Header image

Viaţa Sfântului Prooroc Daniel și a Sfinților trei tineri: Anania, Azaria și Misail

22:52, sâmbătă, 29 decembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , ,

Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de Nabucodonosor, apoi a fost dus de la Ierusalim în Babilon, împreună cu Ioachim, împăratul Iudeii, unde tinereţile lui, cu darul lui Dumnezeu, au fost minunate şi preamărite; iar mai vârtos, cu bună pricepere a vădit pe judecătorii cei nedrepţi şi fără de lege şi a izbăvit de moarte pe nevinovata Susana. Căci în acea vreme evreii, care erau în robie, aveau doi bătrâni pentru judecăţile lor, pe care îi aleseseră să judece pricinile poporului şi se adunau la judecăţi în casa lui Ioachim, bărbat vestit şi bogat în zilele acelea. Ioachim avea femeie cu numele Susana, fata lui Helchie, foarte frumoasă şi temătoare de Dumnezeu; iar părinţii ei, drepţi fiind, au deprins pe fiica lor la fapte bune, după legea lui Moise. Dar bătrânii aceia erau nelegiuiţi, căci în loc să judece drept, făceau nedreptăţi, încât se împlinea asupra lor graiul Stăpânului; „Ieşit-a fărădelege în Babilon, din bătrânii judecători”.

    Aceia, văzând pe Susana în toate zilele intrând în grădina bărbatului său şi ieşind, au poftit la dânsa, apoi şi-au abătut ochii ca să nu caute la cer, nici să-şi aducă aminte de judecăţile cele drepte. Ei nu şi-au spus unul altuia boala lor, pentru că se ruşinau a-şi mărturisi poftele, căutând fiecare dintr-înşii vreme prielnică. Iar odată a zis unul către altul: „Să mergem acasă că este ceasul prânzului”. Ieşind ei, s-au despărţit unul de altul şi întorcându-se au venit la loc. Apoi, întrebându-se unul pe altul de pricină întoarcerii, şi-au mărturisit unul altuia poftă saşi atunci au rânduit vreme când vor putea să o găsească singură ca să-şi împlinească dorinţa. Deci a fost când păzeau ei ziua cea cu bun prilej, de a intrat Susana numai cu două slujnice în grădină, pentru că era arşiţă. Acolo nu era nimeni, numai cei doi bătrâni ascunşi, care o pândeau pe ea.

    Susana a zis slujnicelor: „Aduceţi-mi untdelemn şi săpun, apoi încuiaţi uşile grădinii ca să mă spăl”. Slujnicele au făcut precum le-a zis, au încuiat uşile grădinii şi au ieşit pe cele din dos, ca să aducă cele ce li se poruncise lor, dar n-au văzut pe cei doi bătrâni care erau ascunşi. Însă, după ce au ieşit fetele, s-au sculat amândoi bătrânii şi au fugit după dânsa zicând: „Iată, uşile grădinii sunt încuiate şi nimeni nu ne vede pe noi, deci învoieşte-te cu noi, iar de nu, vom mărturisi asupra ta, că a fost cu tine un tânăr şi pentru aceea ai înlăturat pe fete de la tine”. Iar Susana a suspinat şi a zis: „Greu îmi este de pretutindeni; că de voi face aceasta, moarte îmi este mie, iar de nu o voi face, nu voi scăpa din mâinile voastre. Dar mai bine este a nu face şi a cădea în mâinile voastre, decât a greşi înaintea lui Dumnezeu”. Apoi a strigat cu glas mare Susana, şi bătrânii împotriva ei au strigat şi alergând, unul a deschis uşile grădinii, iar dacă au auzit cei din casă strigătele, au sărit pe uşile cele din dos, ca să vadă ce i s-a întâmplat. Şi dacă au spus bătrânii cuvintele lor, se ruşinară slujnicele ei foarte mult, pentru că niciodată nu au auzit cuvinte ca acelea despre Susana.

    A doua zi, când s-a adunat poporul la bărbatul ei Ioachim, au venit şi bătrânii plini de cugetele lor de fărădelege asupra Susanei, ca să o omoare pe ea şi au zis înaintea poporului: „Trimiteţi la Susana, fata lui Helchie, care este femeia lui Ioachim”. Trimiţând, au venit ea, părinţii ei, fiii ei şi toate rudeniile. Susana era tânără şi frumoasă la chip, iar cei fărădelege au poruncit să se descopere pentru că era acoperită. Plângeau toţi cei ce erau lângă dânsa şi toţi cei ce o ştiau pe ea.

    Deci, sculându-se amândoi bătrânii au pus mâinile pe capul ei, iar ea plângând a căutat la cer, pentru că inima ei nădăjduia spre Domnul. Iar cei doi bătrâni au zis: „Umblând noi amândoi prin grădină, a intrat aceasta cu două slujnice, a închis uşile grădinii şi, dând drumul slujnicelor, a venit la ea un tânăr, care era ascuns şi s-a culcat cu dânsa. Iar noi, fiind în fundul grădinii şi văzând totul, am alergat asupra lor; pe tânăr nu l-am putut prinde, pentru că a fugit mai iute decât noi şi, deschizând uşile grădinii, a sărit afară, iar pe aceasta am întrebat-o cine a fost tânărul acela şi n-a vrut să spună. Iată, aceasta mărturisim”. Adunarea i-a crezut că pe nişte bătrâni ai poporului şi judecători şi a osândit-o pe ea la moarte.

    Susana a strigăt atunci cu glas mare: „Dumnezeule veşnice şi ştiutorule al celor ascunse, Care ştii toate mai înainte de săvârşirea lor; Tu ştii că au mărturisit minciună asupra mea şi iată mor, nefăcând nimic din ceea ce au mărturisit împotriva mea”. Deci a ascultat Domnul glasul ei, căci dusă fiind spre pierzare, a ridicat Dumnezeu cu Duhul Sfânt pe un tânăr, al cărui nume era Daniil, şi a strigat cu glas mare: „Curat sunt eu de sângele acesteia”. Apoi s-a întors tot poporul către dânsul şi a zis: „Ce este cuvântul acesta pe care tu îl grăieşti?” Iar el, stând în mijlocul lor, a zis: „Dar aşa sunteţi de nebuni, fii ai lui Israil, necercetând şi nepricepând adevărul? Aţi osândit pe fata lui Israil, întoarceţi-vă la judecată pentru că aceştia au mărturisit minciună asupra ei”.

    Deci s-a întors tot poporul cu sârguinţa. Şi i-au zis lui bătrânii: „Vino şi şezi în mijlocul nostru şi ne spune, că ţi-a dat ţie Dumnezeu cinstea bătrânilor”. Iar Daniil a zis către dânşii: „Despărţiţi-i pe ei unul de altul şi-i voi întreba eu”. Şi făcând astfel a chemat pe unul din ei şi i-a zis: „Învechitule în zile rele, acum a sosit vremea păcatelor tale pe care le-ai făcut înainte, judecând nedrept, osândind pe cei nevinovaţi, iar pe cei vinovaţi iertându-i, cu toate că a zis Dumnezeu: Pe cel nevinovat şi pe cel drept să nu-l omori. Deci dacă ai văzut-o pe aceasta, spune-mi, sub ce fel de copac ai văzut-o pe ea şi pe tânăr?” Iar el a zis: „Sub un smochin”. Şi a zis Daniil: „Ai minţit; deci pedeapsa va fi asupra capului tău, căci iată îngerul lui Dumnezeu luând poruncă, te va rupe în două”.

