şi i-a tăiat şi al treilea deget şi l-a aruncat dinaintea lui, iar fericitul căutând spre dânsul a zâmbit şi a zis: „Mergi în numele Treimii şi tu al treilea deget către soţii tăi, ca şi grăuntele de grâu care cade în pământ, şi murind pentru Hristos, Cel ce a înviat a treia zi, mult rod de cinste vei avea împreună cu prietenii tăi în ziua învierii celei de obşte”.

    I-a tăiat şi al patrulea deget şi a zis fericitul: „Pentru ce eşti mâhnit sufletul meu şi pentru ce te tulburi? Nădăjduieşte către Dumnezeu, Care te mântuieşte cu puterea crucii celei în patru cornuri, că mă voi mărturisi Celui ce m-a zidit pe mine din patru stihii”.

    Şi i-a tăiat lui şi al cincilea deget, iar Sfântul a zis: „Acum voi începe a grăi către Tine, Doamne, Cel ce ai răbdat pe cruce cinci răni mai mari, preamărind ajutorul Tău, pentru că mă faci vrednic părţii credincioşilor robilor Tăi, celor ce au pătimit pentru Tine, cei care au înmulţit cei cinci talanţi”.

    Apropiindu-se gealatul de piciorul lui cel sting, i-a tăiat degetul cel mic şi a zis Sfântul Iacob: „Îmbărbătează-te, micule deget al şaselea, prin Dumnezeul cel mare, Cel ce mă întăreşte pe mine cu milă, care în a şasea zi te-a făcut pe tine cel mic cu cele mari şi, deopotrivă, cel mic ca şi cel mare va învia. Şi de vreme ce nici un fir de păr din cap nu piere, cu atât mai mult tu, deget mic, nu te vei despărţi de soţii tăi cei mai mari, ci deopotrivă cu dânşii te vei preamări, precum şi deopotrivă pătimeşti”.

    Şi i-a tăiat şi al şaptelea deget. Iar Sfântul a zis: „Risipiţi casa această veche sub care se ascundea şarpele cel cu şapte capete, pentru că mie mi se găteşte de Ziditorul – Cel ce în a şaptea zi S-a odihnit de lucrurile Sale -, altă casă nerisipită, nefăcută de mână, veşnică în cer”.

    Apoi i-a tăiat şi al optulea deget, iar Sfântul a zis: „Cel ce a mântuit opt suflete din apă în corabia lui Noe, mă va mântui şi pe mine, cel căruia îmi vărsaţi sângele cu apa. Căci tăindu-mi-se şi acest deget al optulea, precum nicovala, fiind bătută cu ciocanul nu simte lovitura, ci mai mult se întăreşte, aşa nici eu nu bag seamă de durerea mădularelor ce mi se taie; pentru că Însuşi Făcătorul doctorul cel mai bun, mă întăreşte pe mine şi-mi uşurează durerile şi mă va pune cu totul întreg în a opta zi, după zilele săptămânii vieţii acesteia, în viaţa cea viitoare preafericită şi veşnică”.

    Şi i-a tăiat şi al nouălea deget. Iar Sfântul a zis: „Întăreşte-mă în răbdare, Dumnezeule adevărat, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu, Cel ce ai întărit cu darul Tău cele nouă cete îngereşti, cu care mă învredniceşti a sta înaintea Ta, pe mine care pătimesc tăierea acestor nouă degete ale picioarelor”.

    Atunci i-au tăiat şi al zecelea deget, iar el, lăudând pe Domnul, a zis: „Iată că-Ţi aduc Ţie jertfă, Iisuse Hristoase, Cel ce eşti desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit, douăzeci de degete ale mele”. Şi iarăşi a zis: „Judecă mie, Dumnezeule, şi alege judecata mea de la neamul necuvios; că iată, necredincioşii n-au cruţat făptura Ta, ci ca nişte lupi nemilostivi au tăiat mădularele mele”.

    Şi stătea acolo mulţime multă de popor, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, privind la acea privelişte şi mirându-se de răbdarea Sfântului.

    Apoi pătimitorul lui Hristos, căutând asupra prigonitorilor, a zis: „Ce staţi fără de lucru? Tăiaţi copacul ale cărui ramuri le-aţi tăiat!” Şi apropiindu-se chinuitorul, i-a tăiat piciorul cel drept, iar Sfântul a zis: „Acum aduc în dar Împăratului ceresc starea mea înaintea Lui, pe care iubindu-L, pătimesc acestea, ca piciorul meu acesta tăiat să stea drept întru Împărăţia Lui, alcătuit la încheietura să întru dreptate”.

