Header image

Viaţa Sfântului Mucenic Eupsihie

15:26, luni, 22 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Sfântul Mucenic Eupsihie a fost născut şi crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patricieni; şi a petrecut fară prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciune cea creştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeie după legea nunţii, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul. Şi încă până a nu se sfârşi ospăţul nunţii, a arătat marea râvnă şi dragoste pe care o avea pentru Hristos Dumnezeul său. Pentru că era în cetatea aceea o capişte a unui idol necurat, care se numea „Tihis”, adică noroc. Şi capiştea aceea era vestită, pentru că împăratul Iulian în toate zilele îşi aducea acolo necuratele sale jertfe, când mergea în Cezareea.

Iar când se săvârşea nunta lui Eupsihie, s-a întâmplat atunci de era şi praznicul necuratului idol. Şi văzând Sfântul Eupsihie pe elini, care atunci erau mulţi în Cezareea, că mergeau să aducă jertfe în capiştea lor, s-a aprins cu râvna pentru Domnul. Şi luând cu sine mulţime de creştini, s-au dus şi au sfărâmat idolii şi capiştea idolească au dărâmat-o până în temelie. Şi îndată elinii aceia au înştiinţat pe împăratul Iulian. Iar Sfântul Evpsihie, ştiind pătimirile cele ce erau să-i vină lui pentru aceea, a împărţit săracilor averea în vremea aceea şi s-a pregătit dinainte spre muceniceasca nevoinţă, petrecând în post şi în rugăciuni.

Iar împăratul Iulian, când a auzit de dărâmarea capiştei zeilor săi care se făcuse în Cezareea Capadochiei, s-a umplut de mare supărare, mâniindu-se nu numai asupra lui Eupsihie, ci şi asupra întregii cetăţi. Apoi îndată a poruncit ca pe toţi cetăţenii cei cinstiţi să-i prindă, şi pe unii cu moarte să-i pedepsească, iar pealţiiîn surghiun să-i trimită şi averile lor să le jefuiască; ba încă şi de latoate bisericile Cezareei să se ia averile, iar pe clerici a poruncit să-i înscrie la serviciul militar şi să-i ducă cu sila în cete. Apoi a luat cinstitul nume al cetăţii Cezareea, cu care se cinstise pe vremea împărăţiei lui Claudiu cetatea aceea şi a poruncit să i se dea numele cel mai dinainte, adică Maza, căci aşa se numea mai înainte. Şi a numărat-o pe aceea printre sate, ştergând-o din numărul cetăţilor celor cinstite, şi a pus dajdie mare asupra credincioşilor creştini locuitori acolo; iar capiştea cea dărâmată, cu multă grabă a poruncit creştinilor să o zidească iarăşi. Pentru că se făgăduia cu jurământ, că nu va înceta de a face rău cetăţii, nici va lăsa pe galileeni – că aşa numea el pe creştini – să poarte pe grumaji capetele lor, dacă nu vor ridica iarăşi capiştea cea risipită a zeilor elineşti. Şi s-ar fi apropiat să săvârşească acel lucru, dacă nu ar fi ajuns grabnica pieire pe împăratul cel urât de Dumnezeu.

Iar pe Sfântul Eupsihie, a poruncit să-1 muncească şi să-1 silească spre jertfa idolească ca pe cel dintâi pricinuitor al risipirii aceleia. Deci sfântul fiind ţinut în legături, îl scoteau adesea la întrebare şi îl munceau, apoi îl sileau la slujirea idolească; pentru că i-ar fi iertat îndrăzneala, că risipise capiştea, numai dacă s-ar fi închinat idolilor. însă ostaşul lui Hristos nu s-a supus nicidecum, ci stătea cu bărbăţie în mărturisirea numelui lui Hristos. Atunci l-au spânzurat pe un lemn de muncire şi l-au strujit cu piepteni de fier, până la cele dinăuntru, însă se întărea de îngerul ce i se arătase în munci. Apoi, după multe şi grele munci, i-au tăiat capul cu sabia şi s-a văzut o minune, că în loc de sânge a curs din răni lapte şi apă. Deci luând credincioşii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste.

Iar cetatea se chinuia de mânia tiranului, mai ales când acesta a trecut prin ţara Capadochiei asupra perşilor şi se apropia de Ceza­reea, lăudându-se că va risipi cetatea până în sfârşit. Şi a ieşit în întâmpinarea lui Sfântul Vasile cel Mare, dându-i cinste ca unui împărat şi aducându-i spre binecuvântare trei pâini de orz, cu care se hrănea şi el însuşi. Dar împăratul a poruncit ostaşilor săi, să ia acele pâini, iar Sfântului Vasile să-i dea o sarcină de fân, zicându-i în batjocură: „Tu ne-ai dat orz, hrană dobitocească, deci tu primeşte de la noi fân”. Sfântul Vasile a răspuns: „Noi, o, împărate, ţi-am adus de acelea cu care ne hrănim, iar tu ne-ai dat hrană dobito­cească. Cu adevărat ne batjocoreşti, deoarece cu puterea ta nu poţi să prefaci acel fân în pâine şi în hrana firii omeneşti”.

Atunci, mâniindu-se Iulian, a zis către sfântul: „Să ştii că într-adevăr te voi hrăni cu acel fân, când mă voi întoarce din Persia pe aici. Pentru că voi răsturna şi voi risipi această cetate până la temelie; cu plugul voi ara locul acesta, ca mai bine grâu să rodească decât oameni. Pentru că nu s-a tăinuit lucrul acela, că poporul ascultând de sfatul tău, a îndrăznit a strica chipul şi capiştea Fortunii, adică «a Norocului»”.

Zicând împăratul aceasta cu mânie, s-a dus în calea sa şi a pierit acolo degrabă, fiind ucis de Marele Sfânt Mucenic Mercurie precum se scrie de aceasta în viaţa Sfântului Vasile cel Mare. Iar după uciderea lui Iulian, poporul din Cezareea a zidit o biserică foarte frumoasă deasupra mormântului Sfântului Mucenic Eupsihie şi au izvorât izvoare de tămăduiri din sfintele lui moaşte, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit în veci. Amin.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com