    Liberând pe acela, a poruncit să-l aducă pe celălalt şi i-a zis lui: „Sămânţa lui Hanaan şi nu a Iudei, frumuseţea te-a înşelat şi poftă a răzvrătit inima ta. Aşa aţi făcut fetelor lui Israil, iar ele s-au temut a se alătura de voi şi fiica Iudei n-a suferit fărădelegea voastră. Acum spune-mi sub ce fel de copac ai văzut vorbind pe cei doi”. Iar el a zis: „Sub un pin”. Iar Daniil a zis lui: „Ai minţit; deci pedeapsa va fi asupra capului tău, căci aşteaptă îngerul lui Dumnezeu să te taie în două cu sabia şi să vă piardă pe voi”. Apoi a strigat tot poporul şi a binecuvântat pe Dumnezeu, Care mântuieşte pe cei ce nădăjduiesc spre El.

    Deci a pedepsit pe cei doi bătrâni, că i-a vădit pe ei Daniil, fiindcă au mărturisit mai apoi minciuna şi le-a răsplătit precum ei au viclenit vecinului, după legea lui Moisi; deci i-a omorât pe dânşii şi a mântuit în ziua aceea om nevinovat. Iar Helchie şi femeia lui au lăudat pe Dumnezeu, pentru fiica lor Susana, împreună cu Ioachim, bărbatul ei, şi cu toate rudeniile, de vreme ce nu s-a aflat într-însa lucru de ruşine. Iar Daniil, din ziua aceea, s-a făcut mare înaintea poporului, pentru priceperea sa şi pentru darurile lui Dumnezeu care erau într-însul.

    În acea vreme împăratul Nabucodonosor a zis lui Asfanez, cel mai mare peste eunucii săi, ca să aducă la palat pe fiii lui Israel din seminţia împărătească şi din cea domnească, tineri întru care nu este prihană, frumoşi la chip, înţelepţi, ştiind învăţătură şi care cugetă adânc şi sunt puternici – ca să fie în casă înaintea împăratului şi să-i înveţe carte şi limba haldeiască. Apoi le-a rânduit împăratul hrană în fiecare zi, din masa lui şi din vinul lui şi să-i hrănească pe dânşii astfel trei ani, iar după aceea să-i aducă înaintea împăratului.

    Între dânşii se aflau din fiii Iudeii şi Daniil şi alţi copii în număr de trei, asemenea din neamul împărătesc, anume: Anania, Azaria şi Misail. Atunci, cel mai mare peste eunuci le-a spus numele lor: lui Daniil i-a zis Baltazar; lui Anania, Şedrah şi lui Misail, Misah; iar lui Azaria, Avdenago. Dar Daniil a pus în inima sa, împreună cu cei trei prieteni ai săi, ca să nu se spurce din masa împărătească şi din vinul lui şi a rugat Daniil pe eunuc să nu-i spurce. Şi a pus Dumnezeu pe Daniil întru milă şi îndurarea celui mai mare peste eunuci. Apoi, acesta a zis către Daniil: „Mă tem de împăratul meu care a poruncit ca bucatele voastre să fie bune şi băutura voastră la fel, că nu cumva să vadă el feţele voastre mai posomorite decât ale copiilor de o vârstă cu voi, căci veţi osândi capul meu la moarte”.

    Atunci Daniil a zis către Amelsad, cel mai mare peste eunuci, precum şi peste Daniil, Anania, Azaria şi Misail: „Încearcă pe copilaşii tăi până în zece zile şi să ne dai numai din seminţele pământului să mâncăm şi apă să bem. Apoi să se arate înaintea ta feţele noastre şi feţele copilaşilor care mănâncă din masa împăratului şi precum vei vrea aşa să faci cu slugile tale”. Deci i-a ascultat pe dânşii şi i-a încercat până în zece zile şi s-au văzut feţele lor mult mai frumoase decât ale copilaşilor ce mâncau din masa împăratului. Amelsad dând la o parte bucăţele şi vinul le dă numai seminţe şi apă. Şi le-a dat Dumnezeu acestor patru tineri isteţime şi înţelepciune, iar lui Daniil i-a dat darul explicării visurilor. După sfârşitul acestor zile, cel mai mare dintre eunuci i-a dus înaintea lui Nabucodonosor. Împăratul a grăit cu ei şi a aflat înţelepciunea lor, graiul, ştiinţa şi i-a găsit cu zece părţi mai înţelepţi decât toţi descântătorii şi vrăjitorii care erau în toată împărăţia.

    După aceasta Nabucodonosor a avut un vis de care s-a cutremurat. Şi a chemat pe descântători, pe fermecători, pe vrăjitori, pe haldei, ca să tălmăcească visul împăratului. Şi le-a zis împăratul: „Am visat şi s-a înspăimântat duhul meu căci nu înţeleg visul”. Grăit-au haldeii sirieni împăratului: „Împărate, în veci să trăieşti, spune visul nouă, robilor tăi, şi tălmăcirea lui o vom vesti ţie”. Dar împăratul a zis: „Visul s-a depărtat de la mine şi l-am uitat; deci de nu-mi veţi spune visul şi tâlcuirea lui, întru primejdie veţi fi, iar casele voastre se vor jefui”. Şi au răspuns haldeii împăratului: „Nu este om pe pământ care ar putea să cunoască visul împăratului, căci tot împăratul şi domnul nu întreabă una ca asta pe descântători, vrăjitori şi haldei. Ceea ce întreabă împăratul este greu şi numai zeii pot spune împăratului, a cărui locuinţă nu este cu noi”.

    Atunci împăratul a zis cu mânie: „Să se piarză toţi înţelepţii Babilonului”. Deci ieşind poruncă înţelepţii se osândeau. Atunci au căutat pe Daniil şi pe prietenii lui să-i ucidă. Dar Daniil a dat răspuns lui Arioh, cel mai mare peste bucătari, care ieşise să omoare pe înţelepţii împăratului Babilonului: „Boierule al împăratului, pentru ce a ieşit o astfel de poruncă de ruşine de la împărat?” Atunci Arioh a spus lui Daniil pricina. Iar Daniil a intrat la împărat şi l-a rugat să-i dea vreme ca să-i tâlcuiască visul.

    Dobândind Daniil cererea, a intrat în casa sa şi a spus lui Anania, lui Misail şi lui Azaria, prietenii săi. Iar ei au cerut îndurare de la Dumnezeul cerului pentru taina aceasta, ca să nu piară Daniil şi prietenii săi, împreună cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. Atunci lui Daniil i s-a descoperit taina în vis noaptea şi a lăudat el pe Dumnezeu. Şi a venit Daniil la Arioh, care era rânduit de împărat să piardă pe înţelepţii Babilonului şi i-a zis: „Nu pierde pe înţelepţi, ci du-mă pe mine înaintea împăratului şi îi voi tâlcui visul”. Atunci Arioh cu sârguinţă a dus pe Daniil înaintea împăratului şi i-a zis: „Am aflat un bărbat din robii Iudeii, care va spune împăratului tâlcul visului”. Împăratul l-a primit şi i-a spus lui Baltazar, adică lui Daniil: „Poţi să-mi spui visul pe care l-am avut şi tâlcuirea lui?”