    I-a tăiat apoi şi piciorul stâng, iar Sfântul, căutând la cer, a zis: „Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta. Tu eşti Dumnezeul Care faci minuni! Fă cu mine semn spre bine şi mă izbăveşte de starea cea de-a stânga”.

    După aceasta i-a tăiat mâna cea dreaptă, iar el a strigat, zicând: „Mila Ta, Doamne, în veci o voi lăuda; în neam şi în neam voi vesti adevărul Tău, că împlineşti asupra mea cuvântul Tău, care zice: De te sminteşte pe ţine mâna ta cea dreaptă, tai-o pe ea şi o aruncă de la tine”.

    Şi i-a tăiat lui şi mâna cea stângă, iar el a zis: „Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad, care se ţin de lucrurile cele nedrepte ale stângii; ci noi cei vii, care, lepădând stânga, bine Te cuvântam, Doamne, de acum şi până-n veac”.

    Apoi i-a tăiat umărul cel drept, iar el a zis: „Laudă suflete al meu pe Domnul, lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cînta-voi Domnului până ce voi fi! Căci Cel ce şi-a pus pe umărul Său oaia cea pierdută, şi-a pus-o pe ea de-a dreapta Sa şi îşi va aduce aminte şi de acest umăr al meu drept şi ca pe cel pierdut îl va afla şi, asemenea, de-a dreapta Să îl va pune”.

    Şi i-a tăiat lui şi umărul stâng. Iar Sfântul a zis: „Vrăjmaşii m-au înconjurat, ci ajutorul meu şi lauda mea este mie Domnul spre mântuire, a Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui. Acela nu mă va lăsa pe mine, care pătimesc tăierea acestui umăr sting, ca să mă abat spre stânga către stăpâniile întunericului”.

    Deci, a început a-i tăia pulpele până la genunchi, iar Sfântul, pătimind durere, a strigat: „Doamne, Dumnezeul meu, Care nu în puterea bărbatului binevoieşti; ci binevoieşti întru cei ce se tem de Tine şi întru cei ce nădăjduiesc spre milă Ta, ajută-mi mie robului Tău, căci m-au cuprins pe mine durerile morţii”. Iar chinuitorii au zis către dânsul: „Dar nu ţi-am spus ţie că grele chinuri şi cumplite dureri te vor cuprinde? Dar tu nu ne-ai crezut pe noi”.

    Iar viteazul pătimitor a răspuns: „Au nu ştiţi pentru ce mă doare? Pentru ca să se arate că sunt trup, căci până acum, Dumnezeu întărindu-mă, nu am ţinut seama de chinuri, ca şi cum aş fi fost fără trup; iar acum, durându-mă după fire, mă arăt că sunt cu trup, dar mă voi îmbrăca pe mine în trup nou, pe care nu vor putea să-l taie sau să-l zdrobească niciodată uneltele voastre cele de chinuri”.

    Aşa s-au ostenit chinuitorii, tăind mădularele lui de dimineaţă până în al nouălea ceas, şi în toată vremea aceea ieşea bună mireasmă ca dintr-un chiparos din trupul lui cel tăiat. Apoi încetând chinuitorii a-l mai tăia, ostaşul lui Hristos, biruind cu durerile sale pe diavolul, striga către Dumnezeu, zicând:

    „Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Atotţiitorule, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, Cel ce eşti lăudat de heruvimi şi slăvit de serafimi şi preamărit de toate cetele cereşti, precum şi de toată suflarea, caută spre mine, Dumnezeule al viilor şi al morţilor, şi mă auzi pe mine care sunt abia viu. Căci iată că îmi sunt tăiate toate mădularele şi zace trupul meu o parte mort şi altă parte încă puţin viu. Şi nu am picioare cu care să stau înaintea Ta, Doamne; nu am mâini pe care să le ridic spre rugăciune către Tine, Stăpâne. Nu am genunchi pe care, căzând, să mă închin Ţie, Ziditorului meu; mâinile, picioarele, umerii şi pulpele mele îmi sunt tăiate, iar eu sunt aruncat înaintea ta, Atotvăzătorule ca o casă căzută şi ca un copac fără de ramuri. Rogu-Te dar pe Tine, iubitorule de oameni, nu mă lăsa până în sfârşit, ci scoate din temniţă sufletul meu”.

    Aşa rugându-se el, unul din cei ce stăteau înainte, luând cuţitul, i-a tăiat sfinţitul cap. Şi astfel săvârşindu-şi nevoinţa pătimirii, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, cel zdrobit şi aruncat, a zăcut pe pământ până în noapte. Apoi după ce s-a înnoptat au adunat credincioşii mădularele lui şi le-au îngropat cu cinste, toate împreună, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în veci. Amin.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com