Header image

Viaţa Sfintei Teodora de la Sihla

   Această floare duhovnicească de mare preţ şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu.

Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetăţii Neamţului şi „armaş”, adică făcător de arme pentru cei ce apărau vestita cetate a Moldovei. Iar mama sa, al cărei nume nu ne este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghiolita).

    Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Mirele ei Iisus Hristos încă din copilărie, ea ardea de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o îndemna atât duhovnicul şi firea ei singuratică, cât şi râvna pentru rugăciunea de taină şi amintirea marilor sihastri, vechii ei sfătuitori ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ. Astfel, fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar după doi ani şi soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii.

    Fiecare călugăriţă din schitul în care fusese primită fericita se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora, fiind aleasă şi întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia şi cu nevoinţa duhovnicească. Dar, după câţiva ani, năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Atunci toate surorile din obşte s-au risipit în pădurile din partea locului, aşteptând să treacă primejdia şi mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut şi Cuvioasa Teodora. S-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări.

    Răposând stareţa ei, fericita Teodora a părăsit Munţii Vrancei, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, şi s-a retras în patria ei mult voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi „Fântâna Sfintei Teodora”.

    După zeci de ani de vieţuire pustnicească, Sfânta Teodora a ajuns aproape de sfârşitul vieţii şi cunoscând că o cheamă Hristos la cereştile locaşuri, unde este odihna şi desfătarea tuturor sfinţilor, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele Taine, înainte de obştescul sfârşit. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a băgat de seamă că păsările luau farâmituri de la trapeza mănăstirii şi le duceau spre Sihla, aşa că a trimis doi fraţi să vadă unde anume se duc, căci gândea că trăieşte în munţii Sihlei un sihastru sfânt.

    Astfel mergând cei trimişi, i-a prins noaptea şi, rătăcind în pădure, se rugau şi aşteptau să se facă ziuă. Apoi, observând înaintea lor o rază de lumină, ce se ridica ca un stâlp la cer, s-au apropiat şi au văzut o femeie luminată la chip, înălţată de la pământ şi rugându-se cu mâinile în sus. Era Sfânta Teodora. Atunci cuvioasa, cunoscând venirea lor, a mulţumit lui Dumnezeu, zicând: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ascultat!” Apoi a zis celor doi fraţi: „Nu vă temeţi, fraţilor, căci sunt o smerită roabă a lui Hristos! Dar mai întâi aruncaţi-mi o haină să mă îmbrac, că sunt goală!”

    Apoi, chemându-i, le-a spus viaţa şi sfârşitul ei apropiat şi le-a poruncit, zicând: „Coborâţi la Sihăstria şi spuneţi egumenului să trimită pe duhovnicul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie cu Trupul şi Sângele lui Hristos!” Iar ei i-au spus: „Cum să ajungem la schit noaptea, căci nu cunoaştem drumul?” Atunci Sfânta Teodora le-a răspuns: „Mergeţi după lumina care se vede înaintea voastră şi numaidecât veţi ajunge!”

    Călăuziţi de această lumină cerească, fraţii au ajuns repede la schit la miezul nopţii, pe când toca de Utrenie. Iar dimineaţă s-au întors la peşteră cu ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie, aducând Preacuratele Taine. După ce Sfânta Teodora şi-a făcut cuvenita spovedanie şi şi-a destăinuit viaţa, ostenelile şi ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieştile Taine şi a rostit ultimele sale cuvinte, zicând: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!” In clipa aceea Cuvioasa Teodora şi-a dat fericitul ei suflet în braţele lui Hristos. Iar trupul ei purtător de bună mireasmă a fost prohodit şi aşezat cu cinste de cei doi părinţi în peştera în care s-a nevoit.

    Vestea despre viaţa, nevoinţa şi mutarea la cele cereşti a Sfintei Teodora s-a răspândit repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova şi chiar dincolo de hotarele ei. De aceea alergau la sfintele ei moaşte din peşteră călugări şi credincioşi de prin sate, mai ales cei bolnavi, şi se vindecau de suferinţele lor, căci trupul ei preamărit cu neputrezirea era izvorâtor de bună mireasmă şi făcea minuni. Unii sărutau sfintele ei moaşte; alţii îşi aşezau bolnavii pe racla ei, iar alţii se spălau cu apă din „Fântâna Sfintei Teodora” şi primeau ajutor şi mângâiere.

    Moaştele Cuvioasei Teodora, numită şi „pământeana”, au stat în peştera ei de la Sihla ca la 100 de ani, bucurându-se de mare cinste, mai mult decât alţi sfinţi români. Apoi ctitorii schitului Sihla din familia Cantacuzino, înnoind schitul, au mutat moaştele Sfintei Teodora din peşteră în biserica de lemn, unde se închinau credincioşii.

    După anul 1830, moaştele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a aşezat în raclă de argint şi le-a dus în biserica satului Miclăuşeni-Iaşi, zidită de ei. Iar în anul 1856, moaştele Sfintei Teodora au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev în schimbul unor veşminte arhiereşti şi preoţeşti din fir, fiind depuse în peşterile de acolo, unde se află şi astăzi. La racla Sfintei Teodora este scris în limba slavonă: Sveti Teodora Carpatina. Aşa s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora din patria ei, spre întristarea noastră a tuturor.

    Aceasta este pe scurt viaţa Sfintei Teodora de la Sihla şi acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinţilor din cer şi fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată ţara noastră. Credincioşii din Moldova o cinstesc ca sfântă de la început şi merg adeseori în pelerinaj la peştera şi chilia ei de la Schitul Sihla.

    La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe Sfânta Teodora de la Sihla, trecând-o în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire în calendar la 7 august.

    Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi toţi, împreună cu ţara şi poporul cel binecredincios. Amin.

    Notă. In tradiţia locului şi în unele însemnări se spune că fericitul ieromonah Eleodor, de la Poiana Mărului – Vrancea, fostul ei soţ din tinereţe, auzind că Sfânta Teodora s-a nevoit în Munţii Sihlei, a venit să o vadă. Dar, auzind că a răposat, s-a închinat la peştera unde se aflau moaştele ei şi a rămas la Schitul Sihla până la obştescul său sfârşit, săvârşind adeseori Sfânta Liturghie, fie în peşteră, fie în biserica mică de lemn de sub stânci.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com