    Daniil i-a răspuns: „Taină de care întreabă împăratul nu este a înţelepţilor vrăjitori, nici a descântătorilor Gazarineni, ci este a lui Dumnezeu din cer, Care descoperă tainele şi Care a arătat chiar împăratului Nabucodonosor ce va fi în zilele cele mai de pe urmă. Acela, spre a noastră smerenie milostivindu-se, ne-a descoperit visul tău, căci nu cu înţelepciunea care este în mine l-am aflat, ci prin descoperirea lui Dumnezeu. Deci, iată tâlcuirea, împărate! Visul tău arată ce are să se facă după aceasta şi cine va fi după împărat. Cel ce descoperă tainele ţi-a arătat în ce chip se cuvine această. Tu, împărate, vedeai un chip şi chipul acela era mare, iar vederea lui înaltă, care sta înaintea feţei tale în chip înfricoşat; capul lui era de aur curat, mâinile, pieptul şi braţele erau de argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, picioarele, o parte de fier şi o parte de pământ.

    Apoi s-a rupt o piatră din munte, fără mână şi a lovit chipul peste picioarele de fier şi de pământ şi pe care le-a zdrobit până la sfârşit. Atunci s-au zdrobit deodată cu pământul şi fierul, aramă, aurul şi argintul şi s-au făcut ca praful din arie, apoi le-a luat vântul şi nu s-a mai aflat locul lor; iar piatră care a lovit chipul s-a făcut munte mare şi a umplut tot pământul. Acesta este visul tău, împărate. Iată acum şi tâlcuirea lui: capul cel de aur eşti tu şi împăraţii Babilonului, care au fost mai înainte de tine. În urma ta se va scula altă împărăţie, care va fi mai mică decât a ta, care este argintul, iar cele două mâini şi braţele însemnează popoarele, două, perşii şi mezii, care au să ia împărăţia Babilonului.

    După aceştia va fi împărăţia a treia, care este aramă, căci se va scula cineva de la Apus, îmbrăcat cu aramă şi acela va fi Alexandru Macedoneanul, care va birui tot pământul. Iar împărăţia a patra, va fi tare ca fierul. Precum fierul zdrobeşte şi înmoaie toate (aramă, argintul şi aurul), aşa şi acela va zdrobi şi va supune toate şi împărăţia aceea va fi a românilor. Iar două picioare înseamnă două părţi ale acestei împărăţii, Răsăritul şi Apusul, a elinilor şi a românilor. Iar picioarele şi degetele pe care le-ai văzut, o parte din fier şi o parte din pământ, înseamnă că împărăţia va fi împărţită în multe părţi şi va slăbi ca pământul şi singură de sine va fi sfărâmată. Piatră care s-a tăiat din munte, fără mână, şi a sfărâmat chipul, este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care are să se nască din fecioară curată şi neispitită de nuntă, fără amestecare bărbătească. Acela, după ce va zdrobi toate împărăţiile şi le va vântura pe cele vremelnice, va ridica o împărăţie care în veci nu se va risipi şi împărăţia aceea va fi duhovnicească”.

    Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut în faţa sa şi s-a închinat lui Daniil, zicând: „Daruri şi bune miresme să i se aducă”. Apoi a zis lui Daniil: „Cu adevărat Dumnezeul vostru, acela este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor, care descoperă tainele; căci prin ajutorul Lui ai putut descoperi taina aceasta”. Şi a mărit împăratul pe Daniil, apoi i-a dat daruri mari şi multe şi l-a pus peste toată ţara Babilonului, Domn voievozilor şi peste toţi înţelepţii Babilonului. Iar pe prietenii lui Daniil, Şedrah, Misah şi Avdenago, după cererea sa, cu mare cinste i-a cinstit, punându-i peste supuşii ţării Babilonului.

    În anul al optsprezecelea, Nabucodonosor a făcut chip de aur, având înălţimea de şaizeci de coţi şi lăţimea de şase coţi, pe care l-a pus în câmpul Deir, în ţara Babilonului. Şi a trimis împăratul Nabucodonosor în toate laturile stăpânirii sale, ca să adune pe toţi eparhii şi voievozii, ispravnicii şi povăţuitorii şi tiranii, pe cei din stăpâniri şi pe toţi boierii ţărilor, să vină la dezvelirea chipului pe care l-a făcut. Adunându-se toţi, au şezut înaintea împăratului şi au făcut acolo, în câmp, un cuptor, spre pierderea acelora care vor fi împotriva poruncii împărăteşti. Propovăduitorul striga: „Voi, popoarelor, neamurilor, seminţiilor, limbilor, în orice ceas veţi auzi glasul trâmbitei, al fluierului şi al alăutei, al surlei şi al canonului, al organului, al versurilor şi a tot felul de cântări, închinaţi-vă chipului celui de aur, pe care l-a făcut Nabucodonosor împăratul; iar care nu va cădea să se închine, în acel ceas va fi aruncat în cuptorul în care arde foc continuu”.

    Când au auzit acestea toate popoarele, seminţiile şi limbile au căzut şi s-au închinat chipului făcut de Nabucodonosor împăratul. Atunci s-au apropiat de împărat oarecare bărbaţi haldei şi au pârât împăratului că Anania, Azaria şi Misail nu se închină zeilor săi şi chipului de aur făcut. Atunci împăratul, chemându-i pe cei cu pricina, i-a întrebat dacă sunt adevărate cele spuse despre ei. Iar ei au răspuns: „Dumnezeul nostru Căruia îi slujim este în ceruri, puternic a ne scoate din cuptorul în care arde focul şi a ne izbăvi din mâinile tale, împărate. Iată, dar, cunoscut să-ţi fie, împărate, că nu vom sluji zeilor tăi şi nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai pus”. Nabucodonosor s-a umplut de mânie şi chipul feţei lui s-a schimbat asupra lui Şedrah, Misah şi Abdenago şi a zis: „Să ardeţi cuptorul de şapte ori până când se va arde desăvârşit”. Pe urmă a poruncit unor bărbaţi puternici la, să-i lege şi să-i arunce în cuptorul cel cu foc.

    Deci, fiind ei aruncaţi, a ieşit focul din cuptor şi a ars pe cei ce-i clevetiseră pe dânşii. Iar cei trei bărbaţi drepţi, au căzut ferecaţi în mijlocul cuptorului ce ardea cu foc mare şi umblau prin mijlocul văpăii, lăudând pe Dumnezeu şi binecuvântându-L. Dar n-au încetat cei ce i-au aruncat pe ei în foc, adică slugile împăratului a arde în cuptorul cu iarbă, pucioasă, smoală, câlţi şi viţe. Şi s-a ridicat para cuptorului ca la patruzeci de coţi, încât a înconjurat şi a ars pe toţi cei ce erau împrejurul cuptorului haldeilor. Iar îngerul Domnului s-a pogorât spre cei ce erau cu Azaria în cuptor şi a spulberat para focului din, suflând, ca un duh de rouă, încât nu s-a atins de dânşii focul nicidecum, nici nu i-a mâhnit şi nici nu i-a supărat pe ei.

    Atunci cei trei lăudau pe Dumnezeu, îl binecuvântau şi-L slăveau: „Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, prea lăudat şi prea înălţat în veci.” (Şi celelalte cântări care sunt scrise în cartea lui Daniil). Iar Nabucodonosor, auzindu-i pe dânşii cântând, s-a minunat. Apoi s-a sculat degrabă şi a zis boierilor săi: „Nu trei bărbaţi legaţi am aruncat în mijlocul focului?” Şi au răspuns împăratului: „Cu adevărat, împărate”. Şi a zis împăratul: „Dar eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul focului şi nevătămaţi sunt, iar chipul celui de-al patrulea este asemenea Fiului lui Dumnezeu”. Atunci a venit Nabucodonosor la gura cuptorului ce ardea cu foc şi a zis: „Şedrah, Misah şi Abdenago, robii Dumnezeului Celui Preaînalt, ieşiţi şi veniţi aici”.

