Viaţa Sfântului Mucenic Iacob, ruda Domnului

Sfântul Iacov a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinereţele sale, iubind viaţa aspră, niciodată n-a mâncat bucate sau untdelemn, ci numai pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. În baie n-a intrat şi toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor.

Apoi a păzit curăţia fecioriei sale fără de prihană, până la sfârşit. Pentru că el se numea fratele Domnului, iată ce se scrie: „Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintâi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Aceşti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda şi Iosi. Mai avea şi trei fiice: Estir, Maria şi Solomeea, care era femeia lui Zevedeu şi mama apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintâi, Iosif trăia cu multă înţelepciune, crescându-şi copiii săi în frica Domnului şi întru învăţătura poruncilor Legii. Şi lui Iosif, ca unui bătrân înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire. Iosif ţinea loc de tată Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de mulţi care nu ştiau taina întrupării Fiului lui Dumnezeu şi care era socotit că bărbat al pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirându-se, ziceau: „Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui Iacob, Simon, Iuda şi Iosi? Şi surorile lui nu sunt toate trei la noi?”. Deci, Mântuitorul nostru este socotit că unchi al apostolului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif şi frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a vieţuit. Pentru aceea şi Iacov s-a numit fratele Domnului după trup. Iar când s-a întrupat Hristos Domnul şi Preacurată Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, a fugit cu dânsul în Egipt, atunci şi Iacob a fugit cu dânşii, călătorind împreună cu Maica Domnului şi cu Sfântul Iosif, tatăl lui.

     Ajungând dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la vârsta desăvârşita şi învăţând pe popoare Împărăţia lui Dumnezeu, dovedind că El este adevăratul Mesia, Sfântul Iacov a crezut în El şi, ascultând dumnezeieştile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, începând a duce o viaţă mai aspră. Acum avea şi dânsul de la Domnul său împrumutul dragostei, care a fost dovedită prin faptul că după patima cea de bunăvoie şi învierea Domnului, S-a arătat întâi lui Iacov, iubitul Său frate, apoi celorlalţi Apostoli. De acest lucru pomeneşte Pavel, zicând: „Iar după aceea s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toţi a fost numit Sfântul Iacov drept, căci toţi vedeau viaţa lui cea bună şi plăcută lui Dumnezeu, fiind numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli. Apoi însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, aşezându-l episcop, l-a învăţat sfinţita lucrare. Acestui întâi arhiereu şi păstor i s-a încredinţat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a alcătuit mai întâi şi a scris Liturghia, fiind povăţuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputinţa omenească au scurtat-o.

     Sfântul Iacob, păscând turma lui Hristos în Ierusalim, pe mulţi evrei şi elini i-a întors la Domnul prin învăţătura sa şi i-a povăţuit la calea cea dreaptă. Apoi a scris soborniceasca epistolă către cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, pline de învăţătură insuflată de Dumnezeu şi foarte folositoare, cu care se laudă toată Biserica lui Hristos, îndemnându-se la credinţă şi la fapte. Iar pentru viaţa sa cea îmbunătăţită, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toţi, nu numai de la credincioşi, ci şi de la necredincioşi, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârşeau slujbe, pe Sfântul Iacov adeseori nu-l opreau să intre acolo şi să se roage. Pentru că vedeau viaţa lui cea curată şi neprihănită, de aceea i-au mai dat un nume nou Obli sau Ofli, adică îngrădire sau, întărire oamenilor, sau decât toţi mai drept îl numeau pe el.

     Drept aceea, sfântul intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci şi noaptea şi, căzând cu faţa la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea. El era iubit de tot poporul pentru sfinţenia sa, încât mulţi iudei dintre cei mai bătrâni au crezut învăţătura lui şi toţi cu plăcere îl ascultau şi se adunau la dânsul, unii ca să asculte cuvintele lui, iar alţii dorind să se atingă de marginea hainelor lui. În acea vreme era arhiereu Anan. Văzând fariseii şi cărturarii că tot poporul ascultă învăţătura lui Iacov şi că mulţi se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfântului şi gândeau rău despre dânsul, vrând ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos şi dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă.

     Sosind praznicul Paştelui, când poporul din toate cetăţile şi laturile s-au adunat în Ierusalim – iar Fest, care a izbăvit pe Pavel din mâinile iudeilor şi l-a trimis la Roma, murise şi încă nu venise de la Roma alt stăpânitor în locul lui – atunci cărturarii şi fariseii au înconjurat pe Sfântul Iacov în biserică, zicându-i: „Rugămu-ne ţie, dreptule, ca în ziua aceasta de praznic, în care s-a adunat de pretutindeni mulţime de popor, să faci o învăţătură către toţi, întorcându-i pe ei de la credinţa în Iisus, prin care s-au înşelat mulţi, numindu-L pe Dânsul Fiul lui Dumnezeu şi să-i înveţi pe ei să nu se rătăcească, căci noi toţi te cinstim pe tine şi cu tot poporul te ascultăm şi mărturisim pentru tine cum că tu iubeşti adevărul şi nu cauţi în faţă; deci, să sfătuieşti pe popor, ca să nu se înşele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ţie, ridică-te pe aripa cea înaltă a bisericii, ca toţi să te poată vedea şi auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părţile”.

     Acestea zicându-le, au suit pe Iacob pe aripa bisericii, iar ei au strigat către dânsul cu mare glas: „Prea dreptule bărbat, noi toţi suntem datori a te asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înţelegi tu învăţătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui”. Iar sfântul cu glas mare a zis: „Ce mă întrebaţi pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat şi a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum şade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte şi iarăşi va veni pe norii cerului, ca să judece viii şi morţii”. Aceste cuvinte auzindu-le popoarele, s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacov, care a spus-o pentru Iisus Hristos şi au strigat într-un glas: „Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!”. Iar fariseii şi cărturarii au zis: „Rău am făcut dându-i voie lui Iacov să grăiască pentru Iisus, căci iată, popoarele mai mult s-au tulburat”. Evreii, umplându-se de răutate, l-au aruncat de pe aripa bisericii, pentru înfricoşarea poporului, ca să se teamă şi să nu creadă cuvintele lui Iacob. Apoi au răcnit foarte tare, zicând: „Oh! Oh! dreptul s-a înşelat!”

     Sfântul Iacob, căzând de la înălţime, s-a rănit greu, dar încă era viu, şi, ridicându-se în genunchi, şi-a înălţat mâinile sale şi se ruga, zicând: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”. Iar ei au aruncat cu pietre asupra lui şi îl răniră şi mai mult. Apoi un preot din fiii lui Rahav a strigat: „Încetaţi, ticăloşilor, ce faceţi? Dreptul se roagă pentru voi, iar voi îl ucideţi pe el?” Atunci îndată un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la sfânt şi, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit, încât i-au ieşit creierii. Şi întru această mucenicească pătimire şi-a dat duhul. Iar sfântul său trup a fost îngropat acolo, aproape de biserică. Credincioşii l-au plâns mult pe dânsul, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la şaizeci şi şase de ani ai vieţii sale a pătimit pentru Hristos Domnul, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinste şi slavă, în vecii vecilor. Amin.