    Deci au ieşit cei trei strigaţi şi s-au adunat toţi cei chemaţi ca să-i vadă pe cei trei bărbaţi şi cum n-a biruit focul trupurile lor şi părul capului n-a ars şi miros de foc nu era într-înşii. Atunci împăratul s-a închinat lui Dumnezeu în faţa lor şi a zis: „Binecuvântat este Dumnezeul lui Şedrah, Misah şi Abdenago, Care a trimis pe îngerul Său şi a scos pe robii Săi din focul cel rău. Şi eu poruncesc ca tot poporul, seminţia şi limbă care va grăi hulă asupra Dumnezeului lui Şedrah, Misah şi Abdenago, întru pierzare să fie, iar casele lor spre jefuire, de vreme ce nu este alt Dumnezeu care să-i poată izbăvi”. Iar pe cei trei tineri cu mare cinste i-a cinstit, mărindu-i pe dânşii înaintea tuturor şi învrednicindu-i a fi mai mari peste toţi iudeii, care erau în toată împărăţia.

    Dar Nabucodonosor s-a mândrit foarte şi, nu după multă vreme, iarăşi a avut un vis care însemna mai înainte căderea şi smerenia lui. Deci a văzut un copac în mijlocul pământului şi copacul acela s-a întărit şi s-a mărit, iar înălţimea lui era foarte mare, frunzele lui erau frumoase, rodul lui gustos şi era hrana tuturor; apoi, sub dânsul se sălăşluiau toate fiarele sălbatice şi în ramurile lui locuiau toate păsările cerului. După această a văzut un sfânt din ceruri, care a strigat întru tărie: „Tăiaţi copacul, frângeţi ramurile lui, scuturaţi frunzele, risipiţi roadele, ca să se clatine fiarele sub el şi păsările în crăcile lui şi numai tulpina lui să o lăsaţi în pământ. În legături de fier şi de aramă, în pajiştea de afară, în roua cerului se va sălăşui cu fiarele cele sălbatice, iar partea lui va fi în iarba pământului. Inima lui de om se va schimba în inimă de fiară şi şapte vremi se vor schimba peste dânsul”.

    Acest vis a tulburat rău pe împărat şi adunând iarăşi pe înţelepţii Babilonului le-a spus visul său, cerând să-l tâlcuiască, dar nimeni n-a putut, până când a chemat pe Daniil, în care vieţuia Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Acesta auzind visul împăratului a zis: „Stăpâne, să fie visul acesta celor ce te urăsc pe tine şi tâlcuirea lui vrăjmaşilor tăi. Copacul pe care l-ai văzut, tu eşti, împărate; pentru că te-ai mărit şi te-ai întărit, iar mărirea ta a ajuns până la ceruri şi domnia ta până la marginile pământului. Dar degrabă vei cădea din împărăţie şi te vor goni şi împreună cu fiarele sălbatice vei locui. Cu iarbă ca pe un bou te vor hrăni şi din roua cerului se va răcori trupul tău. Şapte vremi se vor schimba peste tine, până vei şti, că Cel Preaînalt stăpâneşte împărăţia oamenilor şi cui va vrea o va da. Iar ceea ce au zis: Lăsaţi odrasla rădăcinii copacului în pământ, înseamnă că împărăţia ta va cunoaşte împărăţia cerească. Pentru aceasta, împărate, sfatul meu să fie plăcut ţie şi păcatele tale răscumpără-le cu milostenie, iar nedreptăţile tale, cu îndurare spre cei săraci. Doar va fi Dumnezeu îndelung-răbdător spre păcatele tale”.

    Aşa a tâlcuit Sfântul Daniil visul împăratului şi s-au împlinit toate cele zise de dânsul. Pentru că după douăsprezece luni, fiind în Babilon, împăratul a zis: „Nu este acesta Babilonul cel mare pe care eu l-am zidit, ca o casă a împărăţiei mele, spre stăpânirea ţării şi întru cinstea slavei mele?” Şi cuvântul fiind încă pe buzele împăratului, iată, a auzit un glas din cer: „Împărate Nabucodonosor, împărăţia ta a trecut de la tine, căci dintre oameni te vor goni şi cu fiarele sălbatice va fi locuinţa ta, cu iarbă ca pe un bou te vor hrăni şi şapte vremi se vor schimba peste tine, până când vei cunoaşte că cel Preaînalt stăpâneşte împărăţia oamenilor şi căruia vă vrea o va da”.

    În acel ceas s-a împlinit cuvântul lui Daniil asupra împăratului Nabucodonosor: căci de la oameni s-a gonit, mânca iarbă ca un bou, de rouă cerului s-a udat trupul lui, până ce i-au crescut perii ca de leu şi unghiile lui ca de pasăre. Şi după sfârşitul acelor zile, în care nimeni altul n-a îndrăznit să ia împărăţia lui, Nabucodonosor şi-a ridicat ochii şi mintea la cer, a binecuvântat pe cel Înalt, a lăudat pe Cel ce vieţuieşte în veci şi L-a slăvit. Pentru că stăpânirea Lui este stăpânirea veşnică şi împărăţia lui din neam în neam şi toţi cei ce locuiesc pe pământ, întru nimic s-au socotit. După voia Lui se face totul în cer şi pe pământ şi nu este nimeni care să se împotrivească voii Lui, ori să zică Lui: „Ce ai făcut?”

    În acea vreme i s-a întors mintea împăratului şi a venit la cinstea împărăţiei sale; iar voievozii şi boierii lui îl căutau pe el. Deci s-a întors la împărăţia sa şi mărire mai multă i s-a dat lui. După aceea a vieţuit Nabucodonosor lăudând, preaînălţînd şi preaslăvind pe Împăratul cerului şi a vieţuit toţi anii împărăţiei sale patruzeci şi trei; şi apoi s-a săvârşit în pace.

    După moartea împăratului Nabucodonosor, a luat împărăţia Babilonului fiul său, Evilmerodah. Acesta l-a scos din casa temniţei pe Ioachim, împăratul Iudeii, care era robit de Nabucodonosor şi ţinut legat, i-a grăit bine şi i-a dat un scaun mai sus decât scaunele împăraţilor, celor ce erau cu dânsul în Babilon. Apoi a schimbat hainele lui cele de temniţă şi mânca cu dânsul în toate zilele.

    Iar după moartea lui Evilmerodah a împărăţit fiul său Baltazar, adică nepotul lui Nabucodonosor. În împărăţia aceasta multe descoperiri a văzut Daniil, despre împăraţi şi despre împărăţii care aveau să fie mai pe urmă, închipuite prin fiare. Apoi despre Antihrist, despre sfârşitul veacului şi despre înfricoşata Judecată. Vedeam, zice el, scaunele ce s-au pus, iar Cel vechi de zile (Dumnezeu) a şezut; şi hainele Lui erau albe ca zăpada, părul capului era curat că lâna, scaunul Lui pară de foc, roatele Lui foc având; râu de foc curgea pe dinaintea Lui, mii de mii slujeau Lui şi întuneric de întuneric stăteau înaintea Lui. Divan s-a aşezat şi cărţi s-au deschis. Apoi celelalte descoperiri ce s-au văzut de dânsul sunt înfricoşătoare şi despre ele se scrie pe larg în cartea proorocirei lui.

    Într-o vreme oarecare împăratul Baltazar a făcut cină mare boierilor săi, ca la o mie de bărbaţi, şi în capul mesei era vinul, iar când veni vremea gustării vinului, se aduseseră vasele cele de aur şi de argint – pe care le luase Nabucodonosor de la Ierusalim, din biserica Domnului Dumnezeu, ca să bea cu dânsele împăratul, boierii, femeile lui şi să laude pe zeii cei de aur şi de argint, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră; iar pe Dumnezeul cel veşnic nu-L binecuvânta, adică pe Cel ce era stăpânirea duhului lor. În acel ceas au ieşit nişte degete de om care scriau pe peretele casei împăratului, gândurile îl tulburau, legăturile coapselor lui se slăbeau şi genunchii se clătinau. Apoi a strigat cu tărie, ca să aducă înăuntru pe vrăjitorii haldei şi gazareni, iar după aceea a zis învăţaţilor Babilonului: „Cel ce va citi scrisoarea aceasta şi-mi va face tălmăcirea ei, acela în porfiră se va îmbrăca şi gherdanul cel de aur se va pune peste grumajii lui şi al treilea va domni întru împărăţia mea”.

    Deci toţi înţelepţii intrau la împărat şi nu puteau citi scrisoarea şi nici a o tălmăci. Atunci s-au tulburat mult împăratul şi boierii lui de aceasta şi intrând împărăteasa bătrână (femeia lui Nabucodonosor şi bunica lui Baltazar) în casa ospăţului, a spus despre Daniil care avea într-însul duhul lui Dumnezeu şi care, în zilele moşului său Nabucodonosor, a fost pus domn al tuturor vrăjitorilor, descântătorilor, haldeilor şi gazarenilor, pentru înţelepciunea lui cea mare, pentru tălmăcirea visurilor şi dezlegarea ghicitorilor.

    Atunci s-a adus Daniil înaintea împăratului care i-a zis: „Tu eşti Daniil, din robii Iudeii, pe care i-a adus Nabucodonosor, împăratul, moşul meu? Am auzit că duhul lui Dumnezeu este în tine şi înţelepciune mare se află în tine. Citeşte-mi, dar, această scrisoare de pe perete, care este scrisă cu degetele de o mână necunoscută, şi-mi spune tălmăcirea ei, pe care nu au putut să o citească mulţi înţelepţi şi gazareni, care au venit înaintea mea. Deci acum, de vei putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o vei tălmăci, în porfiră te voi îmbrăca şi gherdanul de aur se va pune peste grumazul tău, apoi al treilea vei domni întru împărăţia mea”.

    Deci, a răspuns Daniil: „Darurile tale fie cu tine şi darul casei tale altuia să-l dai. Iar eu scrisoarea o voi citi şi tălmăcirea ei voi spune”. Aceasta spunând Daniil, a început a-i aduce aminte de împăratul Nabucodonosor, cum a fost pedepsit pentru mândria sa de Dumnezeu, pierzând chipul cel omenesc şi cum de la oameni a fost gonit şi cu iarbă s-a hrănit. Apoi a imputat împăratului, mustrându-l pe el pentru mândrie, căci nu-şi aduce aminte de certarea lui Dumnezeu ce s-a arătat asupra moşului său, nici nu şi-a smerit inima să înaintea Domnului; ci s-a înălţat asupra Domnului, Dumnezeului cerului şi vasele bisericii Lui le-a spurcat cu băutura vinului la cină cu boierii şi cu femeile sale. Apoi au lăudat cu toţii zeii cei de aur, de piatră şi de lemn, care nu văd, nici nu aud, nici nu înţeleg. Iar pe Dumnezeu, într-ale Cărui mâini este suflarea lui şi toate căile lui, pe Acela nu L-au preamărit. Pentru aceasta mustrând pe împărat s-a întors la scrisoare, pe care a citit-o aşa: „Mani, Techel, Fares” şi i-a tâlcuit-o aşa: „Mani înseamnă că a măsurat Dumnezeu împărăţia ta şi a împlinit-o, Techel, adică a stătut în cumpănă şi s-a aflat lipsă; Fares, adică s-a despărţit împărăţia ta şi s-a dat mezilor şi perşilor”.

    Aceasta auzind împăratul a cinstit pe Daniil precum a făgăduit, deşi se mâhnea cu duhul de proorocirea lui. Şi a îmbrăcat pe Daniil în purpură, iar pe grumajii săi a pus gherdanul cel din aur. Apoi a vestit pentru dânsul că este al treilea domn întru împărăţia lui. Proorocirea lui Daniil s-a împlinit, căci pe Baltazar, împăratul chaldeilor, a fost ucis într-acea noapte, iar Darie, medul, împreună cu Cirus persul, au luat împărăţia fiind de şaizeci şi doi de ani.

    Împărăţind Darie, a pus în împărăţie o sută douăzeci de domni, ca să fie aceia întru toată împărăţia sa şi asupra lor a pus rînduitori, printre care era şi Daniil. Acesta era mai mare peste ei, pentru că Duh Sfânt era într-însul. Deci împăratul l-a pus peste toată împărăţia lui, iar rînduitorii şi domnii căutau să afle vreo vină asupra lui Daniil. Dar vina, sminteală şi păcatul nu s-au aflat asupra lui, pentru că era credincios. Şi au zis rînduitorii: „Nu vom putea afla vină asupra lui Daniil, fără numai în legile Dumnezeului său”. Atunci rînduitorii şi domnii au zis: „Darie, împărate, să trăieşti în veci. Să ştii că s-au sfătuit toţi voievozii, domnii, eparhii şi ispravnicii din împărăţia ta, ca să facă aşezământ împărătesc: că cine va face rugăciune la alt zeu, ori alt om, până în treizeci de zile, fără numai la tine, să se arunce în groapa leilor (spre mâncare). Deci acum, împărate, pune hotărâre şi aşează scrisoarea, pentru ca să nu se schimbe porunca perşilor şi a mezilor, şi ca nimeni să nu o calce”.

    Împăratul Darie, nepricepând sfatul lor cel viclean, a poruncit să scrie acea poruncă. Iar Daniil, după ce a înţeles că s-a aşezat porunca, a intrat în casa sa, fiind ferestrele cerdacului său deschise spre Ierusalim. Apoi de trei ori pe zi îşi plecă genunchii rugându-se şi mărturisind pe Dumnezeu, precum făcea şi mai înainte. Atunci, bărbaţii aceia au păzit şi au aflat pe Daniil rugându-se lui Dumnezeu. Şi venind la împărat au zis: „Împărate, au n-ai aşezat tu poruncă şi hotar pentru că tot omul care se va închina la alt zeu şi om, până în treizeci de zile, fără numai la tine, să se arunce în groapa leilor?” Şi a zis împăratul: „Adevărată este porunca, şi cuvântul mezilor şi al perşilor nu va trece”. Atunci clevetitorii înaintea împăratului au zis: „Daniil, cel din robii Iudeii, nu s-a supus poruncii tale şi n-a purtat de grijă de hotarul pe care l-ai aşezat; pentru că de trei ori pe zi se închină Dumnezeului său”. Atunci, împăratul s-a mâhnit mult pentru dânsul şi a hotărât că până seara să izbăvească pe Daniil. Iar acei bărbaţi au grăit: „Cunoaşte, împărate, că mezilor şi perşilor, tot hotarul şi aşezământul pe care îl face împăratul nu se cade a-l schimba”.

    Împăratul a poruncit să-l aducă pe Daniil şi să-l arunce în groapa leilor. Apoi împăratul a zis lui Daniil: „Dumnezeul tău, Căruia-I slujeşti de-a pururea. Acela să te izbăvească pe tine”. Deci au adus o piatră, au pus-o pe gura gropii şi a pecetluit-o împăratul cu inelul său şi cu inelele boierilor săi, pentru ca să nu facă ceva mai rău clevetitorii; căci nu-i credea pe cei răi, fiarele cele cumplite. Apoi s-a dus împăratul în casa lui şi s-a culcat nemâncat, căci bucatele nu s-au lipit de el şi nici somnul. Dar Dumnezeu a încuiat gurile leilor şi n-au supărat pe Daniil.

    Împăratul s-a sculat dimineaţa şi a venit cu sârguinţă la groapa leilor, unde a strigat cu glas mare: „Daniile, robul lui Dumnezeu celui viu, Dumnezeul tău Căruia tu îi slujeşti de-a pururea, oare a putut să te izbăvească de gura leilor?” Daniil a zis către împăratul: „Împărate, în veci să trăieşti, Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a încuiat gurile leilor şi nu m-au vătămat, căci s-a aflat înaintea Lui dreptatea mea şi înaintea ta, împărate, greşeală n-am avut”.

    Atunci împăratul s-a bucurat mult pentru dânsul şi a zis să scoată pe Daniil din groapă şi nici un fel de stricăciune nu s-a aflat asupra lui, căci a crezut în Dumnezeul său. Şi a poruncit împăratul să aducă pe bărbaţii cei ce au clevetit pe Daniil, şi, aducându-i, i-a aruncat în groapa cu lei, cum şi pe fiii lor şi pe femeile lor, dar n-au ajuns bine în fundul gropii şi i-au sfâşiat leii şi toate oasele lor le-au zdrobit. Atunci, împăratul Darie a scris la toate popoarele, seminţiile şi limbile ce locuiesc în tot pământul: „Pacea voastră să se înmulţească. De mine s-a dat această poruncă în tot pământul împărăţiei mele, ca fiecare să se cutremure şi să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci şi împărăţia Lui nu se va strica şi stăpânirea Lui îndelung stăpâneşte, sprijineşte şi izbăveşte. Apoi face semne şi minuni în cer şi pe pământ, căci a izbăvit pe Daniil din gurile leilor”.

    De atunci avea împăratul pe Daniil în mai mare cinste, ca pe nimeni altul şi l-a arătat că-i este mai bun prieten decât toţi; asemenea şi pe cei trei prieteni: Anania, Azaria şi Misail. Iosif Flavius, istoricul evreiesc, scrie despre Daniil că, având mare stăpânire în pământul acela, fiind cel dintâi domn, a zidit în Ecbatana un turn prea minunat, ca un lucru foarte înţelept şi de mirare, care după atâtea sute de ani de la zidire, până în zilele acestui renumit istoric, totdeauna se vedea ca un lucru nou, ca şi cum de curînd ar fi fost zidit, precum scrie el. Acolo se îngropau împăraţii mezilor şi ai perşilor, iar păzirea turnului aceluia se încredinţa unuia din preoţii evreieşti.

    După împăratul Darie, Cirus Persul, asemenea avea pe Sfântul Daniil în mare cinste, căci l-a făcut credincios al său de aproape, dând porunci tuturor. Daniil era împreună vieţuitor cu împăratul, slăvit mai mult decât toţi prietenii săi. Atunci era un idol la babilonieni, al cărui nume era Baal, şi se cheltuiau la el pe fiecare zi douăsprezece măsuri de făină de grâu aleasă, patruzeci de oi şi şase vedre de vin. Şi împăratul îl cinstea şi mergea în toate zilele de se închina lui, iar Daniil se închina Dumnezeului său. Deci i-a zis lui împăratul: „Pentru ce nu te închini şi tu lui Baal?” Iar el a zis: „Eu nu mă închin idolilor făcuţi de mâna omului, ci Dumnezeului celui viu, Celui ce a zidit cerul şi pământul şi are stăpânire peste tot trupul”. Şi i-a zis împăratul: „Dar nu crezi că Baal este Dumnezeu viu? Au nu vezi câte mănâncă şi bea în toată ziua?” Daniil a răspuns râzând: „Nu te înşela, împărate, pentru că acesta pe dinăuntru este ţarina, iar dinafară aramă şi n-a mâncat nici n-a băut vreodată”.

    Împăratul, mâniindu-se, a chemat pe slujitorii idoleşti şi a zis: „De nu-mi veţi spune cine mănâncă bucatele acestea, veţi muri, iar de-mi veţi demonstra că Baal le mănâncă pe ele, va muri Daniil, pentru că a hulit asupra lui Baal”. Şi a zis Daniil împăratului: „Să fie după graiul tău”. Slujitorii lui Baal erau şaptezeci, afară de femei şi copii, deci a venit împăratul şi cu Daniil la capiştea lui Baal; iar slujitorii lui Baal au zis: „Iată, noi ieşim afară, iar tu, împărate, pune bucăţele şi vinul, încuie uşile şi le pecetluieşte cu inelul tău şi venind mâine, de nu le vei afla pe toate mâncate de Baal, atunci să murim, ori noi, sau Daniil, care a minţit asupra noastră”. Ei făcuseră pe sub masă intrare ascunsă şi totdeauna intrau pe uşa aceea şi mâncau bucăţele. După ce ei au ieşit şi împăratul a pus lui Baal bucate, Daniil a poruncit slugilor sale de au adus cenuşă şi au cernut prin toată capiştea înaintea împăratului şi ieşind au încuiat uşile, le-a pecetluit cu inelul său şi s-au dus.

    Slujitorii au intrat noaptea, după obiceiul lor, cu femeile şi copiii lor şi au mâncat şi băut toate. A doua zi a venit împăratul cu Daniil la capişte şi a zis: „Daniil, sunt întregi peceţile?”. Iar el a răspuns: „Întregi, împărate”. Şi îndată cum a deschis uşile, privind împăratul la masă a strigat cu glas mare: „Mare eşti, Baale, şi nici un vicleşug nu este în tine”. Daniil a râs şi a oprit pe împărat să nu intre înăuntru, zicându-i: „Vezi pardoseala şi cunoaşte ale cui sunt urmele acestea”? Împăratul a răspuns: „Văd urme bărbăteşti, femeieşti şi de copii”. Atunci mâniindu-se împăratul a prins pe toţi slujitorii idoleşti, femeile şi copiii lor şi i-au arătat uşa cea ascunsă prin care intrau şi mâncau cele de pe masă, apoi i-a omorât împăratul şi pe Baal l-a dat în mâinile lui Daniil, care l-a sfărâmat, iar capiştea lui a risipit-o.

    În locul acela era un balaur mare pe care-l cinsteau babilonienii şi a zis împăratul lui Daniil: „Oare şi acestuia vei zice că este aramă? Acesta este viu, mănâncă şi bea; nu vei putea zice că acesta nu este un zeu viu; deci închină-te lui”. Daniil a răspuns: „Domnului Dumnezeului meu mă voi închina, că Acela este Dumnezeul cel viu; iar tu, împărate, dă-mi stăpânire şi voi omorî balaurul fără sabie şi fără toiag”. Împăratul îi zise: „Îţi dau”. Atunci Daniil a luat smoală, seu şi păr, pe care le-a fiert împreună, apoi cu un băţ le-a aruncat în gura balaurului, care, mâncând, a crăpat. Şi a zis Daniil: „Vedeţi închinăciunile voastre”. Auzind vavilonienii s-au mâniat foarte şi s-au întors la împărat şi au zis: „Împăratul s-a făcut iudeu, căci pe Baal l-a sfărâmat, pe balaur l-a omorât, iar pe popi i-a tăiat”. Venind la împărat a zis: „Dă-ne pe Daniil, iar de nu, te vom omorî pe tine şi casa ta”. Văzând împăratul că s-au ridicat asupra lui, fiind silit, le-a dat pe Daniil, iar ei l-au aruncat în groapa leilor, unde a stat şase zile.

    În groapă erau şapte lei şi li se dădea în fiecare zi câte două trupuri şi câte două oi; dar atunci nu le-au mai dat nimic, pentru că aveau să mănânce pe Daniil. Dar Dumnezeu a astupat gurile leilor ca şi întâi şi era Daniil în groapă împreună cu dânşii, ca şi cu nişte mieluşei blânzi. Pe atunci proorocul Avacum era în Iudeea şi acela a făcut fiertură, a dumicat pâine în scafă şi se ducea la câmp să dea secerătorilor. Îngerul Domnului a zis către Avacum: „Du prânzul pe care l-ai făcut lui Daniil în Babilon, care este în groapa leilor”. Avacum a răspuns: „Doamne, Babilonul nu l-am văzut şi nici groapa cu leii nu ştiu unde este”. Atunci îngerul Domnului l-a apucat de creştet şi, ţinându-l de perii capului, l-a pus în Babilon deasupra gropii, în glasul duhului. Şi Avacum a strigat: „Daniile, Daniile, ia prânzul pe care ţi l-a trimis Dumnezeu”. Daniil a răspuns: „Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc”. Şi, sculându-se, Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu a dus pe Avacum la locul său.

    Împăratul a venit în a şaptea zi să jelească pe Daniil, dar, ajungând deasupra gropii şi privind, a văzut pe Daniil şezând. Şi a strigat împăratul cu glas mare şi a zis: „Mare eşti, Doamne, Dumnezeul lui Daniil şi nu este altul afară de Tine”. Apoi a scos pe Daniil, iar pe vinovaţi i-a aruncat în groapă şi i-au mâncat leii.

    Sfântul Daniil a ajuns împreună cu prietenii săi la adânci bătrâneţe. Sfântul Chiril al Alexandriei şi alţii scriu că după sfârşitul lui Nabucodonosor şi al celorlalţi împăraţi, care aveau în mare cinste pe Daniil şi pe cei trei prieteni ai lui, s-a ales alt împărat cu numele Atic. Acesta, ispitind pe sfinţi pentru credinţă şi fiind mustrat de dânşii pentru păgânătatea lui, a poruncit să li se taie capetele. Iar când a vrut să taie capul lui Anania, a întins Azaria haina sa şi l-a primit. Asemenea şi pe al lui Azaria l-a primit Misail, iar pe al lui Misail, l-a primit Daniil; apoi, la urmă, au tăiat şi capul lui Daniil. Şi se vorbeşte că după tăierea lor capetele s-au lipit de trupurile lor şi îngerul Domnului luând trupurile lor le-a dus în muntele Gheval şi le-a pus acolo sub piatră.

    După patru sute de ani, la învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi aceştia şi s-au arătat multora şi iarăşi au adormit. Iar pomenirea lor s-a aşezat de Sfinţii Părinţi, să se săvârşească cu şapte zile mai înainte de naşterea Mântuitorului Hristos, de vreme ce aceştia erau din seminţia Iudeii, din care şi Mântuitorul nostru Îşi trage neamul după trup şi acestor sfinţi se arată că este rudenie. Cu ale căror rugăciuni să îndrepteze în pace viaţa noastră, Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cade slava, împreună cu Părintele şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

    După moartea împăratului Nabucodonosor, a luat împărăţia Babilonului, fiul său Evilmeradah, iar după el a luat Baltazar, nepotul lui Nabucodonosor şi fiul lui Evilmeradah. Care lucru arătat este nu numai de Sfântul Simeon Metafrast, ci şi de Sfântul prooroc Ieremia, în capul al 27,6. unde grăieşte Dumnezeu aşa: Eu am dat tot pământul acesta în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să slujească lui şi fiului lui şi fiului fiului lui. Şi când zice fiul lui, se înţelege Evilmeradah, iar când zice fiului fiului lui, se înţelege Baltazar.

    Tu eşti Daniil pe care l-a adus tatăl meu, Nabucodonosor. În Sfânta Scriptură de multe ori se numeşte moşul tată, precum despre Roboam, fiul lui Solomon şi nepotul lui David, se scrie la a treia carte a împăraţilor, cap. 12,4: N-a început a umbla în calea lui David tatăl-său. Aici pe moşul îl numeşte tată. Asemenea şi despre Assa, strănepotul lui David, se scrie la a treia carte a împăraţilor, cap. 15,11: Şi a făcut Assa ce este drept înaintea Domnului, ca şi tată-său David. Şi în mai multe locuri în Sfânta Scriptură vei afla numit tată, în loc de moş, sau strămoş. Aşa şi pentru Hristos, grăieşte îngerul către Născătoarea de Dumnezeu, Luca cap. 1,31: Şi îi va da lui Domnul Dumnezeu scaunul lui David, tatăl-său.

    Deci şi aici, asemenea numeşte Baltazar, pe moşul său Nabucodonosor, tată. Sunt unii cărora li se pare că Baltazar era fratele mai mic lui Ebilmeradah şi feciorul lui Nabucodonosor, şi că ar fi împărăţit după moartea fratelui său cel mai mare. Aşa Gheorghe Chedrinul zice: „Şi aceasta mi se pare că este din cuvintele Scripturii, în cartea 2. Paralipomenon, în capul cel mai de pe urmă, într-acest chip: A mutat Nabucodonosor de la Ierusalim pe cei rămaşi la Babilon şi au fost robi lui şi fiilor lui, până la împărăţia mezilor”. Lui, adică lui Nabucodonosor, fiilor lui, adică lui Ebilmeradah, fiul său cel mai mare şi lui Baltazar, fiului cel mai mic, care după cel mai mare a fost la împărăţia Babilonului. Dar, de vreme ce istoria vieţii lui Daniil s-a luat de la Sfântul Simeon Metafrast şi noi ţinem de aceasta, care îl numeşte pe acest Baltazar nepot al lui Nabucodonosor.

    Pentru luarea Babilonului şi pentru uciderea lui Baltazar, nu este lucru necuvios să facem aici pe scurt aducere-aminte: „Darie, Ciaxar, împăratul mezilor, dând război asupra pământului haldeilor, a chemat în ajutor pe nepotul său Cirus, împăratul perşilor şi, venind cu toată puterea oştilor mezilor şi perşilor, au înconjurat Babilonul şi îl băteau. Dar se cuvine să ştim că mai demult erau două Babilonuri: cel dintâi era acesta de care vorbim noi, care este în pământul haldeilor şi care cuprinde Mesopotamia cea mare şi partea Asiriei se numea Babilonia, precum scrie Pliniu în cartea sa 6, la capul 26; iar alt Babilon era mai pe urmă în Egipt, care acum se numeşte Cair.

    Deci nu asupra Babilonului cel din Egipt dădeau război Darie şi Cirus, ci asupra celui haldeiesc. Şi era Babilonul cel haldeiesc foarte bine zidit de Semiramida, împărăteasa care fusese mai înainte, având ziduri de piatră de câte două sute de coţi înălţime, iar lăţimea de 50 de coţi. Iar alţii zic că înălţimea zidurilor Babilonului era de 87 de paşi de picior, iar înălţimea de 50 de stânjeni; astfel de zid avea Babilonul, iar împrejur ca la 307 stadii. Alţii zic că era 480 de stadii iar râul Eufrat curgea prin mijlocul cetăţii şi avea cetatea loc de porţi mari de aramă. Pentru o tărie şi frumuseţe ca aceea, în cele 7 minuni de sub cer, se număra atunci de făcătorii de stihuri şi Babilonul.

    Deci Baltazar, nădăjduind în tăria cetăţii sale şi în mulţimea ostaşilor ce erau într-însa, nu băga în seamă pe vrăjmaşii care erau împrejurul cetăţii. Şi întru nimic nu socotea puterea lor, ci dănţuia şi benchetuia, iar mai mult, când prăznuia pe necuraţii săi zei babilonieni, cum obişnuia în toţi anii să li se facă ospăţ împărătesc, atunci Baltazar, făcând cină mare, se îmbăta cu boierii, lăudând pe zeii săi, precum scrie această în cartea lui Daniil în cap. 5,1-4. Iar Darie şi cu Cirus, neputând să facă nimic cetăţii, au săpat şanţuri mari pe lângă râul Eufrat, ca să abată apa de la cetate într-altă parte. Şi într-acea noapte, în care benchetuia Baltazar, a slobozit râul prin şanţuri şi a secat apa din râu, apoi a intrat oastea noaptea în cetate, prin locul acela prin care curgea râul. Şi erau la împăratul Cirus doi fugari din Babilon, Gadad şi Gobrie, slugi ale lui Baltazar, care, lăsând pe stăpânul lor, au trecut la duşmani. Aceia ducând cu dânşii oastea mezilor şi a perşilor drept către palatele împărăteşti omorau pe oricine li se întâmpla în cale, care vorbea haldeieşte, iar pe care vorbea sirieneşte îl lăsau.

    Toate acestea au fost după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ca să nu fie omorât Daniil, pentru că evreii care erau atunci în Babilon vorbeau sirieneşte. Deci era cruţat neamul evreiesc pentru Sfântul Daniil, a cărui sfinţenie proorocească era ştiută şi de mezi şi de perşi. Şi ajungând în palaturile împărăteşti mai întâi au tăiat străjile, apoi pe împăratul Baltazar l-au omorât, pe când începea a răsări luceafărul. Apoi s-a făcut mare război şi ucidere în cetate. Şi atât de mare era cetatea Babilonului, cu mulţime de popor, încât o parte a cetăţii, a treia zi, după uciderea lui Baltazar, n-a simţit că acum cetatea lor era luată de potrivnici şi că împăratul lor a fost ucis, iar ei sunt în mâinile vrăjmaşilor lor. Deci, luând tot Babilonul, a pierit împărăţia haldeiască, fiind robită de mezi şi perşi, precum a proorocit Sfântul Daniil lui Baltazar, zicând: „Se va lua împărăţia ta de la tine şi se va da mezilor şi perşilor”.

    Să nu fie îndoială cititorului, cel cu iubire de luare-aminte la dumnezeieştile scripturi şi de aceasta, precum că, în proorociea lui Daniil se pomeneşte mai întâi de Darie şi apoi de Cirus, iar în cartea lui Ezdra se pune mai întâi împărăţia lui Cirus, apoi a lui Darie. De trebuinţă este a şti, că nu numai un Darie a fost, cum se adevereşte aşa: „Împăratul mezilor Astiag, fiul lui Ciaxar, a născut doi fii, cu două femei, o fiică cu numele Mandana şi un fiu Darie. Împărăteasa sa a născut o fată pe care a măritat-o după Cambis, persanul. Aceasta a născut pe Cirus, întâiul monarh al perşilor. Iar pe fiul său Darie l-a născut Astiag dintr-o ţiitoare. Acest Darie s-a poreclit pe numele tatălui său şi unchiului său Ciaxar. Deci după Astiag, Darie a împărăţit în Mezia, iar Cirus în Persia şi, neavând Darie fiu, a dat pe fiica sa după nepotul său Cirus, în Persia şi s-a făcut Cirus ginerele lui Darie, oştindu-se amândoi asupra Babilonului.

    Împărăţind Darie, cinstea pe Sfântul Daniil ca pe un prooroc al lui Dumnezeu, şi, trăind numai un an, a murit Darie şi a început singur a împărăţi Cirus în Babilon. El, ca şi Darie, cinstea foarte mult pe Sfântul Daniil şi pentru dânsul a dăruit libertate poporului cel robit al lui Israel, căci acum se împliniră anii cei mai înainte prezişi de proorocul Ieremia, pentru că 70 de ani avea să fie poporul lui Izrael în robia Babilonului. Şi a poruncit Cirus ca şi biserica din Ierusalim, pe care o dărâmase Nabucodonosor, să se zidească. Şi această poruncă a sa a întărit-o cu scrisoare împărătească.

    Apoi a născut Cirus un fiu şi i-a pus numele tatălui-său Cambis. Acest Cambis s-a poreclit de evrei Asuir, iar de elini Artaxerxe. Iar în cartea cea dintâi a lui Ezdra, în cap. al 4-lea se numeşte Asuir şi Artaxerxe. Însă nu este acel Artaxerxe care şi-a luat împărăteasă pe Estir, evreică, ci altul. Că aceasta a fost mai înainte, iar acela mai pe urmă. Acest Cambis, sau Artaxerxe, luând stăpânirea împărăţiei după Cirus, tatăl său, a oprit pe evrei de a zidi biserica Ierusalimului, precum se scrie la Ezdra. De acesta vorbeşte Sfântul Chiril al Alexandriei, că se numea Atic şi că a ucis cu sabie pe Sfântul Prooroc Daniil şi pe cei trei tineri, că a fost tiran şi a umplut casa de sânge, ucigând pe fratele său Smerdis. Asemenea a omorât şi pe sora sa, pe care şi-o luase de femeie; apoi şi el a pierit.

    După dânsul, a răpit împărăţia în taină, cu vicleşug Smerdis, vrăjitorul, şi a împărăţit-o o jumătate de an. Apoi a fost ucis de senatori, după care alt Darie, fiul lui Istasp, a venit la împărăţie. Acesta a poruncit să zidească biserica Ierusalimului, căci a aflat o carte în biblioteca cărţilor împărăteşti în care poruncea Cirus a se zidi biserica Ierusalimului. Deci a întărit şi el cu a sa scrisoare, despre care se scrie în cartea lui Ezdra cea dintâi, în cap. al 6-lea. După Darie a urmat fiul său Xerxe. Acesta a fost ucis de Artavan voievodul. Dar şi Artavan a pierit, fiind ucis de fiul lui Xerxe, cu numele de Artaxerxe al doilea. Acest Artaxerxe al doilea, lepădând pe Astina, împărăteasa sa, a luat pe Estira, fecioara evreică, precum în cartea ei se arată. După aceşti împăraţi a fost al treilea Darie, care se poreclea Notos. Apoi după acesta, nu degrabă, a fost al patrulea Darie, care se poreclea Codoman, pe care marele împărat Alexandru Macedoneanul l-a biruit. Deci, când vezi, cititorule, în proorocia lui Daniil, Darie mai înainte de Cirus, înţelege că este Darie cel dintâi Ciaxar, care împreună cu Cirus a luat Babilonul. Iar când citeşti în cartea lui Ezdra, Darie după Cirus, înţelege pe alt Darie, cel mai de pe urmă, adică Istaspe.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com